Revista Art-emis
Str?vechea noastr? dreapt? credin?? monoteist? (1) PDF Imprimare Email
Conf. univ. dr. Gheorghe D. Iscru   
Duminică, 14 Iulie 2013 16:39

Conf. univ. dr. G. D. Iscru, art-emis„La început era Cuvântul ?i Cuvântul era la Dumnezeu ?i Dumnezeu era Cuvântul. ?i Cuvântul s-a f?cut trup ?i S-a s?l??luit între noi ?i am v?zut slava lui, slav? ca a Unuia-N?scut din Tat?l, plin de har ?i de adev?r... Care nu din sânge, nici din poft? trupeasc?, nici din poft? b?rb?teasc?, ci de la Dumnezeu s-a n?scut.” (Sfânta Evanghelie dup? Ioan, 1/1,13,14)

„Dar deodat-un punct se mi?c? cel întâi ?i singur. Iat?-l/ Cum din chaos face mum? iar? el devine Tat?l .../ Punctu-acela de mi?care mult mai slab ca boaba spumii/ E st?pânul f?r? margini peste marginile lumii...” (Mihai Eminescu, Scrisoarea I-a)

În istoriografia universal? ?i în cea na?ional? precum ?i în teologia cre?tin? s-a statornicit, pentru „momentul începutului” – ca fiind, deci, prioritar – monoteismul poporului evreu. ?i s-au acreditat cele dou? sintagme: „?ara sfânt?” ?i „poporul ales”. De?i sunt discriminatorii. C?ci Tat?l ceresc, divinitatea suprem? evocat? ?i invocat? de Fiul S?u, Mântuitorul Iisus Hristos în „Noul Testament”, iube?te deopotriv? întreaga lume p?mântean? pe care a creat-o prin Actul unic al Crea?iei în acel început când va fi fost el. Având în vedere aceast? contradic?ie major?, aceast? chestiune foarte important? se impune a fi regândit?, reconsiderat?. În Str?vechime, dup? atâtea fr?mânt?ri cosmice dar ?i de via?? curent? în acel început, cu fr?mânt?ri spirituale ale înv??a?ilor ?i în?elep?ilor de atunci, putându-?i ei sau neputându-?i r?spunde la multele întreb?ri care îi n?p?deau, gândind ?i reflectând, au ajuns la ideea, devenit? treptat convingere, c? o For??/Entitate supranatural?, nep?mântean?, din haosul care, poate, va fi fost atunci a creat lumea p?mântean? cu „toate cele v?zute ?i nev?zute”. Este situa?ia la care au putut sau pot ajunge ?i mari înv??a?i moderni când au constatat sau constat? c? nu mai pot în?elege ce se întâmpl? – c?ci se întâmpl?! – peste limitele ?tiin?ei st?pânit? de ei. ?i pe c?i greu de deslu?it azi, în acea Str?vechime înv??a?ii acesteia au perceput într-un fel anume c? a putut avea loc, la „începutul începutului”, Actul unic al Crea?iei lumii p?mântene. Dac? au consemnat sau nu aceast? revela?ie, nu putem ?ti, dar ea a r?mas în tradi?ia/memoria oamenilor, fiind transmis? urma?ilor. Iar ace?tia, pentru a fi mai u?or de ?inut minte ?i de transmis mai departe în inflecsiuni care s? urmeze fidel meandrele gândului, au transpus-o în versul caden?at.

Astfel la poporul primordial al „b?trânului nostru continent”, primul popor cunoscut în istoria locului cu numele lui - arienii/pelasgii - au ap?rut primele izvoare istorice, de îndelungat? tradi?ie oral? - VEDELE - probabil la nivelul mileniului al VI-lea î. de Hs., de când avem atestat? arheologic prima civiliza?ie neolitic? european? la Dun?rea de Jos. „Întâmpl?tor”, zona se afl? în „Dacia edenic?” iar patria originar? a arienilor/pelasgilor a fost spa?iul care în Antichitate s-a numit Valahia sau Dacia, cunoscut? ?i sub numele de „?ara zeilor” sau „?ara Soarelui”. De aici, din patria lor originar?, popula?ia crescând ca num?r, ca putere ?i civiliza?ie iar condi?iile de mediu permi?ând, „roiuri” umane ariene au pornit în migra?ie pe toate direc?iile cardinale, ducând cu ele turmele, uneltele, priceperea ?i întraga lor „cas?” cu datini, tradi?ii, inclusiv amintitele VEDE, probabil orale, amplificate pe traseu. „Roiurile” pornite spre r?s?rit au ajuns pân? în India - la nivelul anilor 2000 î. de Hs. - unde s-au sedentarizat ?i au creat acolo cunoscuta civiliza?ie arian? în acest subcontinent al Asiei, civiliza?ie difuzat? ulterior ?i în alte spa?ii tot prin „roiuri” umane; ?i chiar mai departe.

În India, VEDELE ariene au fost consemnate în scris în limba arienilor numit? de unii sanscrit?, de al?ii vedic?.

Ei, bine, în Rig-veda, noi, cei atât de obi?nui?i cu genurile prozodice, afl?m ceea ce s-a numit „Imnul Crea?iei” – prima ?i cea mai cuprinz?toare expunere a acelui Act unic al Crea?ei lumii p?mântene, receptat de Societatea arienilor în patria lor originar?, Dacia/Valahia. Red?m în continuare începutul acestui Act unic al Crea?iei atât dup? o traducere recent? în limba român? cât ?i dup? traducerea lui Eminescu. Mai întâi, dup? o recent? traducere: „Atunci când Nefiin?? n-a fost ?i nici Fiin??,/ C?ci nu era nici Spa?iu, nici Cer ?i nici stihie,/ Avea st?pân ?i margini atuncea Universul? Dar mare? Nu se ?tie./ N-a fost nici nemurire, c?ci Moartea nu venise,/ Nu se n?scuse Noaptea, c?ci nu fusese zi,/ Nici vânt n-a fost s? bat? acele începuturi;/ Îns? ceva în lume – UNICUL – se ivi.// Dar care minte oare fu-n stare s? priceap?/ Crea?iunea îns??i de unde-a început?/ Poate aicea zeii î?i z?mislir? Neamul,/ Dar cine va s? spun? din cine s-a n?scut?/ Doar El, acela care porni Crea?iunea,/ El, cel care-o prive?te din Ceruri, numai El/ El, cel care-a f?cut-o, sau poate n-a f?cut-o,/ El singur ?tie poate, sau poate c? nici El.” 

Dup? cum se ?tie, Mihai Eminescu a putut cunoa?te VEDELE din traduceri occidentale, poate chiar în original, în sanscrit?. Iar din Rig-veda, în Scrisoarea I-a a re?inut începutul imnului: „La-nceput, pe când fiin?? nu era, nici nefiin??,/ Pe când totul era lips? de via?? ?i voin??,/ Când nu s-ascundea nimica, de?i tot era ascuns.../ Când p?truns de sine însu?i st?pânea cel nep?truns./ Fu pr?pastie? genune? Fu noian întins de ap??/ N-a fost lume priceput? ?i nici minte s-o priceap?,/ C?ci era un întuneric ca o mare f?r-o raz?,/ Dar nici de v?zut nu fuse ?i nici ochi care s-o vaz?./ Umbra celor nef?cute nu-ncepuse-a se desface,/ ?i în sine împ?cat? st?pânea eterna pace!.../ Dar deodat-un punct se mi?c?... cel întâi ?i singur. Iat?-l/ Cum din chaos face mum?, iar? el devine Tat?l!/ Punctu-acela de mi?care, mult mai slab ca boaba spumii,/ E st?pânul f?r? margini peste marginile lumii/ De-atunci negura etern? se desface în f??ii,/ De atunci r?sare lumea, lun?, soare ?i stihii./ De atunci ?i pân? ast?zi colonii de lumi pierdute/ Vin din sure v?i de chaos pe c?r?ri necunoscute.”

?i Rig-veda expune în continuare Actul unic al Crea?ei lumii p?mântene, a?a cum a fost perceput de ini?ia?ii arienilor ?i a intrat în tradi?ia oral? a VEDELOR. S? re?inem îns? – ?i este foarte important? precizarea pentru ceea ce urmeaz? s? demonstr?m – c? din mileniul al VI-lea î.de Hs. ?i pân? la cump?na dintre secolele al XIV-XIII-lea î. de Hs. (a doua jum?tate a mileniului I î. de Hs.), când Moise va fi scris Geneza (Facerea lumii), cartea I-a a „Vechiului Testament”, este o distan?? ce nu poate fi escaladat? atât de u?or! Dar atunci, în timp istoric, „împrumuturi” puteau fi preluate f?r? opreli?ti de la mileniu la mileniu, de la secol la secol, de la zon? la zon?. „Împrumutul” putea fi preluat de Moise chiar din Egipt, unde ajunseser? în Str?vechime „roiuri” ariene cu VEDELE lor. Ei, bine, se pune acum la modul foarte serios problema: de ce acest Imn arian al Crea?iei, tradus în limbi europene, n-a r?zbit el însu?i prin timp iar o „lume întreag?” cunoa?te „Facerea lumii” dup? „Vechiul Testament”? Poate, pentru c? printr-un „concurs de împrejur?ri” asupra c?ruia nu insist?m, Geneza, dup? Moise, a ajuns s? se generalizeze, în timp ce peste Rig-veda se l?sa o t?cere adânc?, cea mai adânc? t?cere ... Aceasta este o chestiune major? pe care istoricii, în cooperare cu teologii cre?tini ?i nu numai, prin investiga?ii interdisciplinare trebuie s-o clarifice, din obliga?ie fa?? de adev?rul istoric. Iar la noi ?i în întregul Spa?iu european inclus în teza fals? ?i absurd? a „romaniz?rii”, dar mai ales la noi, prin presiunea Occidentului politic ?i confesional, adesea chiar prin agresivitatea militar? direct? prin noul „Imperiu Roman” ?i prin regatele „apostolice” sacralizate de papalitate, dar ?i prin ced?ri vinovate, în timp, ale unei serii de c?rturari interni care au convins ?i factorul politic, a fost blocat? calea spre cunoa?terea Vedelor ariene ?i s-au îndreptat privirile spre „maica Rom? cea b?trân?”, cea care i-ar fi „exterminat” pe „barbarii” autohtoni ai Daciei ?i a „plantat” în ea un nou ?i tân?r popor ... pur roman îns? sau „romanizat”. C?ci – s? ne gândim bine! – atunci, în Antichitate, s-au lansat prima dat? ideea ?i efortul pentru constituirea unui himeric imperiu global sub numele de „Imperiu universal”! Autohtonii na?iunilor încarcerate nu trebuiau s? mai aib? identitate na?ional?, c?ci li se deschidea „perspectiva” de a fi „cet??eni romani”, a?a cum azi unii flutur? ideea de a fi „cet??eni ai Universului”.

Revenind la ideea cu care am început - adic?, unde a ap?rut întâi monoteismul, deci credin?a într-o unic? divinitate suprem? ?i credin?a în nemurirea sufletului? – continu?m demonstra?ia în acest sens, dup? ce am precizat prioritatea recept?rii Actului unic al Crea?iei de c?tre ini?ia?ii str?mo?ilor arieni/pelasgi ?i drept consecin??, statornicirea op?iunii religioase pentru monoteism, atât în patria arian? originar? – Dacia/Valahia - cât ?i în spa?iile de sedentarizare a „roiurilor” umane ariene, în Egipt, în Orientul Apropiat, în India ?i în alte zone ale Asiei, în contextul civiliza?iei ariene constituite în aceste zone. Pentru urma?ii arienilor/pelasgilor din Spa?iul Daciei edenice/Valahiei, exist? izvoare arheologice ale Str?vechimii, din epoca mitologic?, izvoare ale „începutului” care se reg?sesc în continuare ?i în societatea traco-geto-dac?, nesesizate la timp de „arheologii de ?paclu ?i rulet?”, izvoare care au început s? fie rev?zute ?i regândite - evident, nu de obedien?ii „axiomei” privind „romanizarea”! Iar ca prim izvor scris apel?m ?i în acest sens la „b?trânul” Herodot, cu acribia ?i cu îndoielile lui, izvor pe care se tot str?duiesc s?-l unilateralizeze ori s?-l arunce în derizoriu denigratorii str?mo?ilor no?tri reali. Dar mai întâi re?inem c? traco-geto-dacii, ca na?iune succesoare – prima afirmat? ca atare în Antichitatea european?! - au putut prelua de la str?mo?ii lor arieni/pelasgi monoteismul, cu divinitatea suprem?, unicul din Imnul vedic al Crea?iei, Tat?l ceresc evocat ?i invocat de Fiul S?u Iisus când a fost trimis de El pe P?mânt, s? „împlineasc?” „legea”, ignorat? sau înc?lcat? de mul?i între timp. În sprijin ne st? de peste trei secole savantul suedez Carolus Lundius care dup? cercet?ri îndelungate în biblioteci ?i arhive europene a editat în 1687, la Upsala, primul studiu despre Zamolxe.

Autorul studiului ne informeaz? , de pild?, c? pe peretele exterior al templului din Delfi al lui Apollo, construit „în vechime” de hiperboreeni – cum se mai numeau str?mo?ii no?tri reali - ?i cu care ace?tia p?strau continuu leg?tura, erau înc? la vedere în scolul I d. Hs. cuvintele: „TO EI”, ce mai r?m?seser? dintr-o inscrip?ie mai întins?. ?i – precizeaz? Carolus Lundius - „când salutarea zeului era solemn? (deci, când se oficia aceast? omagiere solemn? a zeului „celui mai venerat” la hiperboreeni, cum va spune Starbon, n.n.), se c?dea de acord asupra unei infinite ?i ve?nice formule a celor vechi, El En, adic? unul e?ti” („unicul” din Imnul vedic al Crea?iei, n.n.); „lucru uluitor - zice autorul -, fiindc? la greci erau vreo trei sute de zei la num?r” ?i „nu mai pu?ini zei la romani.”. Iar „în limba getic? – completeaz? Carolus Lundius - un singur zeu („unicul!, n.n.) este reprezentat prin particula EN, zeu care era socotit a fi r?spândit în toate, a?a încât oamenii erau zgudui?i la venerarea chipului lui, c?ci ap?rea mereu ?i pretutindeni altfel” – (s.n.). Iar autorul înc? mai adaug? c? pe acest zeu al „vechimii” iudeii îl percep „ca pe o culme etern? care nu se schimb?, nici nu moare niciodat?, are o unic? în?elepciune ?i o unic? reprezentare” (s.n.). ?i pentru aceast? informa?ie Carolus Lundius îl citeaz? pe Tacitus (V/5), ad?ugând c? „profanii” (cu sensul de „necredincio?i”) îi dau lui Dumnezeu o „înf??i?are uman?”. ?i înc? mai re?inem c? al?turi de formula „EI EN”, Lundius pune în parantez?, explicativ, cuvântul monoteism, deci existent la traco-geto-daci; în contrast, zice el, cu „poluqueoth” (politeism), existent la greci ?i la romani (n.n). Evident, în vremea celor „vechi” – constructorii hiperboreeni ai templului din Delfi al lui Apollo –, „Unicul” (EI En = Unul E?ti) nu era Iahve/Iehova al iudeilor ci Creatorul unic mo?tenit de hiperboreeni/traco-geto-daci de la str?mo?ii lor arieni/pelasgi; ?i astfel îl percepeau ?i iudeii pe vremea lui Tacitus (54/51 î.de Hs. - 120 d. Hs.).

Dup? izvoarele cunoscute pân? acum – ?i din preciz?rile lui Carolus Lundius rezult? la fel! – mai re?inem c? str?mo?ii no?tri reali nu i-au f?cut chip de om divinit??ii lor supreme. Pentru aceasta, cel mai vechi ?i mai consistent izvor istoric scris, grecesc, referitor la Zalmoxe - zeul atât de mult disputat istoriografic, mai nou „luat în primire” de un recent contestatar al s?u (dup? stilul ?i viziunea celei care i-a fost „magister”) - r?mâne Herodot, supranumit, pe drept, „p?rintele istoriei”. Dup? el au preluat ?i al?i autori, unii aducând ?i alte informa?ii în plus. Astfel, Herodot (484-425 î.de Hs.), ne spune c? Salmoxes era „un zeu al ge?ilor (traco-geto-dacilor, n.n.), pe care unii îl cred acela?i cu Gebeleisis (s.n.). Ambiguitatea numelui i-a determinat pe unii exege?i s? considere c? este vorba de doi zei, unul htonian (Zalmoxe), cel?lalt uranian (Gebeleisis). Printr-un sacrificiu uman – care la ei, atunci, nu era ceva ie?it din comun, traco-geto-dacii „trimiteau” la Zamolxe, la 5 ani odat?, un „sol” prin care îi „transmiteau” „toate nevoile lor”. De la grecii din Pont ?i Hellespont Herodot aflase c? Zalmoxe era om, fost chiar sclav al lui Pitagora, de la care ar fi primit ?i înv???turi. Dup? ce a fost eliberat, „ar fi dobândit avu?ie mult?” ?i „s-a întors bogat printre ai s?i”. ?i a pus s? i se cl?deasc? o sal? de primire unde-i g?zduia ?i-i osp?ta pe cet??enii de frunte”. Iar în timp ce-i osp?ta îi ?i înv??a „c? nici el, nici oaspe?ii lui ?i nici urma?ii acestora în veac nu vor muri ci se vor muta numai într-un loc unde, tr?ind de-a pururea, vor avea parte de toate bun?t??ile”. Concomitent, „pusese s? i se fac? o locuin?? sub p?mânt”, în care el apoi a coborât. ?i „st?tu ascuns vreme de trei ani”. Cu p?rere de r?u „tracii îl jelir? ca pe un mort”. În al patrulea an, revenind în fa?a tracilor, Zalmoxe „îi f?cu s? cread? în toate spusele lui”.

Vorbind despre ge?i atunci când a avut loc marea invazie a împ?ratului persan Darius I (514 î. de Hs.), Herodot spune despre ace?tia c? „ei nu mor, ci c? cel ce piere se duce la Zalmoxe – divinitatea lor”. Mai afl?m de la Herodot c? atunci „când tun? ?i fulger? tracii ... trag cu s?ge?ile în sus, spre Cer ?i î?i amenin?? Zeul, c?ci ei nu recunosc alt Zeu afar? de al lor” (s.n.). În sfâr?it, ca autor exigent cu sine, chiar dac? Herodot nu pune la îndoial? cele aflate de la grecii care l-au informat, dar nici nu le crede „pe deplin”, î?i spune totu?i ?i propria sa p?rere: „Socot c? acest Salmoxis a tr?it cu mult? vreme înainte de Pitagora” ?i „fie c? n-a fost decât un om, fie c-o fi fost vreun zeu de prin p?r?ile Ge?iei”. Deci, nu divinitatea suprem?. R?mâne ca alte izvoare, când vor fi cunoscute s? defineasc? mai bine calitatea lui Zamolxe în /pentru lumea traco-geto-dacilor. Deocamdat? continu?m dup? izvoarele importante pe care le cunoa?tem.

Strabon, (63 î. de Hs. - 19 d. Hs.), alt important istoric ?i geograf al grecilor, la mare distan?? în timp fa?? de Herodot, re?ine de la acesta “sclavia” lui Zalmoxe la Pitagora, de la care ar fi primit înv???turi, pe care le-a întregit apoi într-un periplu în Egipt; afirm? îns? clar c? acesta a fost om; dar, revenind acas?, datorit? preg?tirii lui „l-a înduplecat” pe rege s? „împ?rt??easc?” Domnia cu el; ?i astfel, „a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu al lor; iar dup? un timp a fost socotit el însu?i zeu”. Cu aceasta, ascensiunea lui Zalmoxis se clarific?! Ca mare preot, adaug? Strabon, ?i socotit el însu?i zeu, Zalmoxe „s-a retras atunci într-un fel de pe?eter? inaccesibil? altora ?i acolo ?i-a petrecut o bucat? de vreme, întâlnindu-se rar cu cu cei de afar?, decât doar cu regele ?i cu slujitorii s?i. Iar regele când a v?zut c? oamenii sunt mai supu?i fa?? de el decât mai înainte, ca fa?? de unul care le d? porunci dup? îndemnul zeilor, i-a dat tot sprijinul”. Acest obicei, adaug? Strabon - o completare foarte important? –, a d?inuit pân? în vremea noastr? (sec. I. d. Hs.); dup? datin? mereu se g?sea un astfel de om care ajungea sfetnicul regelui, iar la ge?i acest om era numit chiar zeu” (s.n.). ?i autorul înc? adaug?: „Pân? ?i muntele (cu pe?tera) a fost socotit sfânt ?i a?a îl numesc. Numele lui este Cogaion”. ?i tot sfânt era numit „râul care curge pe lâng? el”. Deci, din coroborarea izvoarelor citate ?i reflectând asupra lor re?inem c? Zalmoxe, datorit? autorit??ii spirituale la care a ajuns a fost „ales” Mare Preot „al celui mai venerat zeu” la traco-geto-daci ?i a fost considerat el însu?i zeu, „dup? datin?”. Deci, Zalmoxe, nu el era „zeul cel mai venerat” - spune grecul, obi?nuit cu zeii mul?i ai Neamului s?u -, nu era divinitatea suprem?. Iar obiceiul acesta a d?inuit de atunci ?i pân? în secolul I d. Hs. Iar credincio?ii – revenim la informa?ia lui Herodot - „nu recunosc un alt zeu afar? de al lor”, pe acela care le era divinitate suprem?, unicul din Imnul vedic al Crea?iei, unicul care, dup? preciz?rile lui Carolus Lundius, era „salutat”/omagiat în mod solemn printr-o formul? consacrat? din „vechime”.

Consider?m c? demonstra?ia de pân? acum a dovedit prioritatea monoteismului la str?mo?ii no?tri reali din Dacia edenic?, monoteism mo?tenit de la str?mo?ii lor arieni/pelasgi, Dacia fiind „polul civiliza?iei ?i al spiritualit??ii în Antichitate”, a?a cum a sinteizat într-o expresie fericit?, eruditul nostru coleg Gheorghe Gabriel. Dac? bog??ia ?i pozi?ia strategic? a Daciei, chiar teama de cre?terea puterii sale, au declan?at asupra ei l?comia ?i a amplificat apetitul expansionist imperial al Romei, acest nivel de civiliza?ie ?i spiritualitate a incitat orgoliul exacerbat al „Cet??ii eterne” care, ca precedent, avea „la activ” distrugerea înfloritoarei civiliza?ii etrusce, apoi pe cea a Cartaginei ?i nu numai, iar criza moral? a Societ??ii romane, începând de la „vârf”, a alimentat substan?ial ambi?iile celor „de sus” ?i le-a întunecat ra?iunea lucid? . Iar imperiile succesoare celui Roman, din Evul mediu ?i pân? la „Centrele de Putere” de azi, preluând de la „maica Rom?” ideea „imperiului universal” ?i intuind sau în?elegând c? „politica mare” în Europa se va face la Dun?rea de Jos, au vizat continuu ?i vizeaz? spa?iul Daciei edenice. Ce se urm?re?te? În plan politic s-a tras deja cel mai puternic semnal de alarm?: se urm?re?te holocaustul împotriva românilor. În consecin??, pe canale media dar ?i în istoriografia de profil se amplific? efortul de t?iere a r?d?cinilor noastre istorice. Î?i dau concursul chiar titra?i universitari din prima facultate de istorie a ??rii ?i se înmul?esc îngrijor?tor denigratorii istoriei na?ionale. Îngrijor?toare este ?i situa?ia în plan religios, în care a?azisul „ecumenism”, a?a cum se preconizeaz?, pare a fi „corespondentul” în acest domeniu al „globaliz?rii” în plan politic. De aici necesitatea afirm?rii cu fermitate a str?vechii noastre drepte credin?e monoteiste, cu prioritate monoteismul în Dacia edenic? a str?mo?ilor arieni/pelasgi – poporul primordial al Europei –, monoteism preluat în mod firesc, de urma?a acestora în „?ara Soarelui” – na?iunea traco-geto-dac? ?i continuat în ??rile Dacice/Valahii ?i în România modern?. „Legea” divin? dat? lumii p?mântene de Creatorul Unic, în acord cu armonia Universului, se reg?se?te prioritar, receptat? în VEDELE arienilor/pelasgilor, ulterior ?i în alte izvoare ale antichit??ii, care trebuie studiate integral, restudiate, coroborate, regândite.

 - Va urma -

footer