În anii '50 ai secolului trecut, societatea românească asista neputincioasă şi îngrozită la valul de teroare pus la cale de conducerea de atunci a statului, sub influenţa şi la îndemnul ocupantului sovietic. Mărturiile celor ostracizaţi în acele vremuri, ca şi documentele de arhivă, dezvăluie fapte cutremurătoare, orori de neînchipuit, încălcări grosolane ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Arestări abuzive, condamnarea unor oameni nevinovaţi la ani grei de temniţă, strămutarea locuitorilor unor sate întregi din Banat în zona Bărăganului, interzicerea dreptului de a învăţa pentru copiii unor aşa-zise persoane indezirabile („duşmani ai poporului") sunt doar câteva din multitudinea de fapte abominabile ce se petreceau în acea epocă de tristă amintire. Erau multe categorii sociale supuse unui astfel de regim nedrept, dar parcă niciuna nu s-a bucurat de „atenţia" conducătorilor de atunci ca foştii lucrători în serviciile de apărare, siguranţă naţională şi ordine publică (generali şi ofiţeri ai armatei române, poliţişti, jandarmi, ofiţeri din serviciile de informaţii ş.a.), aceşti oameni neavând altă vină decât aceea că au făcut parte din organele de „represiune" ale „regimului burghezo-moşieresc", la care se adăuga, pentru unii dintre ei, şi vina de a fi participat la războiul antisovietic în perioada 1941-1944. Revoluţia din decembrie 1989 n-a avut ca efect, aşa cum ne aşteptam cu toţii, înlăturarea acestui gen de nedreptăţi sociale. Dimpotrivă, „lupta de clasă" s-a „ascuţit" mai abitir decât în acele vremuri, dezbinarea, ura, asmuţirea unor categorii sociale împotriva altora, aplicarea cu obstinaţie a faimosului adagiu roman divide et impera, sunt factori omniprezenţi în devenirea societăţii noastre postdecembriste.
Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie proiectul Legii unice a pensiilor, care, în concepţia iniţiatorului, îşi propune să elimine privilegiile şi inechităţile sociale (oare în ce epocă am mai auzit noi această sintagmă?) şi să asigure o economie însemnată la bugetul statului, pornindu-se de la mult lăudatul principiu al „contributivităţii" (oare n-o fi mai româneşte contribuţiei?) la fondul de pensii. Şi cum această lege e „unică-n felul ei" (în Germania, Anglia, S.U.A. etc există legi proprii pentru pensionarii din domeniul militar), implicit sunt afectaţi şi militarii pensionaţi, unii la limită de vârstă, alţii la cerere, şi cei mai mulţi forţat, pentru ca armata să devină interoperabilă cu structurile euroatlantice în care, între timp, ne-am integrat (slavă Domnului!). Numai că acest act normativ, cel puţin în ceea ce-i priveşte pe militari, este vădit nedrept şi neconstituţional, întrucât contravine următoarelor principii:
1. Neretroactivitatea legii
Constituţia României stipulează în art. 15, alin.2 că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile". Determinarea principiilor de calcul a pensiei sunt calificate ca fiind aspecte de fond ce implică aplicarea unei norme juridice de drept material. În materie civilă, în sens larg, se aplică principiul neretroactivităţii legii. Recalcularea pensiei, chiar şi pentru viitor, însă pe nişte principii de calcul noi, stabilite pe baza unei norme juridice care nu era în vigoare la naşterea dreptului la plata unei pensii pentru limită de vârstă, reprezintă o aplicare retroactivă a legii noi, ceea ce contravine principiului neretroactivităţii legii civile. În acest caz, retroactivitatea legii se referă la faptul că legea nouă va reglementa o situaţie de fapt veche căreia i s-a stabilit deja o încadrare juridică potrivit dispoziţiilor aflate în vigoare la momentul naşterii dreptului invocat.
- Principiul nediscriminării Prin recalcularea pensiei pentru viitor pe baza contribuţiei plătite la sistemul public de pensii se constată o discriminare a persoanelor pensionate anterior faţă de cele ce vor fi pensionate în viitor, deoarece persoanele din prima categorie nu mai au posibilitatea să beneficieze de dreptul de a contribui la fondul de pensii cu alte procente, urmând ca pensiile lor să fie, pe nedrept, drastic diminuate. Se crează o situaţie inechitabilă între persoanele pensionate anterior şi cele pensionate în viitor, deşi au ocupat, poate, aceeaşi funcţie.
- Principiul drepturilor câştigate. Drepturile câştigate în temeiul unei legi sunt recunoscute aşa cum rezultă din reglementările care au stat la baza naşterii dreptului respectiv. Reglementările respective nu au vizat doar dreptul de a beneficia de pensie ca un drept general, ci şi modalitatea de calcul avută în vedere, astfel că un drept câştigat prezintă opozabilitate, atât în ceea ce priveşte beneficiul dreptului respectiv, cât şi conţinutului dreptului invocat.
- Nu se respectă condiţiile specifice de exercitare a profesiei. Recalcularea pensiei pe baza contribuţiei la sistemul public de pensii reprezintă o modalitate simplistă şi superficială de calcul, fără să fie luate în considerare aspecte ce ţin de specificul exercitării profesiei de militar. Militarul se află permanent sub imperiul ordinului, subordonându-se necondiţionat şefilor, şi fiind 24 de ore din 24 la dispoziţia statului. Un militar este obligat de lege şi regulamente militare să suporte cu tărie greutăţile şi privaţiunile serviciului militar, adică să nu comenteze în faţa zecilor şi sutelor de aplicaţii, marşuri, alarme, misiuni cu risc permanent de a-şi pierde viaţa, integritatea corporală sau libertatea în cazul unor greşeli, şi să se supună necondiţionat rigorilor disciplinei militare. Militarul nu are voie să părăsească ţara sau garnizoana în care locuieşte decât cu aprobarea şefilor, iar înainte de 1989, nu avea voie să părăsească nici domiciliul fără să anunţe unitatea, inclusiv când mergea la spectacol, film, piaţă etc. Era obligat, când interesele statului o cereau, să se mute cu familia dintr-o garnizoană în alta, situaţie în care soţia nu-şi putea găsi de lucru din motive lesne de înţeles. După revoluţie, prin Legea privind statutul cadrelor militare, militarilor li s-a interzis să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice...., să candideze pentru a fi aleşi în administraţia publică şi în Parlamentul României, precum şi în funcţia de preşedinte al României, şi să declare sau să participe la grevă. De asemenea, li s-a interzis să fie asociaţi unici ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii ori societăţi comerciale, interdicţie din care rezultă evident că singura lor sursă de câştig era salariul şi ulterior pensia. Alegerea acestei profesii de către militari era determinată tocmai de avantajul obţinerii unui salariu şi a unei pensii ceva mai bune faţă de alte categorii sociale, ori acum se pune o întrebare retorică: va mai dori cineva să dea examen de admitere în instituţiile de învăţământ ale M.Ap.N sau M.A.I. ? Şi o altă întrebare se naşte: oare pensia Preşedintelui României (indiferent cine este şi cum se numeşte), care în mod sigur va depăşi 3000 lei, va fi considerată tot „nesimţită"? Se va calcula tot după principiul „contributivităţii"?

Iată doar câteva dintre argumentele de ordin juridic, dar şi moral, care trebuie să constituie motiv de reflecţie, atât pentru iniţiatorii acestui proiect de lege, dar mai ales pentru legislativ, atunci când va purcede la dezbaterea lui în plen. Sperăm că raţiunea va învinge şi în acest caz, pentru a se evita o nedreptate strigătoare la cer faţă de o categorie socială care, în momentele de cumpănă ale istoriei noastre, a contribuit, adeseori cu preţul vieţii, la prezervarea fiinţei neamului românesc şi la slujirea poporului din ale cărui rădăcini se trage.