Intr-un mesaj public de protest, academicianul Sorin Dumitrescu, profesor universitar, pictor şi scriitor, fondator al cunoscutei Edituri „Anastasia" şi prieten al creatorului Muzeului Ţăranului Român după 1989, regretatul Horia Bernea (foto împreunĂ, mai jos), solicită românilor să apere Agora Tradiţiei din inima Bucureştiului şi Ministerului de Interne să declanşeze „anchetarea rapidă a autorilor profanării, începând cu a directorului general al Muzeului Ţăranului Român". Profesorul Sorin Dumitrescu explică de ce trebuie demis de urgenţă Virgil Nitulescu, directorul troian apologet al propagandei homosexuale împotriva propriului Muzeu şi a mostenirii lui Horia Bernea.

„Muzeul Ţăranului Român profanat de homosexuali! Care este motivul pentru care M.Ţ.R e ţinta mişcării gay?" îşi începe, dubitativ, profesorul Sorin Dumitrescu mesajul sau, intitulat „Cine ne vrea etrusci?", din care redăm mai jos:
„Nimeni nu-şi aduce aminte ca M.Ţ.R să fi organizat o segregaţie sexuală, să fi interzis vreunuia din membrii declaraţi ai orientării gay să-i viziteze sălile şi să-i asculte discursul muzeal . Nu există şi n-a existat vreodată o interdicţie marcată oficial printr-o plăcuţă sau afiş public, care să fi blocat vreunui gay intrarea în spaţiul muzeal. N-a existat nici o măsură a conducerilor instituţiei Muzeul Ţăranului Român, care să oblige vreun homosexual minoritar să se legitimeze, să prezinte documente care să-i dee în vileag orientarea sau să cumpere biletul de intrare mai scump! Pe suprafaţa, interioară sau exterioară, a zidurilor Muzeul Ţăranului Român n-au existat şi nici nu vor exista vreodată ziceri ancestrale ale Ţăranului Român care, în numele Tradiţiei, să fi înfierat această desfrânare/orientare iar instituţia Muzeul Ţăranului Român n-a avut niciodată printre preocupări să opună public persoana duhovnicească a Ţăranului Român, persoanelor a căror « trup s-a abătut de la calea sa pe pământ ». (Facerea/6,12) Şi atunci, de ce a ţinut morţiş acest grup de băştinaşi şi băştinaşe gay să vină tocmai aici, într-un loc incompatibil cu orientarea lor, să violeze arhetipul ancestral al unui întreg popor, propagând mediatic o derivă ontologică care ne-a costat Potopul! (De fapt erau mai mulţi alogeni şi alogene - nota V.R.)
De ce tac şi de ce apără acest viol fără precedent, noile organe ale statului, ale U.S.L.-ului, pentru a căror biruinţă am înfruntat gerul zile în şir?! De ce nu stopează urgent sacrilegiul ?!

De ce harnicele Antene ale patriei fac politica struţului, în acest timp smintit, când unii pregătesc să ne arunce în uitare ca pe etrusci?! Profanarea unui cimitir creştin, evreiesc sau islamic, ca mizerabil viol al unui loc de veci, este totuşi benignă, faţă de violarea, în plină civilizaţie, a modelului dăinuirii unui întreg poporului.

Români, fără tradiţia Tăranului Român dispărem ca etruscii! După 30 de ani şi mai bine, schimbat-au buldozerele cu gay.

Creştini, treziţi-vă şi apăraţi definiţia României în ochii lui Dumnezeu! Popor român, lasă Piaţa Universităţii unde e şi apără-ţi grabnic dăinuirea şi Modelul umanităţii tale specifice! Ia seama, acum sublima Piaţă s-a mutat la M.Ţ.R.
În numele Cuvântului lui Dumnezeu, români, veniţi toţi la « Piaţa Universităţii de la Muzeul Ţăranului Român ! Apăraţi-vă Tradiţia ! Nişte smintiţi au hotărât să fim etruscii lor! »"

„Mi-e ruşine de Ambasada SUA din România!" „I am ashamed that our country's embassy and cultural attashe would be promoting the L.G.T.B. agenda" (Kevin Allen, Ancient Faith Radio)[1]

Preoti, profesori universitari, artişti şi foşti detinuţi politic, în apărarea Muzeului Ţăranului Român

Către Români

Evenimentele generate de proiecția la Muzeul Național al Țăranului Român a unui film cu tematică homosexuală, proiecție din cadrul programului „Luna istoriei L.G.B.T.", și protestul care a anulat-o au stârnit o serie de reacții în mass-media românească și din partea oamenilor de cultură. Prin rândurile de mai jos, ne adresăm celor care simt nevoia păstrării unei minți limpezi în tăvălugul informațional contemporan.

Suntem conștienți că Muzeul Național al Țăranului Român (M.Ţ.R.) nu este depozitarul unei lumi anacronice, fără relevanță pentru prezent și inutilă din perspectiva viitorului. Precum scria primul ctitor al acestei instituții, Al. Tzigara-Samurcaș, el este proiectat să prezinte „atât traiul zilnic, cât şi viaţa intelectuală şi religioasă a ţăranului"; în el trebuie „să se plămădească viitorul artei românești". Având în vedere aceste rosturi care i s-au dat, este legitim să ne întrebăm: acest viitor se poate plămădi printr-o siluire a trecutului? Ne ajută să răspundem tot fondatorul Muzeului: „Respectul tradiţiei este incontestabil unul dintre elementele cele mai puternice pentru educarea morală a popoarelor. La ţăranul nostru tradiţia religiei strămoşeşti împlinea, în parte, acest rol în educaţia sentimentală."

În 1908, Al. Tzigara-Samurcaș a ales ca moto al unui articol de-al său, intitulat „Suntem vrednici de un muzeu naţional?", versul „În noi totul e spoială, totul e lustru fără bază" din poezia Epigonii, de Eminescu. Nu putem să nu observăm că reacțiile umorale de astăzi provin de la persoane aparținând aceleiași categorii, reflectând conflictul formelor care nu recunosc și nu își asumă niciun fond. În fapt, evenimentele de la M.Ţ.R. ar trebui să devină obiectul unei dezbateri culturale de amploare, care să nu fie influențată de acordări, pe sub masă, de fonduri și funcții pe criterii netransparente: dorim o cultură în continuarea tradiției istorice, care să răspundă coerent și în chip specific dezvoltărilor culturale de pe plan internațional? Sau o cultură care să facă tabula rasa de ceea ce a însemnat cultura vernaculară, de la cea tradițională si medievală, la cultura secolului al XIX-lea, cultura interbelică și cea din perioada comunistă, acuzate, pe rând, de obscurantism, de nesincronicitate cu cea europeană, de naționalism, respectiv de colaboraționism, ceea ce ar impune ca în România, în planul civilizației și în cel cultural, să pornim totul de la zero? De răspunsul oamenilor de cultură la această întrebare depinde nu doar starea culturii în viitor, ci și educația tinerei generații, care, fiind mai mult decât o opțiune personală, sunt un act de responsabilitate față de societatea românească din trecut, prezent și viitor, dar și față de civilizația europeană și universală.

Considerăm că impunerea, în spațiul cultural, a acestui tip de totalitarism ideologic, prin găzduirea, în incinta Muzeului, a manifestărilor organizate de Asociația „Accept", cu acordul Directorului General al Muzeului, Domnul Virgil Ștefan Nițulescu, nu este un răspuns pertinent în cadrul dezbaterii culturale contemporane și va genera proteste similare celui care a avut loc la proiectarea filmului - fiind dreptul unor oameni liberi de a se opune acestui tip de constrângere ideologică. Responsabili pentru această situație sunt doar cei care folosesc dictatul în locul dezbaterii, iar reacția celor care încearcă să rezolve problema fără dialog nu este decât consecința acestui fapt.

Având în vedere istoria recentă a României, atitudinea „Accept" și cea a Domnului Virgil Ștefan Nițulescu ne amintesc de ușa trântită de către Vîșinski la Palatul Regal în 1945. Acuzațiile nefondate pe care ei le lansează sunt similare celor de la instaurarea comunismului: cei care nu sunt de acord cu noi sunt a priori „legionari", „fundamentaliști", „naziști", „naționaliști", „huligani" etc. Este simptomatic faptul că, atunci când regimul comunist l-a redenumit, în anul 1953, Muzeul Lenin-Stalin, l-a definit, mai întâi, ca fiind „nazist", aceeași etichetă care este acum aplicată celor care apără acest spațiu reprezentativ al spiritualității țăranului român și, implicit, al valorilor tradiționale ale neamului românesc.

Horia Bernea spunea despre țăranul român că „ştie, dar nu se poartă cu suficienţă". Suficiența caracterizează cel mai bine atitudinea directorului de astăzi al muzeului, care nu a sesizat nepotrivirea flagrantă dintre prestația sa și statutul M.Ț.R. și nu a înțeles rostul acestui muzeu în peisajul cultural național, european și universal. Reacția domnului Virgil Ștefan Nițulescu, din 22 februarie a.c., care, în locul argumentelor, folosește etichetarea ca mijloc de anatemizare a celor care au protestat în acest caz de inadecvare spirituală, este una a suficienței. Domnia sa nu folosește argumente pentru că nu le are - a se vedea, pentru dezbatere, textele care au însoțit fondarea și refondarea Muzeului (accesibile pe pagina de internet a acestuia. Acuza de „homofobie" și apelul la forțele de ordine nu vor fi niciodată argumente valabile într-o dezbatere culturală și identitară, ci semnul unor tendințe autoritariste.

Actuala criză poate fi rezolvată prin dialog numai după ce Domnul Virgil Ștefan Nițulescu își va asuma eroarea prin care a declanșat un scandal public într-un spațiu al profundității și al serenității. Caracterul discreționar al actului său nu se poate ascunde în spatele acuzelor proferate de actualul Director, printre care sunt repetate cele de discriminare sau de deficit democratic. Nu numai că am citit despre rescrierea istoriei și „nouvorbă" în romanul orwellian 1984, dar am și trăit - majoritatea oamenilor de cultură care am depășit vârsta tinereții -, în propria noastră țară, presiunea ideologicului, rescrierea istoriei, alterarea codului cultural, acuza de „deviaționism" de la principiile „democrației populare" etc.

Al. Tzigara Samurcaș întreba, în 1908: „Suntem vrednici de un muzeu (de etnografie - n.n.) național?" Societatea din vremea sa a răspuns „da", regimul comunist a răspuns „nu", Horia Bernea și colaboratorii săi au răspuns din nou „da", după 1990. La începutul secolului al XXI-lea, trebuie să răspundem din nou la întrebarea: „Suntem vrednici de un muzeu național?" Dacă răspundem „da", atunci nu putem asista pasivi la deturnarea Muzeului Național al Țăranului Român de la rostul său specific în cultura română. Și aceasta nu din ură, cum suntem acuzați, ci din dragoste pentru țăranul român si Tradiție, pentru Al. Tzigara -Samurcaș, pentru Horia Bernea, pentru Irina Nicolau, dar și pentru toți cei ce apreciază valorile care dau viață Muzeului, indiferent de cum se consideră ei.

În sfârșit, însuși muzeul refondat de Horia Bernea și de colaboratorii săi este un răspuns în cadrul dezbaterii culturale de care am amintit: un muzeu fidel și față de tradiție, și față de exigențele contemporane, singurul muzeu din România care a obținut, în 1996, trofeul si premiul de Muzeu European al Anului, acordat de Forumul Muzeului European.
Mai suntem vrednici de el?
Semnează: Acad. Maria Manoliu, profesor universitar de limbi romanice, lingvist/ Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române/ Prof. univ. dr. Radu Baltasiu, Directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române/ Cristian Mandeal, dirijor/ Prof. univ. dr. Pavel Chirilă/ Dr. Costion Nicolescu, fost Director de imagine al Muzeului Țăranului Român/ Marcel Petrișor, profesor, scriitor, fost deținut politic/ Dionisie Stoenescu, medic, fost deținut politic/ Demostene Andronescu, scriitor, fost deținut politic/ Jacques V. Iamandi, fost deținut politic/ Nicolae Mărgineanu, regizor/ Prof. univ. dr. Costea Munteanu/ Silvia Radu, sculptor/ Prof. univ. dr. Gheorghe Ciobanu, profesor emerit, fizician/ Prof. univ. dr. Ion Gh. Roșca, rector/ Prof. dr. conf. univ. Bogdan Alexandru Voiculescu/ Prof. univ. dr. Eleonora Voiculescu/ Dr. Emilia Corbu, cercetător ştiinţific, arheolog/ Lect. univ. dr. Andreea Bandoiu/ Prof. univ. Horea Paștina/ Prof. univ. Adrian Pârvu/ Prof. univ. dr. Irina Meghea/ Asist. univ. drd. Mihai Coman/ Dr. Marian C. Ghilea, cercetător/ Virgil Vlăescu, doctor în bioetică/ Lect. dr. Octavian Gordon, clasicist/ Dr. Ovidiu Hurduzeu, scriitor/ Liliana Ursu, scriitoare/ Tatiana Petrache, traducător/ Gheorghiţă Ciocioi, etnolog/ Paul Nistor, istoric/ Cornel Ciucanu, istoric/ Florin Şinca, istoric/ Marcel Lutic, etnograf/ Laurențiu Dumitru, publicist/ Elena Dulgheru, critic de film/ Liliana Chiaburu, arhitect/ Rafael Udriște, jurnalist/ Doina Bâscă, jurnalist/ Doina Mândru, critic de artă/ Adriana Scripcariu, critic de artă/ Ileana Pintilie, critic de artă/ Raluca Băloiu, critic de artă/ Prof. univ. dr. Constantin Flondor, pictor/ Prof. univ. dr. Florin Ciubotaru, pictor/ Andrei Rosetti, pictor/ Bogdan Vladuță, pictor/ Ion Grigorescu, pictor/ Emilia Pop, pictor/ Mihai Sârbulescu, pictor/ Irina Papuc, pictor/ Corina Maria Negreanu, pictor/ Mircea Roman, sculptor/ Călin Vasilescu, sculptor/ Dragoș Neagoe, sculptor/ Alexandru Papuc, sculptor/ Dumitru Bondar, sculptor/ Elena Scutaru, sculptor/ Alexandra Dorobanțu, arhitect/ Militza Sion, arhitect/ Cristian Mihu, arhitect/ Nina Teodor, sociolog/ Victor Ceauşu, profesor de istorie/ Prof. univ. dr. Teodor Laurian/ Prof. Univ. Dr. Valeriu Irimescu, membru corespondent al Academiei Române/ Conf. univ. dr. Codrina Laura Ioniță/ Lect. univ. dr. Puiu Ioniță/ Georgeta Irimescu, profesor universitar/ Prof. univ., pictor Marin Gherasim/ Cosmina Dragomir, profesoară, artist plastic/ Dr. ing. Erast Călinescu/ Nicolae Mihail Stanca, inginer Dr. Răzvan Constantinescu, șef de lucrări U.M.F. Iași/ Amalia Ritivoi, medic/ Constantin Ritivoi, medic/ Anca Iordăescu, pictor/ Sorin Costina, medic/ Marius Boca, medic/ Roxana Cristian, medic/ Sorin Maximeasa, medic/ Cornelia Maximeasa, medic/ Răzvan Vasiliu, medic/ Otilia Vasiliu, medic/ Dima Constantin, medic/ Adrian Ilie, medic/ Paul Teodor, inginer tehnic/ Dinu Savopol, inginer/ Silviu Nicolae Radu, inginer/ Mihaela Nețoiu, profesoară/ Olga Andreescu, profesoară/ Alexandru Ciolan, editor, lingvist/ Iulian Capsali, regizor, publicist/ Irina Bazon, filolog, traducător/ Dr. Cristina Cânepă, matematician/ Dr. Ana Ursescu, matematician/ Dan Tanasa, român/ Florian Palas, profesor, jurnalist/ Victor Roncea, jurnalist/ Andrei Brezianu, scriitor/ Cristina Poponete, sociolog militar/ Alexandru Agavriloae, arhitect/ Nicolae Luca, scriitor, cineast/ Daniel Focşa, istoric/ Florina Petre, Romania/ Cosmin Alexe Diaconu, Bergen-Norvegia.

Muzeul Țăranului Român

Pe țăranul acesta mărturisit la Muzeul Țăranului Român în altitudinea lui duhovnicească, în pofida simplității și asprimii unei vieți de trudă, nu-l mai ating răutățile zilei: el își are locul lui în veșnicie, pentru că L-a trăit pe Hristos.
„Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase, sau surprinzătoare, sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totdată că aici avem ce povesti şi copiilor ...".[2]
Pentru un suflet de român (pe care nu am pretenția că toată lumea îl înțelege, dar îl poate măcar respecta), Muzeul Țăranului Român reprezintă infinit mai mult decât expunerea savantă a unor exponate în relație cu niște oameni oarecare care trăiau la țară și care acum nu mai sunt printre noi, dar ne-au rămas obiectele lor. Acest muzeu, prin inteligența duhovnicească a unor titani din spațiul culturii precum Horia Bernea, a căpătat alura unei biserici, cu vocația de a dezvălui ceva din intimitatea de taină dintre Dumnezeu și om în trăirea strămoșilor noștri. Cel mai adesea, obiectele expuse arată o cultură a unor oameni în care Dumnezeu a însămânțat dorirea de sfințenie, și pe care, iată, prin moștenirea de la ei, ne-o transmit și nouă. Acest muzeu nu are nimic din neutralitatea științifică a unui insectar: aici obiectele sunt vii pentru că vii întru Domnul erau și cei care le-au confecționat, și cei care au știut să le descopere și să le pună în valoare pentru folosul nostru.

A mă simți acasă la Muzeul Țăranului Român înseamnă a trăi o anume intimitate proprie căminului în care am primit viață sau am dat la rândul meu. În plus, pentru românul satului nostru, ortodox, Dumnezeu este cineva care face parte din familie. Iar împreună cu El și sfinții, acești minunați la suflet reprezentați în icoanele despre care un copil din poporul nostru spunea căsunt „pozele de familie ale lui Dumnezeu". De aceea acest muzeu, înfățișând casa țăranului, Îl încape acolo și pe Dumnezeu și pe sfinții lui. În această comuniune și comunitate de suflet, de reculegere sufletească, de întîlnire între generații, de întâlnire cu rădăcinile mele, de întâlnire cu mine însumi întru ființa neamului meu, de întâlnire cu mine însumi întru Dumnezeu, în care mă simt mai aproape de părinți și doritor a împărtăși bucuria și copiilor mei, se dorește cu sprijinul unor puternici ai lumii acesteia, în spiritul depravării ieșită astăzi în lume ca să secere suflete după suflete, intruziunea a ceea ce se legitimează prin a nurespecta cele pe care propria noastră alcătuire trupească și firea însăși ne învață. Ni se propune să ignorămbanatomia umană, diferențierea sexuală, orientarea sexuală a omului în masculin și feminin. Țăranul român, dragi iubitori de dez-orientare sexuală, fără să-l idealizăm, precepea păcatul desfrânării cu atâta acuitate încât dacă cineva păcătuia se spunea că a spurcat satul! În casa lui ați găsit de cuviință să vă faceți vestirea?

Ușile lumii acesteia le pot forța puterea și duhul lumii, nu și ușile Împărăției lui Dumnezeu. Că este toată lumea de acord sau nu, Taina Împărăției lucrează încă din această lume, aici și acum. Orice răstignire în plus, chiar și a țăranului român pus să găzduiască între zidurile unui muzeu care îi e dedicat ceea ce nu a dorit și trăit, îl apropie de Înviere. Țăranul acesta a supraviețuit totalitarismului, și lecția lui o primim și noi cu recunoștință. Ieșiți din totalitarism, știm de acum să-i recunoaștem pecetea. Pe țăranul acesta mărturisit la Muzeul Țăranului Român în altitudinea lui duhovnicească, în pofida simplității și asprimii unei vieți de trudă, nu-l mai ating răutățile zilei: el își are locul lui în veșnicie, pentru că L-a trăit pe Hristos. (Pr. Răzvan Ionescu[3])
Grafica - Ion Măldărescu
Sursa: Ziaristii.online
---------------------------------------------------
[1] Un american despre propaganda "gay" de la Bucuresti: "Mi-e rusine de Ambasada SUA din Romania!". Kevin Allen, Ancient Faith Radio: "I am ashamed that our country's embassy and cultural attache would be promoting the "LGBT" agenda!". Academician Sorin Dumitrescu: "Cine ne vrea etrusci?"
[2] http://www.muzeultaranuluiroman.ro
[3] pr. Răzvan Ionescu, scris pentru portalul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, DOXOLOGIA