Revista Art-emis
Jocul cu fantoma lui Pacepa PDF Imprimare Email
General Br. (r) Prof. univ. dr. Cristian Troncota   
Duminică, 11 August 2013 17:36

Prof. univ.dr. Cristian Troncotă, art-emisÎn ultimul timp, „jivinele pacepiste” au devenit din nou virulente. Cine sunt acestea? Nimic mai simplu de definit: acei indivizi lipsiţi total de cele mai elementare noţiuni în domeniul spionajului şi al contraspionajului, semidocţi în ale istoriografiei, mari meşteri în promovarea politicilor moscovite kaghebiste şi, poate de aceea, cu influenţă şi bine remuneraţi, care din 1990 încoace au vrut să ne fure sufletul, ne-au călcat în picioare răbdarea, ne-au terfelit demnitatea, încercând să ne demonstreze ceva ce este împotriva oricărui raţionament şi bun simţ: anume, că trădătorii de neam şi de ţară ar trebui consideraţi eroi. Drept model, nu au găsit pe nimeni altcineva mai potrivit decât pe Ion Mihai Pacepa, fostul general de securitate, care în 28 iulie 1978, în timp ce se afla în misiune a „dezertat”. Şi ce i-a făcut să scoată din nou capul, şi să se facă de râs? Faptul că istoricul american Larry Watts a publicat primele două volume din trilogia promisă despre istoria contemporană a României. O istorie bazată pe o reconstituire onestă, corectă, echilibrată, cu metode ştiinţifice şi o imensă cantitate de date şi documente inedite, la care a adăugat o bibliografie impresionantă în care, alături de mari istorici şi analişti occidentali, citează şi istorici români şi lucrările lor.

Desigur că nu oricine are răbdarea sau capacitatea de a parcurge cu atenţie această monumentală operă a istoricului american, ambele volume publicate la RAO, una dintre cele mai renumite edituri din România. Primul volum, „Fereşte-mă Doamne de prieteni. Războiul clandestin al Blocului sovietic cu România” are 800 pagini, iar cel de-al doilea, „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece”, are 700 pagini. Bibliografia impresionantă, formată din 803 cărţi şi articole pe care autorul a inserat-o la sfârşitul primului volum şi pe care a citat-o în totalitate în aparatul critic al celor două volume, reprezintă o dovadă indubitabilă a erudiţiei sale. După cum a mărturisit istoricul american, urmează şi un al treilea volum, dedicat Revoluţiei române, începută în acel decembrie inutil de sângeros din 1989. Am stat şi m-am întrebat ce se poate reproşa unei asemenea opere monumentale, de care, sunt absolut sigur, orice istoric ar fi mândru. În fond, care-i meritul şi ineditul acestor lucrări?

Larry Watts susţine, printre altele o teză perfect argumentată, şi anume că „mitul eroului Pacepa” nu a fost altceva decât unul dintre instrumentele vastului arsenal cu care serviciile secrete sovietice şi-au realizat măsurile active contra României în perioada 1965-1989. Iată şi motivul pentru care „jivinele pacepiste”, clonate perfect după kaghebişti, încep să scoată capul, să latre pe unde apucă, doar-doar i-o mai asculta sau lua cineva în seamă. Dar nu doresc să mă refer la penibilul dialog regizat de un jurnalist al unui post de televiziune cu fantoma lui Pacepa, ci la hârdăul cu lături pe care o anume Iulia Nueleanu îl aruncă asupra istoricului american prin articolul publicat în „Curierul”, din 30 iulie 2013. Titlul articolului e sugestiv: „Fostul şef CIA James Woolsey: Larry Watts minte cu neruşinare în cazul Pacepa!” După ce am parcurs acest titlu m-am apucat să citesc articolul cu interesul istoricului de bună credinţă, crezând că voi găsi argumente care să aducă cel puţin o nuanţă la teoria lui Larry Watts. După ce l-am parcurs, am rămas stupefiat. De ce? În primul rând pentru că pe mine m-au învăţat marii mei profesori pe care i-am avut la Facultatea de istorie din Universitatea bucureşteană (1976-1980) că ai dreptul să critici un istoric doar în condiţiile în care ai o operă mai mare sau cel puţin egală cu a lui. Iar dacă nu ţii cont de această regulă fundamentală, atunci nu eşti istoric, ci un simplu cârcotaş, adică un penibil printre alţii. Ei bine, sincer să fiu, nu pot să-mi reprim curiozitatea şi să întreb: câte lucrări de istorie a scris Iulia Nueleanu, care îşi permite afirmaţii atât de grave la adresa operei istoricului american?

Dar să le luăm pe rând. În primul rând, ziarista cu pricina scoate din context nişte afirmaţii făcute de James Woolsey, cel care a îndeplinit funcţia de director al C.I.A. în perioada1993-1995, potrivit cărora „C.I.A. nu are autoritatea de a lua o asemenea decizie. Doar Preşedintele Statelor Unite ar putea oferi azil politic”. Din câte ştim noi, istoricii români, în anul în care Pacepa a dezertat în S.U.A. (1978), funcţiona „Immigration and Nationality Act”, care la art. 313, lit. a şi c menţiona: „C.I.A. are posibilitatea şi competenţa de a propune acordarea cetăţeniei americane unui număr de 125 persoane pe an”. Chiar Pacepa mărturiseşte în lucrările sale memorialistice faptul că a primit cetăţenia americană abia după 9 ani, interval de timp în care a fost supus de către C.I.A. unui program special (Defector Program) de interogare amănunţită (debriefing), după care a primit „meal ticket” (bilet de intrare). Mai mult, Pacepa recunoaşte în scrierile sale memorialistice, dar şi în interviurile acordate: „Am lucrat 27 de ani pentru K.G.B.”. De aici deducem cu uşurinţă faptul că pe timpul interogatoriilor, Pacepa a recunoscut că este agent K.G.B.. Şi, dacă a recunoscut acest lucru, era şi normal să recunoască şi misiunea pe care o avea: aceea de a-l compromite pe Nicolae Ceauşescu în faţa opiniei publice mondiale şi, bineînţeles, şi în faţa românilor. Ceea ce este extrem de interesant, dar atât Pacepa cât şi James Woolsey omit să ne spună, este că atât cetăţenia americană cât şi „biletul de intrare” au fost obţinute de generalul dezertor abia după venirea la putere în U.R.S.S. a lui Gorbaciov. Din acest moment, americanii şi-au pierdut interesul pentru Ceauşescu, axându-şi politica externă pe sprijinul şi colaborarea cu Gorbaciov. Este momentul în care Pacepa îşi publică cu mult zgomot mediatic „Orizonturi roşii”, un volum de minciuni ordinare având un scop politic bine definit: compromiterea lui Nicolae Ceauşescu. Adică începea punerea în scenă a setului de măsuri active ce aveau să se finalizeze în ziua de 25 decembrie 1989 la Târgovişte. Acest lucru îl spune şi Larry Watts susţinut de o bază documentară vastă. În nici un caz teza lui nu stă în mărturisirea pe care i-ar fi făcut-o James Woolsey, şi pe care acum nu o mai recunoaşte.

O altă inepţie pe care am întâlnit-o în articolul din ziarul „Curentul” o redau textual: „Generalul Pacepa făcea parte din Serviciul Român de Informaţii, iar toate serviciile de informaţii din blocul sovietic erau, sub o formă sau alta, controlate de către K.G.B.”. Iată o dovadă de ceea ce poate să facă incultura istorică dintr-un ziarist. Să-i amintim ziaristei cu pricina că generalul Ioan Mihai Pacepa a făcut parte din instituţia numită Departamentul Securităţii Statului, instituţie desfiinţată în 30 decembrie 1989 prin decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Serviciul Român de Informaţii a luat fiinţă ca instituţie pe 27 martie 1990, tot printr-un decret al C.F.S.N.. O rog pe ziaristă să-şi completeze cultura într-un domeniu în care, după inepţiile pe care le scrie, se vede că are mari lacune. În al doilea rând, o informăm pe ziaristă că Securitatea română, după plecarea consilierilor sovietici din România, în decembrie 1964, a fost singura instituţie de acest gen din blocul sovietic care nu a mai fost controlată de sovietici. Documentul privind retragerea consilierilor sovietici din instituţia Securităţii din România a fost publicat cu mai mulţi ani în urmă într-o culegere de documente coordonată de profesorul Ioan Scurtu despre „Retragerea trupelor sovietice din România”. Consilierii sovietici din celelalte instituţii de securitate ale ţărilor din Tratatul de la Varşovia au fost retraşi după 1990.

Noi, istoricii români, mai ştim că serviciile de intelligence occidentale cunoşteau cu precizie că ofiţerii români nu mai colaborau de mult cu ofiţerii sovietici. Este un aspect sesizat şi recunoscut cu francheţe de Tjeerd Sleeswijk Visser, fostul director al Serviciului olandez de Informaţii militare, când ne-a vizitat ţara şi Academia Naţională de Informaţii. Iată ce a declarat public domnia sa: „Departamentele de contraspionaj aparţinând serviciilor naţionale de informaţii din statele N.A.T.O. au condus în anii Războiului Rece monitorizări complexe asupra activităţii diplomaţilor români din «lagărul comunist», suspecţi a fi cadre de securitate. Astfel de operaţiuni de supraveghere, prin care se culegeau şi date de studiu referitoare la personalitatea acelor «ţinte» au pus în evidenţă că agenţii de informaţii români aveau cu totul alt profil şi alte preocupări în raport cu cadrele K.G.B.-ului şi ale celorlalte servicii de securitate din statele-satelit. Agenţii români nu erau marcaţi de mentalitatea confruntării de la bloc la bloc, iar controlul efectuat de-a lungul anilor indica clar că nu desfăşurau activităţi anti-N.A.T.O.. Adaug la toate acestea faptul că rezultatul aceloraşi verificări, seriate, încrucişate, pe orizonturi largi de timp, nu au evidenţiat participarea ofiţerilor români la operaţiuni comune cu K.G.B.-ul”. Iată deci opiniile profesioniştilor (adevăraţilor seniori) occidentali ai Intelligence-ului despre ofiţerii români, fapt ce umple de ridicol afirmaţiile răutăcioase şi pline de venin pornite din minţile bolnave ale „antisecuriştilor” de la noi ori de aiurea. E adevărat că printre ei se află, o spun cu regret, şi ziarista Iulia Nueleanu.

Prostiile pe care le debitează nu se opresc însă aici. Mai întâlnim şi alte mostre potrivit cărora lucrarea lui Larry Watts ar fi „contestată în mediul academic” sau că n-ar aduce nimic original pentru că temele abordate de istoricul american ar fi fost „discutate şi dezbătute în ultimii ani în istoriografia românească şi europeană”. Chiar aşa? Facem afirmaţii fără să aducem exemple ca argumente?

Criza de argumente de care suferă ziarista Iulia Nueleanu o determină, la un moment dat, să atace viaţa particulară a istoricului american. Expresiile folosite, limbajul, felul în care îşi construieşte atacul la persoană scot în evidenţă cel mai pur stil „stalinist” de a face jurnalism. Adică, în lipsă totală de cultură istorică, de bune intenţii, utilizează ceea ce în anii '50 ai „stalinismului matur” se numea acţiune de demascare sau de compromitere, în care marii condeieri ai regimului erau maeştri. Vezi cazul kaghebistului Silviu Brucan, care transforma într-un articol de presă orice material compromiţător livrat cu subtilitate. Am crezut că acei ani au trecut, dar constat că mentalul stalinist încă mai bântuie prin presa românească, deşi au trecut mai bine de două decenii de democraţie. Fantoma stalinismului încă mai bântuie prin redacţiile mass-media româneşti, aşa cum fantoma lui Pacepa mai apare din când în când pentru a încerca să ne mintă în faţă. Le-aş recomanda „jivinelor pacepiste” care au uitat că KGB-ul s-a desfiinţat între timp, să-l mai lase pe bătrânul trădător să se odihnească în pace (dacă o mai trăi?!). El şi-a încheiat de mult misiunea pe care a avut-o, aceea de a dezerta. În rest, fantoma lui Pacepa continuă să facă năzbâtii, unele frizând ridicolul.

Ceea ce mulţi nu ştiu, este faptul că aceia care se joacă cu fantoma lui Pacepa nu sunt din serviciile secrete americane. Aceştia ştiu să-şi respecte partenerii, sunt oneşti, ştiu ceea ce ştiu şi în primul rând nu ar putea să le facă rău, adică să-i lucreze pe la spate prin măsuri active aşa cum ne-au făcut alţii în alte timpuri. Când au venit la Bucureşti, au declarat: „S.I.E. şi S.R.I. sunt remarcabile. Apreciem profesionalismul şi integritatea ofiţerilor români” (John Brennan şeful actual al C.I.A.). Prin urmare, dacă nu americanii, atunci cine se joacă cu fantoma lui Pacepa?

 

P.S. Pentru Iulia Nueleanu:  Nici un singur veteran al S.R.I., nici măcar cei dintre membrii de bază ai fostei Securităţi nu îl consideră pe Larry Watts drept „cel mai luminat istoric al ţării”, din trei motive:
- Primo: Larry este totuşi cetăţean american;
- Secundo: avem şi noi românii istorici, academicieni în viaţă, cu care ne mândrim;
- Tertium: pasiunea cu care a studiat istoria României îl poate recomanda pe Larry Watts, în cel mai bun caz, un prieten al românilor, iar veteranii din serviciile române de informaţii, ca orice români adevăraţi ştiu să-şi respecte prietenii, dar nu şi trădătorii.

Şi să mai ştiţi, doamnă, că nici un veteran al fostei Securităţi nu l-a plimbat pe Larry „ca pe sfintele moaşte”, tocmai pentru că sunt români adevăraţi şi ştiu ce înseamnă respectul şi păstrarea demnităţii în faţa unui semen de-al lor. Este bine să fim buni români şi să nu le facem jocul kaghebiştilor. „Mirosul rânced şi pătrunzător al Securităţii”, o expresie utilizată în articol, trădează nu numai lipsa de respect pentru carierele profesionale ale unor ofiţeri pe care partenerii actuali îi apreciază şi i-au perceput corect la momentul respectiv, deşi le erau adversari, ci pur şi simplu o răutate greu de înţeles. Iată fair-play-ul din intelligence, de care nu sunt capabili ziariştii făgăduiţi, sau cum i-am denumit la început pe kaghebişti. Un mare şef al unui mare serviciu de informaţii spunea că spionajul este o ocupaţie pentru domni. Prin urmare, cine nu e domn şi încearcă să facă jocuri în Intelligence, devine „jivină”.

Ce ştiu aceşti bolşevici cu semn schimbat despre ofiţerii de informaţii români, mai vechi sau mai noi? Despre stresul în care au trăit, despre riscurile cu care s-au confruntat, despre umilinţele suportate din partea politicului? Cine îşi permite să vorbească în mod peiorativ despre ei? În legătură cu cele afirmate în articol la adresa domnului Mugur Isărescu, respectiv că domnia sa nu ar fi consultat istorici înainte de a-şi elabora discursul, precizez că atât subsemnatul cât şi domnii Ioan Talpeş şi Cristian Păunescu - oameni cu o operă istorică recunoscută - am fost prezenţi la Banca Naţională pe 15 decembrie 2011. Am luat cuvântul, imediat după domnul guvernator, şi mi-am început intervenţia cu fraza: „Ce frumoasă e istoria, atunci când este reconstituită corect, fără interese politice, pe o bază documentară solidă şi o argumentaţie coerentă şi impecabilă”. Aceasta a fost de altfel şi ideea fundamentală în jurul căreia mi-am dezvoltat discursul. Dar au mai fost omise şi alte lucruri din categoria celor esenţiale. Înaintea noastră, directorul S.R.I., George Maior a prezentat cartea lui Larry Watts, la Bookfest. Mai mult, cu puţin înainte, la Biblioteca Centrală Universitară, regretatul academician Florin Constantiniu, alături de academicianul Dinu Giurescu au apreciat la justa sa valoare contribuţia ştiinţifică a cărţii lui Larry Watts. Nu mă mai miră prostia pe care aţi făcut-o de a vă alătura corului schizofrenic al „jivinelor pacepiste”.

footer