Revista Art-emis
Calul şi România secuizată, pe farfuria Bruxelles-ului PDF Imprimare Email
Ec. dr. Radu Golban   
Joi, 14 Februarie 2013 12:55
Ec. dr. Radu Golban, art-emisScriam cu câţiva ani în urmă un articol „Calul bătrân şi suveranitatea"; iată că povestea a căpătat în urma scandalului european despre originea suspectă a cărnii din lasagna britanică şi a discuţiilor pe tema regionalizării, forme concrete. În nuvela lui Marin Preda, „Calul", unul ucide un cal. Calul credincios ajunge, fără puteri, la capătul vieţii să fie omorat cu ciocanul chiar de stăpânul său. Diluarea sistematică a statalităţii româneşti este exprimată în nuvela lui Preda prin tematizarea morţii bietului cal în cea mai plastică formă. Mai apetisantă este lasagna europeană ca produs alimentaro-poltic, exemplificând trecerea fibrei de carne de la filet la carne tocată, comparabilă cu renunţarea în etape la suveranitate, numită în bucătaria europeană regionalizare.


Imaginea grotescă a calului, „un cal bătrân, cu părul încreţit pe burtă şi ros de ham aproape pe toată pielea, care abia mergea, şi capul îi atârna în jos, bălăngănindu-se greu şi încet ca o ciutură mare, şi hodorogită", poate fi chiar pe măsura stării suveranităţii noastre, în prezent erodată de o criză persistentă, mutilată de o regionalizare toxică şi ciuruită de o devoluţie separatistă. În contextul politic, hamul care roade suveranitatea este croit atât din „material" UE, cât şi din „pielea" integraţionistă a conducerii statului: ambele au ca obiectiv înlăturarea statalităţii naţionale, de parcă ar fi un cal bătrân fără folosinţă, care cere doar de mâncare. Orbiţi de putere şi cu pregătiri limitate, integraţioniştii de la Bucureşti nu realizează că aspiraţiile lor politice transformă ţara într-un country-club în timp ce alte state se consolidează pentru un Reich milenar.

Înapoi la nuvela lui Preda. Ce ştim noi despre personajul nuvelei, Florea Gheorghe, care duce calul la marginea satului, unde îi dă cu un os în cap până îl omoară? Dincolo de trăsăturile naturale ale acestui ţăran obişnuit, ştim că „acum, de dimineaţă, înainte ca soarele să răsară şi să-l apuce căldura, şi la care se gândise încă din ziua trecută", trebuie să ucidă animalul bătrân. Suveranitatea noastră statală nu este chiar aşa de bătrână ca să luăm o asemenea hotărâre pripită într-o zi de iarnă, lepădându-ne de ea precum Florea Gheorghe de un animal credincios. Suveranitatea României este un produs al Conferinţei de la Berlin (1878), care a facilitat trecerea ţării de la suzeranitate otomană la independenţă de stat, politică, internă şi externă - fapt care ne-ar putea face să credem că tot Germaniei îi parvine şi după mai bine de un secol dreptul princiar al primei nopţi cu tânăra Românie.

Cea mai mare îndatorare la nivel european faţă de băncile germane a fost preţul suveranităţii, precum şi o târzie reformă agrară după o răscoală înfrântă, au pecetluit calea spre statul atât naţional-legionar precum şi spre cel naţional-comunist. După alţi douăzeci de ani de la înlăturarea comunismului intră şi statalitatea românească în retragere. Acel cal bătrân a fost baza existenţială şi a lui Floarea Gheorghe, căruia i-a arat câmpul, i-a tras căruţa şi pe care l-a dus în spinare. În mod normal caii nu se ucid, chiar dacă sunt bătrâni şi nu mai sunt funcţionali; precum nici un stat nu-şi înlătură suveranitatea greu dobândită prin jertfele mai multor generaţii. Discursul politic, lejer şi degajat pe acest subiect îl regăsim şi în nuvela lui Marin Preda prin descrierea narativă a personajului principal: „Florea Gheorghe, alături, începu să râdă, oprindu-se pe loc uitându-se la el, cum sta stors în mijlocul curţii, cu copitele lăţite ca nişte strachini negre în ţărână, şi cum nu mai poate merge". Indubitabil statalitatea României are un preţ care, după nenumărate încercări din istorie de a o înlătura, seamănă tot mai mult cu calul din nuvelă, adusă şi ea în centrul atenţiei, alias „mijlocul curţii" mediatice, semnalându-ne incapacităţile ei.

Să nu uitam că acele copite lăţite sunt un simbol pentru truda multor generaţii de români care au luptat pentru această cauză istorică. Spre deosebire de Florea Gheorghe, care caută oricum discret să ucidă calul, înaintea răsăritului de soare, fără privirile consătenilor, aspiraţiile politice de la Bucureşti optează pentru lichidarea suveranităţii în maniera unui act public. Ca să ne răzbunăm pe 23 august pentru că ne-a adus comunismul sau pe advesarii politici din zilele noastre nu trebuie să înlăturăm şi statul; acel stat care a asigurat nu doar existenţa materială, dar şi vatra culturală a ţării. Lovit în „creştetul buimăcit" ţinut în frânghii, respiră şi bietul cal precum şi statul tot mai greu. Pe lângă condiţia jalnică a ţăranului de a mai trebui să jupoaie şi pielea de pe cal, Florea Gheorghe a avut faţă de clasa politică actuală o gândire economică mai sănătoasă: nu a dorit să optimizeze porţia alimentară cal / mâncare pentru tot satul, ci doar pentru curtea lui şi nu se temea că singur, fără cal, l-ar înghiţi consătenii, precum politicul se teme de restul lumii, crezând că fără cedarea suveranităţii nu va face faţă globalizării.

Prin „europenizarea" ţării, calul românesc al lui Preda ajunge, la tocat, într-un abator francez, iar România „secuizată", servită pe farfuria Bruxelles-ului. Spre deosebire de simplitatea personajului Florea Gheorghe din nuvelă, elitele puterii sfidătoare, de orientare integraţionistă, insensibile faţă de nevoile populaţiei pauperizate, dezvoltă explicaţii tot mai sofisticate pentru sacrificiul naţional şi pentru rostul României Mici de mâine.

footer