Revista Art-emis
Comunicarea... încotro? PDF Imprimare Email
Dr. Şerban Fotea   
Luni, 13 Mai 2013 19:02
Dr. Serban Fotea, art-emisOrice afirmaţie pe care o facem este într-un context; doar în acest context, afirmaţia îşi găseşte cel puţin o minimă justificare. Ruptă din context, afirmaţia poate părea mai mult sau mai puţin deplasată; mai mult, pentru a comunica» eficient este necesară recunoașterea contextului şi de către interlocutor(i). Aceasta este o condiție fără de care nu se poate comunica cu adevărat. Contextul, ca atare, este o aranjare spaţio-temporală de evenimente mai mult sau mai puţin complexe, ce implică atât subiectivitatea, cât şi obiectualitatea, care formează un tot unitar caracterizat de o anumită capacitate de impulsionare specifică. Nu există, nu a existat şi nu va exista vreodată comunicare fără prezenţa mai mult sau mai puţin recunoscută a unui context. În funcţie de caracteristicile sale, un context incită şi susține anumite fenomene de comunicare, în mod specific, în vreme ce alte fenomene de comunicare sunt atenuate până la dispariţie. Putem astfel vorbi despre selectivitatea specifică a unui context dat; de aici necesitatea recunoașterii a unui acelaşi context de către două sau mai multe persoane, pentru a putea vorbi cu adevărat despre comunicare.

Modernitatea şi postmodernismul, folosindu-se chiar şi de ştiinţa de ultimă oră, au urmărit şi urmăresc într-un înverşunat stil sofist să ne convingă de arbitrarietatea punctelor de vedere, în limitele respectării unor legi umane şi nu divine. Ambiţia aceasta luciferică a omului vestic, cu precădere, de a se defini pe sine fără a şti de fapt cine este cu adevărat, a luat o amploare nemaiîntâlnită până acum, fapt datorat şi civilizației tehnologice foarte avansate, care a luat-o cu mult înaintea culturii şi spiritualității pe Pământ. Să fim bine înţeleşi: civilizație înseamnă predominant cantitate, materie, fie ea şi în chipul ideilor, care mai de care mai savante, ale minţii; prin urmare, știința tot aici intră. Cultura-spiritualitatea sunt altceva, în cazul lor fiind predominantă calitatea şi sufletul ce se sustrag intenţiilor mai mult sau mai puţin oneste ale ştiinţei de a le cuantifica şi de a le controla. Problema este că materia-civilizația-cantitatea şi spiritul-cultura-calitatea sunt menite a fi împreună într-un mod armonic, respectând întâietatea spiritului-culturii-calității asupra materiei-civilizației-calității, care sunt tocmai pe acest suport spiritual, fără de care devin cu adevărat problematice şi generatoare de mari probleme în viaţa Omului pe Pământ.

Ceea ce-l definește, practic, pe OM este tocmai sufletul, aspectul spiritual-cultural, care are menirea de a înnobila limbajul omului, de a-l ridica de la nivelul limbajului de piaţă, mai mult sau mai puţin animalic-instinctual, la nivelul limbajului rugăciune, la nivelul limbajului comuniune întru iubire cu Creatorul, cu ceilalţi semeni şi cu Natura întreagă. Totul este o problemă de accente; ştiinţa actuală urmăreşte să se substituie religiei, uzând de tot felul de subterfugii mentale pentru a truca abil viaţa spirituală-sufletească: telefonia mobilă, internetul, reţeaua mass-media etc. Nu ni se spune pe faţă că se urmăreşte asta, dar orice om care are bunăvoinţă şi priveşte la accentele din societatea actuală românească, de exemplu, poate remarca o subtilă atenuare» a fenomenelor cu adevărat culturale-spirituale, cu ecouri religioase, în schimbul instituirii şi promovării unor obiceiuri laice lipsite de rădăcinile spirituale din care-şi trage seva de viaţă acest popor.

Civilizaţia poate fi esenţializată actualmente prin bani: ai bani, poţi face aproape orice, aceasta este judecata omului de larg consum, crescut cu atâta grijă de mai marii zilelor noastre. Ţinta omului actual, răvăşit din punct de vedere cultural-spiritual, îndopat cu alimente modificate genetic şi cu aditivi alimentari nocivi, înarmat cu telefoane mobile şi prins în plasa reţelei de internet, este reprezentată de bani. Aceşti bani sunt la ora actuală scopul comunicării într-o proporţie supărător de mare, având băncile drept elemente de stocare şi de impulsionare precis orientată; iată cine generează contextul, cel puţin pe partea materială, la ora actuală: corporaţiile financiare, organiyaţiile suprastatale care lucrează în numele banilor şi nicidecum în numele culturii, spiritualităţii şi religiei revelate, aspecte care sunt în mod subtil trecute cu vederea.

Prin aceasta, omul este frustrat profund în ceea ce priveşte comunicarea, menită a fi pentru el comuniune întru iubire; societatea actuală, prin însăşi mersul ei, invită la un limbaj de piaţă ce se transformă uşor în bârfe şi scandaluri: este suficient să deschidem întâmplător televizorul la orice oră din zi sau din noapte şi să verificăm câteva programe, pentru a înţelege pe viu cele afirmate, sau să cumpărăm la întâmplare câteva ziare locale sau naţionale de la una din multele tonete oferite cu generozitate de mai marii oraşului pentru creşterea nivelului de cultură al populaţiei.

Se cresc oameni sau roboţi-maimuţe, ne putem întreba pe bună dreptate? Această uniformizare şi aplatizare pe orizontala planului material atentează la chipul omului făcut după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu. Este un atentat biologic, prin cele prezentate mai sus, în ceea ce priveşte alimentaţia, dar şi prin vaccinuri foarte discutabile, gen gardasil (contra cancerului de col uterin) sau împotriva gripei prostine; şi este, de asemenea, un atentat cultural-spiritual prin luarea în discuţie a prezenţei icoanelor în şcoli, prin batjocorirea mitului Miorița care stă drept fundament spiritual pentru poporul român, şi prin alte exemple care, din păcate, ni se oferă într-un ritm galopant, vădind o mare şi diabolică grabă.

Care este rostul comunicării, ne întrebăm, dacă nu-l luăm în serios pe acela de a face bani? Această ţintă a omului materialist sintetizează într-un cuvânt toate felurile de posesiuni lumeşti, lipsindu-l de motivația spirituală. Ajungem să nu ne mai dorim prea mult realizarea spirituală (ce nu trebuie confundată cu realizarea intelectuală sau socio-profesională) pentru că mediul-contextul este de aşa natură încât ne îndeamnă la uitarea acestui fundamental țel al omului. Ştacheta coborâtă nepermis de mult operează o mutație genetică periculoasă, prin care omul, chiar dacă nu se trage din maimuţă, se îndreaptă cu repeziciune către starea de maimuță, după cum spunea un gânditor român contemporan: psihologia cățărătorului-consumatorului a ajuns să sufoce efectiv pe acei oameni care urmăresc să înoate contra curentului, în fluviul darwinist al mulţimii ce o ia la vale. Se cultivă starea de rob care înșală, vorbește pe la spate şi care, înainte de toate, are o ură congenitală faţă de stăpân. În această babilonie diabolică, recunoașterea îmbogățită de sine ca fiu al Lui Dumnezeu, fiu al Iubirii, însoțită de o bucurie a sufletului, trecerea de la copilăria de carne la copilăria Divină, ni se pare a fi scopul demn pentru orice ființă umană care se respectă pe sine şi urmăreşte să-i respecte şi pe semenii săi. La acest scop aderă şi puţinii oameni de ştiinţă care au sinceritatea recunoaşterii autorităţii Divine, împreună cu religia.

A comunica înseamnă a actualiza mai mult sau mai puţin inspirat literele unui alfabet întreţesute într-un limbaj, după reguli relativ precise şi după norme gramaticale de obicei bine precizate. Comunicarea ne solicită revenirea la centru, la nucleul alfabetului, la nucleul limbajului, fără de care scopul comunicării nu poate fi atins: păstrarea unei identități mereu reînnoite-îmbogățite de Sine. Dar acest regresus ab initio pe care îl punem în act de fiecare dată când comunicăm la nivelul concret al limbajului este absolut necesar să fie pus în act şi în ceea ce priveşte nivelul cultural-spiritual-metaforic al limbajului folosit; cu alte cuvinte, limbajul este necesar să fie profund impregnat de seva de viață provenită din rădăcinile spirituale ale unui popor, pentru ca membrii acelui popor să se poată bucura de păstrarea identității naționale de Sine şi de îmbogățirea culturală-spirituală a acestei identități naționale. Mai mult, limbajul este grăitor prin fapte, căci faptele dau consistența cuvintelor, fără de care cuvintele sunt goale, mincinoase.

Articulând cuvinte după normele gramaticale, trebuie să le articulăm, totodată, şi după normele spirituale-culturale ale propriului neam: doar astfel ne putem păstra identitatea națională de Sine, integritatea spirituală. Privită din această nuanțată perspectivă, comunicarea este un exercițiu complex al reamintirii de Sine pe diferite niveluri ce au drept repere două extreme: bio-fiziologicul, prin normele alimentare şi de viaţă sănătoasă, şi culturalul-spiritualul, prin perpetuarea valorilor culturale şi spirituale ale neamului. Doar atunci când există o armonie între aceste două extreme ale comunicării, doar atunci când acestea se regăsesc împreunate armonic-simbolic (de la gecescul symbolon, a pune împreună) într-un acelaşi act de comunicare, putem vorbi despre comunicare în adevăratul sens al cuvântului. Din acest punct de vedere, promovarea în rândul societăţii actuale de larg consum a limbajului acestuia economic-managerial, de piaţă, în detrimentul exprimării culturale-spirituale este o gravă lovitură adusă omenirii, în genere, ţinta pe care o putem intui fiind uniformizarea economică, dublată de o castrare culturală-spirituală, fapt care conduce la «robotizare sau legumizare: omul docil, bun cetăţean al unei societăţi plasate sub semnul ruperii de Divin. Pentru a opera această anestezie generală sunt folosite patru mari resorturi principale:
- scăderea nivelului spiritual-cultural, astfel încât să fie creată o confuzie a valorilor;
- atenuarea şi dispersarea voinţelor individuale ale oamenilor prin mijloacele mass-media ce promovează informaţii predominant pe orizontala Creaţiei materiale;
- pervertirea sexualității omului, devierea ei de la menirea de taină pe care o are, de împreunare a Lui Dumnezeu cu Creaţia;
- alimentația pervertită şi jucăriile tehnologice, gen telefonul mobil, internetul etc., ce au un impact profund negativ asupra omului atunci când sunt folosite fără discernământ, provocând haos informaţional.

Comunicarea se vădeşte în acest caz a fi diabolică, degenerată, etimologia cuvântului grecesc diabolon explicându-ne faptul că este vorba despre o separare, o ruptură între cele două niveluri fundamentale ale limbajului: nivelul spiritual-cultural şi nivelul bio-fizilogic. În aceste condiţii, lipsa memoriei personale a trecutului istoric dureros al neamului românesc, dublată de rarefierea prezentărilor pe această temă din volumul manualelor de istorie şcolară, face ca tinerii de azi să fie candidați redutabili în cursa către nicăieri, slujitori devotați cauzei nimicului în lume. Iviţi în plină anestezie generală, aceşti tineri sunt în fapt profund handicapaţi de lipsa memoriei trecutului dureros al acestui neam românesc, căci astfel le lipseşte motivaţia intrinsecă de a lupta pentru adevărata libertate a sufletului, fiind sub impresia halucinantă a erei tehnologice care îndeamnă viclean la exercitarea libertăţii de a întoarce spatele Lui Dumnezeu. O simplă excursie la Aiud, la monumentul de la Râpa Robilor ar fi necesară şi binevenită pentru aceşti tineri, pentru a fi mai aproape de mii şi mii de alţi tineri români care au murit torturaţi pentru credința în Hristos, afirmată prin faptele lor şi confirmată prin aceea că ne-au lăsat moștenire mulțime de sfinte moaște ce izvorăsc mir de bună mireasmă şi fac minuni.

Pentru a comunica cu adevărat trebuie să știu cine sunt, să mă definesc în primul rând spiritual-cultural prin raportare faptică la un context pe care-l recunosc împreună cu semenii mei; din acest punct de vedere, lipsa memoriei naționale de Sine este un mare impediment în comunicarea armonică a oamenilor ce formează un neam. De aici rolul spiritual curativ al durerii, de a «trezi» pe oameni din somnul cel de moarte în care, aparent paradoxal, s-au afundat şi mai mult, după decembrie '89.

Uitarea de Sine rezultată prin promovarea acestui limbaj diabolic de piață poate fi detaliată ca dezintegrare socio-culturală şi politică, alienarea oamenilor şi moartea neamului: iată care este finalul prevăzut de cei care plimbă tăvălugul globalizării pe suprafaţa Planetei. Acestea fiind spuse, apare o dreaptă şi sinceră şi presantă întrebare: Comunicarea... încotro? footer