Revista Art-emis
A murit ruşinea PDF Imprimare Email
Mircea Radu Iacoban   
Joi, 17 Ianuarie 2013 10:12
Mircea Radu Iacoban, art-emisTren intercity. Vagon comun, de clasa I. Cum m-am sculat la ora patru, încerc să aţipesc. Numai că două doamne stau de vorbă. Aşezate de-o parte şi de cealaltă a culoarului, m-au prins, captiv, la mijloc. Deşi înţeleg că-s colege de catedră, doamnele (ambele de incerta vârstă a doua) încă mai au multe să-şi spună. Şi o fac. Cu vârf şi-ndesat. Timp de şapte ore, cât durează călătoria până la Bucureşti, au ciripit (ca să nu spun răcnit) fără contenire. Probabil că performanţa necesită oarece antrenament, altfel greu de crezut că un om normal, care nu vine după o recluziune de şapte ani pe Insula Diavolului, poate răs-mitralia milarde de vorbe în câteva ceasuri de tête-à-tête. Evident, e treaba lor, e dreptul lor. Numai că şi-au luat întreg vagonul ca martor. Universitare fiind, au pronunţie îngrijită şi tonalitate de aulă (de reproşat doar idiotul „ca şi", pus cu lopata când trebuie şi când nu-i cazul): nimeni n-a ratat o vorbuliţă. Astfel, am aflat în detaliu cât de meschine au fost „concluziile" bahice după doctoratul lui X. Cum era îmbrăcată colega Y, care, altfel, arată bine, aproape că nu se cunosc urmele liftingului. Ce necazuri intestinale are doamna A, care-s purgativele cele mai viguroase („Dulcolax e un fâs!").

Doamna B s-a jeluit că, la casa ei de vacanţă, i s-au furat castraveţii şi comunitatea pe roţi a primit informaţii detaliate în legătură cu tipurile prefabricate de gard recomandate în astfel de împrejurări („am instalat şi camere de vederi false, de-alea, de ornament, dar s-au prins, nu păcăleşti profesionistul cu jucărele!"). Oricum, castraveţi nu mai pune în veci, prea tentează, va semăna gazon. Temele vieţii de familie revin ciclic, cu intimităţile de rigoare. Şi fiindcă a venit vorba de ciclic: Mioara, deşi n-are decât 12 ani, dă semne că... (aici s-a coborât în sotto voce, mă-ncearcă frustrarea că n-aud). După câteva secunde de şoaptă, s-a revenit la decibelii iniţiali. Tema: doctoratul lui Ponta. „Apoi, dragă, de s-ar lua la puricat toate doctoratele... Uită-te la Z: ştie meserie, nu plagiază, parafrazează. Fură ce-i mai important, ideea, dar dacă bagă sinonime şi mută virgulele, ţine." De pe la Buzău încolo, discuţia n-a prea coborât în banalitate, nu s-au dat reţete de borşuri, nu s-au recomandat mărci de sulimanuri, nici n-am mai aflat noutăţi despre „ăla" şi „aia"; tema principală a devenit divorţul doamnei B, aflată la a doua înfăţişare. Martori, mărturii, comentarii privind tenul judecătoarei („... nu c-aş agrea discriminările, dar..."). Dincolo de Mizil, când speram c-a fost spus tot ce era de spus, universitarele au trecut la politică. Schimbarea temei a prilejuit câteva reacţii mute, fiindcă 78% din vagon părea a fi de cealaltă parte a baricadei.

Finalul a fost mai paşnic: doamnele au devoalat scopul călătoriei în Capitală: după susţinerea unui doctorat (erau, pare-se, în Comisie) vor participa la o excursie în China, oferită de nu ştiu cine, cum şi de ce: „Află că, la Beijing, se schimbă lei româneşti!". Ceea ce înseamnă că, la întoarcerea cu acelaşi intercity, îmi va lipsi distinsa companie şi-oi aţipi un pic, după nesomnul adunat, plus osteneala de peste zi. Mi-e milă, însă, de vecinii din avion ai doamnelor: călătoria până-n China durează 19 ore... N-a fost să am parte de tihnă nici la întoarcere. Vecina mea, care s-a nimerit să fie o jună uşor trecută, afectată, preţioasă şi răs-pomădată, a început, pe la Buftea, să umble cu un cablu pe sub scaunul meu: căuta priza. Poseda o tabletă şi trebuia să se vadă că are tabletă, nu banal telefon mobil. A vorbit fără clipă de contenire de la Ploieşti până la Buzău; s-a oprit doar când interlocutoarei i s-a descărcat bateria mobilului, dar a format alt număr şi a luat-o de la capăt. Ştiu acum ce face, ce-i place, ce nu-i place, cum procedează când şeful e prea insistent, cum a fost micul dejun la Kushadashi, cât de dornică este să aibă un copil, care-i stadiul insistenţelor („şi Sorin, bietul, ar vrea, dar văd că..."), cât de idioată este vecina (şi-au construit vilele zid în zid, au aceeaşi marcă de televizor, şi când madam Stănilă schimbă programul cu telecomanda, se schimbă şi la ea...), într-un cuvânt, ştiu tot.

Doamne, cât de ciudată este această totală abandonare a rigorilor intimităţii, cum s-a mistuit pudoarea în neant şi s-a făcut ţăndări buna cuviinţă strămoşească a românilor! În tren, în tramvai, în autobuz, în magazine, pe stradă, toată lumea îşi etalează intimităţile la telefon, cei din jur nu-i interesează şi nu există, o adevărată maree de neruşinare (ăsta-i termenul exact!) ne năpădeşte de pretutindeni. Ce dreptate a avut Theodoctus când a spus că „Toate sunt făcute să îmbătrânească la oameni, afară de neruşinare. Asta, cu cât creşte neamul muritorilor, cu atâta devine mai mare pe zi ce trece"...
De la Buzău, m-am mutat la clasa a doua.

Sursa: Revista Clipa[1]
-------------------------------------------------------
[1] http://www.revistaclipa.com/7318/2012/12/actualitatea/a-murit-rusinea footer