Revista Art-emis
De la ne?tiin?? ?i rea credin??, la abandonarea r?spunderii PDF Imprimare Email
Conf. univ. dr. Gheorghe D. Iscru   
Miercuri, 10 Aprilie 2013 09:37
G.D. Iscru, art-emis
„Voim Statul na?ional, nu Statul cosmopolit, nu America dun?rean?./ Voim ca stejarul stejari s? produc?, nu meri p?dure?i". (Mihai Eminescu)

- Pe marginea noului eseu al domnului Lucian Boia: „De ce este România altfel?" Ed. Humanitas, Bucure?ti, 2012, dar nu numai -

Ca titrat universitar în domeniu, atunci când te decizi s? apreciezi, într-un eseu, istoria întreag? a unei ??ri, trebuie ca, în prealabil, s? fi f?cut dovada ?tiin?ific? a cunoa?terii „subiectului". Adic?, s? fi parcurs „materia" cu c?r?i sau, de la în?l?imea titlului, s? fii autorul unei sinteze asupra veacurilor sau chiar mileniilor ei de istorie. Deci, s? nu-?i trimi?i ?tiin?a „la înaintare" prin eseuri, „justificându-te", în plus, cu „parcurgerea gr?bit?" ?i gr?bindu-te s? tragi concluzii nefondate, s? faci caracteriz?ri generale, s? lauzi sau s? incriminezi „pe ansamblu". Iar când te decizi s? „demitizezi" secole de istorie - cum a început-o în for?? domnul Boia dup? 1989! -, trebuie s? ?tii mai întâi, cel pu?in, ce este acela un mit ?i s? st?pâne?ti metodologia abord?rii lui. C?ci popoarele, domnule Boia, ?i-au creat - firesc! - mituri în jurul unor idei benefice ?i al unor personalit??i în?elepte care au f?cut bine oamenilor. A existat, chiar la începutul istoriei lor, o epoc? mitologic?, care prezint? un mare interes ?i î?i face pl?cere s-o cuno?ti, nu s-o respingi. Iar ?tiin?a noastr? „burghez?", domnule Boia - lingvistica, istoria -, a putut s? comit? ?i erori, multe ?i unele grave - „defilee de erori", cum a spus-o un erudit în domeniu (Gabriel Gheorghe), îndeob?te ignorat îns? de „?tiin?ifici" -, deci n-a creat mituri în cele, incriminate de dumneavoastr?, „dou? secole de mitologie na?ional?", cum zice?i, ci a comis ?i erori, chiar falsuri majore, cum a fost, de pild?, falsificarea identit??ii noastre na?ionale, ba a influen?at ?i factorul politic care i s-a ata?at cu u?urin??. La rândul s?u, comunismul n-a creat mituri, n-a produs „,mitologie ?tiin?ific?", cum iar??i zice?i, ci, prin propaganda halebardierilor lui, din dictatori vicleni ?i chiar sângero?i a f?cut genii „în serie".

?i înc? e bine s? ?ti?i c? un om de ?tiin?? responsabil nu-?i repudiaz? ?ara „per total", cum a f?cut-o, de pild?, Emil Cioran - pe care unii, dup? 1989, ?i l-au luat ca idol -, fapt pentru care, con?tientizându-?i culpa major?, ?i-a tr?it, efectiv, drama b?trâne?ii sale. V? cunosc, d-le Boia. Mi-a?i fost student o vreme. ?i era?i un student capabil. Promitea?i a fi un om de ?tiin?? veritabil. Dar spre sfâr?itul studen?iei ?i îndeob?te dup? 1989, dup? ce a?i abandonat carnetul ro?u a?i luat „alt? cale", de critic? „nimicitoare" a istoriei ?i istoriografiei na?ionale prin... eseuri. ?i a?i antrenat ?i pe al?ii. Ca un fost dasc?l, v-am citit c?r?ile începutului, dar când am în?eles mai bine ce cale a?i luat, am renun?at s? v? mai citesc. La studierea acestui ultim eseu îns? m-a determinat o recent? „dezbatere electoral?" la un post central de televiziune - pus?, nu întâmpl?tor, în ajunul zilei na?ionale -, „dezbatere" în care editorul dvs., Gabriel Liiceanu, poate influen?at mai demult de celebrul Eugen Ionesco - c?ruia îi reeditase o carte cu un titlu imposibil (R?zboi cu toat? lumea!); mai nou, poate influen?at ?i de noul eseu al dumneavoastr? ?i de altele, multe, pe care vi le-a editat ?i reeditat, a pus pistolul în „mâna" na?ionalismului, ca în mâna unui asasin în serie! Iar la eseul dvs., dânsul ?i al?i doi parteneri ai „dezbaterii" f?ceau trimiteri ca la un clasic în via??.

Domnule Boia, s? v? învinuiesc c? în acest din urm? eseu a?i „expediat" istoria str?mo?ilor no?tri reali împotriva eviden?elor din izvoarele istorice pe care, în graba „parcurgerii" materiei le-a?i „uitat"? Nu, nu v? învinuiesc. Ci adaug, chiar în „sprijinul" dumneavoastr?, c? a?a au f?cut ?i alte fe?e mai „sub?iri" ?i de rang înalt, care, ca ?i dvs., v?d în Dacia edenic? zona barbariei ?i a întunecimii, aproape de animalitate..., civiliza?ia antic? restrângându-se - evident, nu? - la „lumea greco-roman?". Or, dumnule Boia, cum a spus-o acela?i erudit, citat mai sus, Dacia noastr? a fost, în Europa - precum confirm? izvoarele istorice abordate profesional ?i responsabil! -, „polul civiliza?iei ?i al spiritualit??ii" (s.n.). Iar despre aceast? patrie a poporului primordial - arienii/pelasgii -, un alt erudit, „pui de dac" din Ha?eg, Miron Scorobete, poet ?i om de ?tiin??, ne-a dat o capodoper?, „Dacia edenic?", nume deja intrat în „circuit", al?turi de celelalte nume sublime: „?ara Zeilor", „?ara Soarelui", carte aflat? la a doua edi?ie iar o a treia edi?ie este gata pentru tipar. Mai adaug, tot în „sprijinul" dumneavoastr?, c? însu?i Ministerul de resort, conformându-se unor „sugestii" „mai înalte", din „alternativele" celui mai important manual de profil al înv???mântului preuniversitar (clasa a XII-a), „coordonate" de titra?i universitari, „manuale alternative" editate în anul „de referin??" 2007 - an în care „demnitari" ai Neamului ne-au cedat ?i Suveranitatea na?ional? cu de la ei putere -, Ministerul, deci, a eliminat, pur ?i simplu, istoria str?mo?ilor no?tri reali. Astfel ca elevii, dar ?i educatorii lor - profesori, p?rin?i, bunici, fra?i ?i surori mai mari, prieteni ?i cunoscu?i -, ca ?i orice om care mai vrea s? mai cunoasc? ?i „ceva" istorie, s? înve?e, de acum înainte, c? noi ne-am n?scut dup? anul 106, ca tân?r ?i nobil popor... roman. Deci, domnule Boia, pe cine s? învinuiesc mai întâi?

S?-l mai învinuiesc pe domnul. Boia c? a „expediat" la fel Evul Mediu al istoriei na?ionale? Nu, n-o s-o fac, c?ci în anii din urm? au ap?rut, chiar printre titra?i, tineri sau mai pu?ini tineri, destui denigratori ai istoriei na?ionale, în „vizor" intrând, cu deosebire, personalit??i emblematice de Voievozi ?i Domni care - vezi, Doamne! -, con?tientizându-?i „micimea", nici nu îndr?zneau - cum zice?i ?i dvs.! - s? se intituleze regi, mul?umindu-se cu apelativul de „principi". ?i nu întâmpl?tor ?tefan cel Mare ?i Mihai Viteazul sunt cel mai frecvent „încondeia?i" de respectivii „?tiin?ifici".

S?-l mai învinuiesc pe domnul Boia c?, în acest eseu, este complet str?in de abordarea ?tiin?ific? a conceptelor fundamentale de Na?iune ?i Na?ionalism? Nu, nu-l învinuiesc! C?ci sunt înc? atâ?ia „?tiin?ifici" care au r?mas prizonieri ai viziunii staliniste - în fond, comunisto-masonice - asupra respectivelor concepte, prizonieri ?i ai dic?ionarelor ?i manualelor de trist? amintire care au incriminat ?i unele înc? incrimineaz? na?ionalismul - acest sentiment sacru al oric?rui nativ care se revendic? de la o na?iune ca de la o mam? sfânt?, gata s-o slujeasc? ?i s-o apere pân? la sacrificiul suprem, dar care nativ nutre?te sentimente similare pentru toate na?iunile lumii, surori bune ale maicii sale sfinte din florilegiul planetar al na?iunilor.

?i înc? s?-l învinuiesc pe dl. Boia pentru aruncarea în derizoriu a geniului nostru na?ional, Mihai Eminescu? Nu, pentru c?, direct sau indirect, au fost ?i mai sunt autori - ?i mai „,mari" ?i mai pigmei - ai acestei blasfemii, slujitori ai unei încrâncenate strategii a denigr?rii culturii na?ionale! Pe cine s? învinuie?ti mai întâi? Inclusiv ziua na?ional? a României, 1 Decembrie ?i imnul de Stat au fost contestate ?i denigrate pe larg de fe?ele „sub?iri" de azi.

În sfâr?it, s?-l învinuim pe „istoricul" Lucian Boia c? de la în?l?imea universitar? la care a ajuns nu a con?tientizat pân? acum încotro merge omenirea? Nu, pentru c? sunt înc? atâ?ia, chiar titra?i, care nu-?i „bat capul" cu „grijile lumii", important fiind s? le mearg? lor bine...

S?-l l?ud?m, în schimb, pe domnul Boia pentru osanalele la adresa celui mai „ilustru" dintre str?inii „binef?c?tori", Carol I, din nou ajuns pe masa de lucru a istoricilor „binev?zu?i" de regimul politic? Nici asta n-o facem, amintindu-ne c? dup? crima politic? a detron?rii Domnului Unirii Principatelor, Alexandru Ioan Cuza, ofi?erul prusac, ajuns „incognito" în ?ar?, efectiv a uzurpat tronul alesului ??rii de la 1859, cu consensul „ciocoilor vechi ?i noi". Iar ace?tia, la rândul lor, au beneficiat perpetuu de „îng?duin?a" Majest??ii Sale. ?i astfel, cum s-a exprimat Eminescu, „Spuma asta 'nveninat?, ast? plebe, ?st gunoi/ S? ajung' a fi st?pân? ?i pe ?ar? ?i pe noi?". Iar pe monarh l-a „mângâiat" cu un cuvânt greu de con?inut în contextul politic: „Carol îng?duitorul". Care îng?duise ?i p?guboasa ?i jenanta „afacere Strousberg". ?i „îng?duin?a" a ajuns pân? în 1907, când, parc? „sup?rat" c? ridicarea fl?mânzilor a „umbrit" oarecum fastuosul „jubileu" din 1906, cu permisiunea sa ?i sub acoperirea manifestului regal „au câ?tigat ciocoii r?zboiul lor cu ?ara..." (Tudor Arghezi). În acest an de tragic? referin??, discipolul lui Eminescu, Alexandru Vlahu??, i-a f?cut „b?trânului rege" un portret de zile mari, cu care s? se mândreasc? în veci. ?i s? nu uit?m c? într-o scrisoare din septembrie 1914, dup? Consiliul de Coroan? din august, scrisoare r?mas? neexpediat? dar ajuns?, secret, la destinatar, „b?trânul rege" al României, dup? o Domnie de 50 de ani îi comunica v?rului s?u, împ?ratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, c?, nefiind sus?inut în Consiliu pentru intrarea României în r?zboi de partea Puterilor Centrale, el a hot?rât „de a renun?a la Domnie", preferând „s? rup cu un trecut întreg pentru ca numele meu s? r?mân? nep?tat", mai scump fiindu-i „altarul onoarei" decât acel „întreg trecut" de Domn ?i Rege al României[1] Deci, „c?pitanul" p?r?sea, primul, vasul care urma s? se confrunte cu furtuna! Cum este apreciat un asemenea „ilustru" c?pitan, d-le Boia?

Ulterior, cu excep?ia regelui Ferdinand ?i a reginei Maria, multe ?i grave p?cate au ap?sat ?i apas? etern asupra urma?ilor lui Carol I de Hohenzollern Sigmaringhen, p?cate prea repede „uitate" de noii l?ud?tori cu memorie scurt?: perioada interbelic?, „nebuniile" regale ale lui Carol al II-lea, anul negru 1940 ?i ordinul de retragere a armatei române din Basarabia ?i Cadrilater, mai nou momentul 23 august, benefic tuturor, numai românilor nu, la care Mihai I ?i-a dat testul maxim al valorii sale ca om ?i monarh, cu tragedia celor cu peste 170.000 de solda?i români f?cu?i prizonieri de Rusia sovietic?, asasinarea Mare?alului Ion Antonescu, comunizarea României etc, etc, etc.

La nivelul la care a ajuns acum celebritatea domnului Boia, acest din urm? eseu nu pare a fi o carte oarecare în noul context, ci pare a fi un adev?rat „cuvânt de ordine" de cum trebuie s? se scrie istoria ??rii noastre de acum înainte. ?i cum ne înva?? autorul? Dânsul critic? România ?i întreaga ei istorie, „veacurile" de „mitologie na?ional?" dar ?i, pe drept, derapajele „tranzi?iei" post-decembriste, sco?ând ca principal vinovat „felul de a fi" al „românului", iar nu pe „vându?ii de acas?" ?i pe „mânc?ii str?ini", cum le-a spus o trist? poet? din „trista ?ar? basarab?", Leonida Lari. Domnul Boia critic? agresiv România ?i pe români pentru c? - i se pare domniei sale - ?ara ?i oamenii ei se „înc?p??âneaz?" s? fie altfel decât lumea, adic? s? r?mân? în „coada cozii"!

Aminti?i-v? - ?i dvs., domnule Boia, ?i cei care v? urmeaz? - vorba „cronicarului": „De aceste basme s? dea seama ei ?i de aceast? ocar?. Nici iaste ?ag? a scrie ocar? unui neam, c? scrisoarea iaste un lucru vecinicu. Cându oc?r?sc într-o zi pe cineva iaste greu a r?bda; dar? în veci? Eu voi da seama de ale mele, câte scriu".[2]Lucian Boia - De ce este România altfel
?i, domnule Boia, Statul na?ional, la care tot face?i trimitere cu atâta ironie ?i cu atât de multe semne de întrebare, Statul na?ional unitar român, atât de mult contestat de anumite „elite" culturale, universitare ?i politice de azi, de liderii unei anumite minorit??i vehemente ?i revizioniste, prezent? frecvent ?i laudativ în eseul dvs, a fost cl?dit, de-alungul timpului, cu sacrificiul suprem al multora dintre români. Numai ei ?i-au dorit, atât de mult, unitatea politic?, în grani?e reale, al?turi de unitatea religioas?, str?mo?easc?, ortodox?, ?i nu altcineva. Cu atât mai pu?in unele minorit??i na?ionale atât de mult regretate de dvs.

Nicolae Iorga, în 1940, când România Mare, constituit? în grani?e fire?ti, naturale ?i istorice, la 1 Decembrie 1918 prin sacrificiul de veacuri al na?iunii române, era amenin?at? cu destr?marea (ceea ce s-a ?i întâmplat în scurt timp), datorit? acelora?i politicieni - „vându?ii de acas?" -, în frunte cu Carol al II-le, dar ?i „jocului" periculos al occidentului politic, avea, ca istoric, solu?ia valabil? ?i azi ?i totdeauna: „Înapoi la na?iune.", de la care ne „vine totul", c?ci ea, na?iunea, conserv? întrânsa speran?a ?i for?a de rena?tere, inclusiv pentru reconstituirea Statului na?ional.[3] Înc? nu am ajuns într-un moment ca acela din 1940. Asta nu înseamn? c? suntem departe de el, dac? observ?m cu aten?ie evolu?ia politic? intern? ?i interna?ional?, context în care regretatul mare poet contemporan, Adrian P?unescu, v?zând ?i sim?ind ce se întâmpl? (1992), aten?iona ?i, în acela?i timp, vedea speran?a în aceea?i „r?d?cin?" istoric?, NA?IUNEA: „O, ?ara ??ranului mort,/ Ai început s-aduci grâu din import,/ Vezi s? nu cumva s? te zba?i/ S? cumperi ?i ceva Mun?i Carpa?i/ ?i s? vin? vreun prim ministru dezinvolt,/ Ca s? importe ceva Mure? ?i ceva Olt ... ?ar?-n ??rân? sub mân? p?gân?/ M?car r?d?cin? s?-?i mai r?mân?./ Când o fi ?i-o fi ?i poate ne-om înzdr?veni,/ S? facem din noapte zi/ ?i din moarte nunt?/ În patima crunt?/ ?i s? se scoale Neamul/ ?i râul ?i ramul/ ?i s? se-aud? din fiecare sat,/ Ca un ecou fidel ?i curat,/ Ca un parastas retehnologizat./ Adev?rat, adev?rat a-nviat!"[4] Cu fiecare volum de poezii, marele poet Adrian P?unescu a chemat ?i a murit chemând: „De?teapt?-te române!"
Eseul profesorului universitar dr. Lucian Boia, profesor la prima facultate de istorie a României, reprezint? o denigrare a na?iunii române, de la str?mo?ii reali pân? în contemporaneitate, a istoriei ?i culturii acesteia; din punct de vedere ?tiin?ific, acest eseu „confer?" autorului compromitere profesional?. Este cu atât mai grav cu cât domnia sa, dar nu numai, „formeaz?", într-un asemenea spirit, genera?ii de studen?i români, chema?i ?i datori s?-?i slujeasc? ?i s?-?i apere ?ara prin adev?r istoric pân? la sacrificiul suprem. Iar anumite canale media ?i editori îl cultiv? ca pe un oracol. Pân? când?

Iar în final, domnul Boia, printre semnalele de alarm? trase de nenum?rate ori în istorie, ca un „istoric" ce nu-?i asum? r?spunderea fireasc? atunci când îi a?tep?i solu?iile de îndreptare pentru prezent ?i pentru perspectiv?, ne declar? ritos ?i sup?rat pe to?i ?i pe toate în ultimul aliniat al eseului: „În ce m? prive?te, n-am nici o solu?ie ?i nu ?tiu dac? exist? vreuna, în afar? de a?ezarea lucrurilor în timp. Multe depind de mersul omenirii în ansamblu. N-avem nici cea mai mic? idee încotro merge Europa, încotro merge lumea. Competen?a istoricului - ?i aceasta, relativ? - se opre?te la ziua de azi. Ziua de mâine nu-i apar?ine" (s.n.).
Halal etic? ?i r?spunere de istoric!

„A gre?i este omene?te, a persevera în gre?eal? este diabolic!" (Dicton latin)
------------------------------------------------------------
[1] Monarhia de Hohenzollern v?zut? de contemporani, Ed. Politic?, Bucure?ti, 1968, p. 263-264.
[2] Miron Costin, Opere, ed. P.P. Panaitescu, Editura pentru Literatur? ?i Art?, Bucure?ti, 1958, p. 243.
[3] „Neamul Românesc"/ 17 mai 1940.
[4] Adrian P?unescu, „Parastasul", Cartea c?r?ilor de poezie, edi?ia a doua, rev?zut?, ad?ugit? ?i actualizat?. Ed. P?unescu, Funda?ia Iubirea, Funda?ia Constantin, Bucure?ti, 2003, p. 912. footer