Revista Art-emis
Furtul intelectual PDF Imprimare Email
Constantin Schifrinet   
Joi, 14 Februarie 2013 13:06
Copy-pasteÎn ultimii ani s-au multiplicat ştirile despre săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă privind eliberarea unor diplome false. Frauda intelectuală nu este întâlnită doar în România, aşa cum a demonstrat profesorul Septimiu Chelcea şi echipa sa într-o amplă cercetare „Ruşinea şi vinovăţia în spaţiul public", dar întinderea acesteia în ţara noastră pare a fi îngrijorător de mare, ajungându-se la reţele organizate de vindere de diplome de bacalaureat, de absolvire a facultăţii şi de aranjare a examenelor de licenţă. Fără a discuta aici despre cazurile concrete, încerc să ofer explicaţii ale impactului negativ al actelor de fraudă intelectuală în mediul românesc. Mai întâi, este potrivit să subliniez că statul şi instituţiile sale nu pot funcţiona fără oameni cu competenţe în exercitarea profesiei. Pe măsura evoluţiei societăţii şi a diviziunii muncii, activitatea umană s-a profesionalizat. Societatea modernă a impus profesia, ca activitate recunoscută social. Aceasta este ansamblul de cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice dobândite de o persoană prin pregătire sistematică şi se exercită prin meserie sau/şi specialitatea însuşite într-un cadru instituţional acreditat. Rezultă că profesia este o activitate socială practicată în temeiul unei pregătiri şi calificări profesionale, concretizată într-un document (diplomă sau certificat). Constituirea profesiei a avut loc prin profesionalizarea muncii, obţinută printr-un program de formare sau curriculum conceput în acord cu obiective profesionale specifice unei anumite meserii sau specializări. Formarea profesională şi competenţele profesionale se realizează în cadrul sistemului naţional de învăţământ, în concordanţă cu necesităţile şi oportunităţile epocii actuale.

Pentru mult timp s-a perpetuat distincţia, transformată în discriminare, între activităţile fizice şi cele intelectuale, acestea din urmă fiind considerate ca profesii, deoarece ele se impuneau prin dispunerea de cunoştinţe de specialitate. În societatea contemporană profesionalizarea muncii este o direcţie dominantă. Aproape toate ocupaţiile cer şi se exercită pe baza unei calificări, care înseamnă drepturi dar şi respectarea obligaţiilor ce decurg din statusul şi rolurile ocupaţionale. S-a ajuns ca, pentru orice muncă, să se prezinte un certificat de absolvire a unei şcoli, cum a fost, de pildă, la un târg al locurilor de muncă pentru măturători şi gunoieri. Fără o diplomă şcolară, integrarea socială şi profesională devine foarte dificilă (dacă nu chiar imposibilă).

Trebuie spus limpede, interesul pentru o diplomă universitară porneşte de la motivarea multor tineri de a putea solicita un salariu mai mare şi, apoi, urmează dorinţa de a obţine un statut social mult mai atractiv. Mai trebuie spus că posesorii de diplomă universitară au mai multe şanse de a accede la poziţii sociale mai înalte, inclusiv în posturi de conducere. Putem recunoaşte, uşor, interesul mai accentuat al unui număr de tineri, din toate formele de învăţământ, pentru obţinerea unei diplome, fără să-i preocupe întinderea şi calitatea cunoştinţelor însuşite în şcoală.

La fel de gravă este eliberarea de diplome de studii de către instituţii neautorizate de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (A.R.A.C.I.S.). Trebuie să se ştie, de către orice tânăr, că numai studiile efectuate într-o unitate de învăţământ acreditată în România sunt echivalate în institutii similare din statele membre ale Uniunii Europene.
Fenomenul obţinerii unei diplome pe cale ilicită este puţin discutat în spaţiul public şi nu are ecoul scontat în opinia publică, nici măcar în rândul angajatorilor, edificatoare fiind reacţia insignifiantă faţă de cazurile semnalate în mass-media. În acelaşi timp, constat că nu sunt studii pe tema traficului de diplome, deşi cam în toate structurile sociale subiectul este unul cotidian. Aceste situaţii dovedesc fie o încredere neclintită în sistemul de învăţământ, fie incapacitatea de înţelegere a efectelor deosebit de grave ale traficului de diplome asupra societăţii şi asupra fiecărui individ în parte.

Orice persoană, absolventă de studii prin fraudă, nu dispune de competenţele necesare exercitării specializării înscrisă în diploma de absolvire şi, în consecinţă, nu are capacităţile de a oferi soluţii cognitive, tehnice şi sociale la standardele înscrise în fişa postului. Absolvenţii cu o diplomă falsificată nu cunosc elementele de bază ale profesiei, nu au exerciţiul efortului pentru asimilarea de cunoştinţe şi nici deprinderi pentru absolvirea, cu succes, a şcolii, dar merg pe principiul că pot să ocupe un loc de muncă mimând competenţele de specialitate. Un asemenea absolvent este un pericol real şi, de aceea, traficul de diplome şcolare devine un factor dizolvant şi un blocaj în funcţionarea societăţii, cu efecte incalculabile asupra sănătaţii mediului social.

Unul din principalele efecte este creşterea neîncrederii în şcoală. Astfel se poate ajunge la înrădăcinarea mentalităţii despre sistemul de învăţământ ca mecanism de anti-selecţie a valorilor prin mijloace ilicite de absolvire a studiilor, principalii responsabili fiind cei care condiţioneză actul educativ de foloase necuvenite. În plus, şcoala ar apare ca fiind în imposibilitatea de a integra, în procesul de învăţământ, pe acei elevi care nu au capacitatea de a învăţa. Lipsa de motivaţie şi de interes pentru activitatea şcolară din partea unor tineri este şi expresia convingerii lor că diploma şcolii frecventate nu reprezintă ceva valoros pentru traseul lor profesional sau nu este importantă, în mod necesar, pentru integrarea lor în societate.

Cu siguranţă, ar putea fi invocate multele cauze care determină manifestarea acestor fapte antisociale - salariile mici ale cadrelor didactice, lipsa controlului din partea comunităţii şi a instituţiilor de profil, creşterea numărului de instituţii şcolare şi, implicit, a ofertei educaţionale etc. -, însă nimic nu justifică trecerea ilicită a unui examen sau acordarea unei diplome unei persoane care nu a frecventat şcoala, date fiind efectele dăunătoare pe termen lung. Mă întreb în ce măsură cei implicaţi în deturnarea scopului formării profesionale sunt conştienţi de efectele dezastruoase, incalculabile în timp. Se uită esenţialul - orice tip de şcoală este un factor fundamental de proiectare a societăţii viitoare şi evoluţia oricărei naţiuni depinde astăzi de calitatea învăţământului numai în măsura în care societatea, prin toate componentele ei, sprijină efectiv toate actele de înfăptuire a funcţiilor şcolii. Chestiunea traficului cu diplome şcolare nu ţine exclusiv de şcoală sau de autorităţile statului, ci de fiecare inidivid deoarece orice distorsiune în pregătirea şi calificarea profesională se răsfrânge direct asupra sa. Mai mult, frauda şcolară proiectează, pe nedrept, imaginea unei Românii unde selecţia şi recrutarea profesională nu se fac pe criterii de performanţă şi, în acest fel, este eclipsată meritocraţia atât de necesară astăzi într-o ţară europeană.
Pe scurt, nu este exagerat a afirma că traficul de diplome este un atentat la securitatea naţională şi europeană.

Notă bio-bibliografică: Constantin Schifirneţ

Profesor universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. Cercetător la Centrul de cercetări pentru problemele tineretului (1968-1990, 1994-2004). Director în Ministerul Culturii (1990-1994). Cofondator al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir", al cărei decan a fost în perioada 1999-2002. Director al Şcolii Doctorale „Ştiinţele comunicării" din cadrul S.N.S.P.A. (2008-2012).

Lucrări editate:
- Filosofia românească în spaţiul public. Modernitate şi europenizare (2012)
- Europenizarea societăţii româneşti şi mass-media (coord.) (2011)
- Sociologie românească modernă (2009)
- Formele fără fond, un brand românesc (2007)
- C. Rădulescu-Motru. Viaţa şi faptele sale, vol. I-III (2003-2005)
- Geneza modernă a ideii naţionale (2001), Sociologie (1999)
- Educaţia adulţilor în schimbare (1997)
- Civilizaţie modernă şi naţiune. Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Mihai
Eminescu (1996)
- Lectura şi biblioteca publică (1991)
- Tineretul între permanenţă şi înnoire (1987)
- Generaţie şi cultură (1985), Adolescenţii şi cultura (1974), Studentul şi
societatea (1973).

A coordonat colecţia „Ethnos" a Editurii Albatros. A reeditat peste 30 de titluri de lucrări româneşti - majoritatea pentru prima oară de la apariţie, semnate de M. Eminescu, T. Maiorescu, N. Crainic, O. Goga, M. Ralea, G. Călinescu, A.D. Xenopol, Aurel C. Popovici, C. Rădulescu-Motru, G. Sofronie, R. Seişanu, D. Stăniloae, Al. Claudian, S. Mehedinţi, T. Brăileanu, M. Manoilescu, Marin Ştefănescu, însoţite de ample studii introductive, comentarii şi note. A reeditat Operele lui Spiru Haret (vol. I-XI), 2009-2010, studiu introductiv, îngrijire de ediţie; note pentru fiecare volum.
În ultimii ani a publicat studii despre modernitatea tendenţială (e.g. „Tendential Modernity", Social Science Information vol. 51, No.1, March 2012: 22-51), mass media şi europenizare.[1]

Domenii de studiu: sociologia comunicării, sociologia şi antropologia culturii, sociologia vârstelor şi generaţiilor, modernitate, europenizare, gândirea filosofică şi sociologică românească.
Grafica - Ion Măldărescu
---------------------------------------------------
[1] De acelasi autor: O cursă sisifică: ajungerea din urmă a ţărilor dezvoltate, Actualitatea lui Eminescu, Şcoala şi cartoful footer