Uriaşa personalitate a Profesorului Gheorghe Buzatu nu va putea fi ştirbită
Din Adeverinţa C.N.S.A.S cu Nr. 2310 din 12.07.2011 (vezi facsimil), aflăm lucruri care probabil au stat în gât duşmanilor de ieri, azi şi mâine ai Profesorului Gheorghe Buzatu, ai Adevărului. Cum ar fi faptul că profesorul Gheorghe Buzatu ajuta cu lucrările sale faimoasa Unitatea Anti-K.G.B., Anti-STASI şi Anti-AVO/AVH (UM 0110, compartiment contrainformativ unic în spatiul comunist, destinat monitorizarii activităţilor antiromâneşti ale serviciilor din spaţiul sovietic şi a extremiştilor maghiari,[1] dar era în acelaşi timp şi urmărit de Securitate pentru că refuzase să participe la supravegherea colegilor săi. Ati citit bine! In timpul dictaturii şi a regimului „ilegitim si ilegal"- aproape la fel ca cel actual - un profesor a refuzat cu demnitate Securitatea şi apoi şi-a continuat curajos activitatea ştiintifică. Aceasta până în 1989, când a fost interzis total la ordinul direct al Elenei Tismăneanu, pardon, Ceauşescu. Dar aceasta este alta poveste. Incă din 2009 am reprodus şi eucâteva file din dosarul profesorului, respectiv:
- Coperta Dosarului nr. 87 359 privindu-l pe numitul Gheorghe Buzatu, cu menţiunea că documentul în ansamblu a fost microfilmat la data de 30 august 1991, la UM 05054 Iaşi;
- Fila originală: Dosar de Urmărire Informativă Operativă (DUI) nr. 4 638 privindu-l pe Gheorghe Buzatu, alias „Barbu", alias „Bianu", alias „Banu", deschis la 17.3.1989;
- Nota „Legături cu străinii" din 21 iulie 1983 - Interceptări din scrisori din Iaşi.[2]
La inceputul anului trecut am preluat din dosarul publicat de profesorul Buzatu şi alte file, mai interesante, printre care o „Analiza către conducerea Direcţiei a III-a a D.S.S.", din 21 februarie 1989, în care se recomanda „instalarea de mijloace video" la „locul de muncă" al „obiectivului". Nu ştim: alb-negru sau color. Dincolo de glumă, această solicitare arăta nivelul înalt la care era apreciat profesorul Buzatu, inclusiv de către capii Securităţii (nu ştim, iaraşi, care dintre capete, cele trădătoare sau cele pro-naţionale). Din păcate, C.N.S.A.S. nu i-a remis profesorului şi casetele video care, cred eu, ar face obiectul unui studiu cu adevărat istoric realizat chiar de către colectivul de specialişti al profesorului, de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române - Filiala Iaşi.
Din acelaşi dosar publicat de profesor şi colaborătorii săi aflăm şi alte lucruri surpinzătoare, cum ar fi previziunea făcută în SUA, în octombrie 1988, după cum este relatată de un informator într-un Raport „Strict Secret" al Securităţii din 20.1.1989.: „La Universitatea din Portland, Oregon, [Ghe Buzatu] a prezentat o conferinţă, unde a afirmat ca el „nu se ocupă de politică şi ca socialismul a învins în ţările din răsăritul Europei, inclusiv în Romania, printr-o greşeală, însă cei de faţă trebuie să fie liniştiţi, căci în curând regimurile comuniste din răsăritul Europei, inclusiv cel de la Bucureşti, se vor prăbuşi". Auditoriul, format din americani şi reprezentanţi ai emigraţiei române, a rămas descumpănit în urma acestor afirmaţii aberante".
Cam aceasta este o particică din uriaşa personalitate a Profesorului Gheorghe Buzatu, care, la fel ca cea a altor mari istorici ai României, ca Dinu C. Giurescu sau Florin Constantiniu, nu va putea fi ştirbită niciodată, în ciuda atacului dirijat de trădătorii de neam şi ţară ajunşi până la cel mai înalt nivel în structurile statului, cam la fel ca în România lui 1989. Aviz amatorilor!
Documentul CNSAS (vezi imaginea de mai sus)
Sursa: Ziaristi Online [3]
--------------------------------------------------------------------------------------
[1] Vezi lucrarile istoricului american prof dr Larry L Watts
[2] Prof. univ. dr. Cezar Buda, Gh. Buzatu ş.a.
[3] http://www.ziaristionline.ro/2013/05/22/dosarul-de-securitate-al-istoricului-gheorghe-buzatu-victor-roncea-uriasa-personalitate-a-profesorului-nu-va-putea-fi-stirbita-niciodata/