Revista Art-emis
Holocaustul - Un Gheşeft cu dublă măsură (2) PDF Imprimare Email
Col. (r) Marin Neacsu   
Miercuri, 14 August 2013 06:50

HolocashSpania

Spaniolii nu prea au avut timp de Holocaustul evreilor, ei au avut propriul lor Holocaust dar nu îi pot spune aşa pentru că nu e voie, termenul este rechiziţionat de evrei aşa că ceea ce s-a întâmplat în Spania pe timpul războiului civil şi după 1939 până prin 1950, deşi are toate ingredientele unei nenorociri sau dezastru pentru a anumită parte a populaţiei, nu va fi acceptat de „lumea bună” ca şi Holocaust. Fiind prea ocupaţi cu propriul lor război, spaniolii nu au avut timp de evrei. Cu toate astea, s-a descoperit recent că Franco a dat totuşi o mână de ajutor lui Hitler în problema evreilor. Generalul Francisco Franco le-a ordonat oficialilor spanioli să realizeze liste cu numele a 6.000 de evrei pe care le-a aşezat într-o arhivă secretă cu date despre evreii din Spania. Lista i-a fost înmânată lui Heinrich Himmler însuşi, şeful S.S. care este considerat eminenţa cenuşie a „soluţiei finale”, în timpul discuţiilor privind posibilitatea ca Spania să se alăture Axei, din care făceau deja parte Germania lui Hitler şi Italia lui Mussolini. Până la urmă, din cauza pretenţiilor lui Franco pe care Hitler le considera exagerate, Spania a rămas în afara conflictului mondial. Acuma înţeleg eu de unde a apărut moda asta cu datul bileţelelor la momentele şi întâlnirile oficiale, la investiri, cu ocazia numirilor în funcţie. Orice s-ar spune, la Cotroceni se cunoaşte istoria Germaniei foarte bine. Şi a Spaniei.

În 1996, la cererea evreilor, Spania, ca şi alte ţări a adoptat o lege care interzicea negarea Holocaustului faţă de evrei. În 2011, s-a revenit şi printr-o decizia din 3 iunie, Curtea Constitutionala din Spania a declarat că nici o persoană nu va mai putea fi persecutată pentru exprimarea opiniilor sale faţă de holocaust. Anterior, orice critică expusă la acest subiect istoric era considerata o crimă.

Spre deosebire de ei, Ungaria, în februarie 2010, aproba un proiect de lege prin care negarea Holocaustului a devenit ilegală în Ungaria şi este pasibilă de trei ani de detenţie. În 2002, la ordine exprese, premierul de atunci a emis neconstituţionala OUG 31 prin care, sub imperiul pedepsei cu închisoarea, este interzisă orice altă părere decât cea menţionată în acea lege strâmbă.

În februarie 2013 în aula mare a Academiei Române, profesorul Vladimir Iliescu a negat existenţa holocaustului în România, fiind aplaudat de întreaga asistenţă. La scurt timp după declaraţia sa, a fost dat afară de la o universitate din Germania unde preda gratuit, iar Academia română s-a „delimitat” de afirmaţiile profesorului. Domnia sa susţinea că „da, este adevărat că au murit 20.000 de evrei în România, dar asta nu este Holocaust.” Subiectul este foarte sensibil atâta vreme cât definiţia Holocaustului este tranformată de fiecare aşa cum vrea. Dacă evreii consideră că „sacrificarea unui animal prin ardere” este egal cu termenul calamitate, iar aceasta se aplică numai când este vorba de evrei, atunci oricine are dreptul să considere ce vrea, să dea  Holocaustului orice definiţie vrea.

În 2010, şeful diplomatiei române, pe atunci Teodor Baconschi, împreună cu omologii săi din Cehia, Lituania, Letonia, Ungaria şi Bulgaria au iniţiat un demers cerând să se pună sub semnul egalităţii genocidul practicat de regimurile totalitare comuniste cu Holocaustul, astfel încât persoanele care neagă atrocitatile comise de călăii comunişti să răspundă în faţa unei legi comunitare similare cu cea referitoare la Holocaust.

După analizarea „scrisorii celor şase”, Comisia Europeană pentru Justiţie a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru legiferare cu privire la crimele atribuite comuniştilor, dar problema trebuie păstrată în studiu. Acestea sunt cuvintele cuprinse în raportul trimis Parlamentului European şi guvernelor celor 27 de state membre U.E.. S-a justificat prin aceea că ororile comise de comunişti nu au fost îndreptate împotriva unei minorităţi etnice. Trebuiau să spună că nu au fost îndreptate împotriva evreilor, ca să fie şi mai clar de ce nu se aprobă. Ar fi fost şi culmea să fie îndreptate împotriva evreilor atâta vreme cât toată lumea ştie că comunismul este opera evreilor.

De ce trebuie să răspundă România, poporul român pentru actele guvernului Hortyst în Transilvania şi ale germanilor şi ucrainienilor şi ruşilor în Basarabia? Nu există dovezi că guvernul român al lui Antonescu, armata română, populaţia civilă română (exceptând unele elemente pro naziste, sau membri ai Gărzii de Fier, altor organizaţii extremiste sau progermane, din care unele si-au recâştigat posesiunile recent prin Forumul Democrat German) au organizat, participat sau săvârşit pogromuri sau acte de violenţă la adresa evreilor în România. Unele documente vorbesc despre directive privind deportarea evreilor, Antonescu, ca şi Petain a fost nevoit să dea curs cererilor unei Germanii care nu numai că ştia dar avea şi cu ce să îşi impună părerea, dar aceasta s-a făcut la un alt nivel şi o altă scară decât dacă s-ar fi făcut sub directa coordonare sau conducere a S.S.-ului sau Gestapo-ului. Există însă probe că Antonescu s-a opus atât diplomatic, cât şi practic, cerinţelor Germaniei în ceea ce priveşte politica evreiască. Pe teritoriul românesc controlat de guvernul lui Antonescu în drept şi în fapt, nu au avut loc nici un fel de acţiuni antisemnite. Dacă s-au manifestat, acestea s-au manifestat în zonele în care conducerea administrativă sau militară era efectiv în responsabilitatea germanilor, a hortyştilor sau cum era în Basarabia, Transnistria, acţionau diferite grupuri naţionaliste aparţinând altor etnii.

În Ungaria de exemplu, populația conlocuitoare, în special evreii din teritoriile primite prin Diktat au suferit de-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial abuzuri și crime comise de autoritățile ungare. În special evreii au fost deportați masiv către lagărele de concentrare în perioada ocupării Ungariei de către Germania nazistă. Aşa ceva nu s-a întâmplat în România. Eventual, guvernul Antonescu poate fi învinuit că a înlesnit repatrierea evreilor în loc să lupte cu armata germană pentru apărarea lor. Antonescu ar putea fi învinuit că nu a fost destul de dur cu Hitler şi a urmărit mai mult interesele românilor decât ale altor etnii conlocuitoare, sau nu a pedepsit personal abuzurile făcute de trupele germane care tratau România ca pe un stat vasal, nu aliat, ( dar în nici un caz ca ruşii după 23 august 44 care au tratat România ca pe o ţară cucerită, ocupată, nu ca pe o parteneră) dar pentru păstrarea unităţii statale, şi chiar reîntregirea teritoriului, Antonescu a fost nevoit să facă unele sacrificii. Între supravieţuirea unui popor şi a unui stat şi apărarea cu preţul transformării ţării într-o altă Polonie a unor naţionalităţi conlocuitoare, Antonescu a ales să apere unitatea statului fără însă a ordona sau comite acte de violenţă sau crime împotriva altora. Nimeni nu poate nici măcar susţine, dar să mai şi dovedească faptul că guvernul României, armata sau locuitorii săi, se fac vinovaţi de aşa ceva. Şi atunci, de ce din toate statele din care evreii au fost deportaţi, România, românii sunt cei care sunt consideraţi responsabili de holocaust? De ce trebuie să ne cerem noi scuze pentru faptele comise de alţii? Pentru că în loc să îi trimită în lagăre pe Evrei le-au dat voie să plece în Israel împotriva cererilor exprese ale lui Hitler de a-i trimite în lagăre? De ce din toţi foştii conducători ai ţărilor satelite ale Germaniei doar Antonescu este declarat criminal de război, doar România îl reneagă, şi nu mai este voie să fie afişate sau postate tablouri şi busturi sculptate ale Mareşalului Român? De ce din toate naţiile lumii trebuie să fim noi cei mai necruţători cu eroii nemului? Pentru că aşa a comandat Marele Licurici? De ce trebuie să ne slăvim trădătorii de neam aflaţi sub orizonturi înstelate şi să ne batem joc de adevăraţii patrioţi?

Pe timpul lui Horty, Ungaria a fost printre primele state din Europa interbelică ce a legiferat măsuri antisemite. Încă din 1920 a adoptat legea privind reglementarea admiterii în învățământul superior, scopul declarat al legii fiind „contingentarea cu înțeleaptă chibzuință a numărului studenților”. În realitate, era vorba de limitarea la anumite procente a studenților aparținând naționalităților conlocuitoare. Începând din 1938, s-au luat o serie de măsuri antievreiești. Legea numită „Asigurarea mai eficientă a echilibrului vieții sociale și economice” limita accesul evreimii la viața economică și socială din Ungaria. Circa 250.000 de evrei și-au pierdut locurile de muncă. Peste numai o jumătate de an, parlamentul ungar a adoptat o altă lege antisemită, care stabilea că trebuiau considerați evrei, alături de cei de religie iudaică, toți cei cu un părinte ori doi bunici de religie iudaică în momentul, ori înaintea, intrării în vigoare a legii. Noțiunea de evreu a fost extinsă ulterior prin legea din 1941, privind „apărarea rasei”. „A treia lege evreiască” interzicea căsătoriile mixte. Dar asta nu i-a împiedicat pe Unguri să îl slăvească, să îl comemoreze, pe Horty, americanii nu cer ca acesta să fie declarat criminal de război, evreii nu cer să studieze arhiva Ministerului Apărării Ungar ca să o interpreteze cum vor ei sau să o „cureţe” de „inexactităţi” . Asta se întâmplă doar în România.

Cine poate explica logic, lingvistic, politic sau oricum ar dori el, de ce Holocaust înseamnă numai evrei, sau numai oropsirea indiferent cât de mică ar fi, a evreilor, de ce alte categorii de oameni, categorii religioase, profesionale, politice, etnice sau economice nu pot beneficia de sintagma Holocaust? A pus cumva poporul evreu monopol pe Holocaust? Dar despre exterminarea a sute de triburi de indieni de către Naţiunea Naţiunilor ce se poate spune? A fost în mod cert o exterminare, au fost ucise milioane de persoane,avem de a face cu o etnie, de fapt mai multe şi totuşi nu îl recunoaşte nimeni. De ce nu sunt băgaţi în puşcărie cei care nu recunosc Holocaustul împotriva indienilor din America de Nord? De ce se folosesc mai multe măsuri în măsurarea dreptăţii ? Şi totuşi cine explică ce înseamnă Holocaust, de la ce cifră în sus vorbim de Holocaust, care este diferenţa între holocaust şi cataclism, dezastru, decimare, nimicire, exterminare, ucidere, accident, deces? Dacă se prăbuşeşte un autocar sau avion cu turişti evrei se numeşte Holocaust iar dacă în autocar sunt români este accident, întâmplare nefericită, neglijenţă sau voia lui Dumnezeu? Cine ne poate explica unde se termină războiul şi începe Holocaustul, cine se poate plânge de Holocaust şi cine are parte doar de accidente şi de la ce număr de victime în sus trecem de la victime la Holocaust? Oare copilaşii care au murit arşi la maternitatea din Bucureşti au murit în Holocaust? Ar trebui să spunem aşa, pentru că au fost sacrificaţi prin ardere pe altarul nesimţirii ministeriale şi a indiferenţei faţă de cetăţean a guvernanţilor. Cine stabileşte regulile, cine decide cum sunt judecate acţiunile şi de ce aceste reguli nu se aplică uniform?

Când se vor aplica aceleaşi legi tuturor, fie conform Comisiei de la Veneţia, fie conform codului lui Barroso?

De ce unii sparg oalele şi alţii le plătesc?

footer