Revista Art-emis
Deprecierea, ca alternativă la austeritate PDF Imprimare Email
Ec. dr. Radu Golban   
Joi, 10 Ianuarie 2013 00:18
Ec. dr. radu Golban, art-emisViața, UE și FMI obligă guvernul de la București care dorea inițial să spună „adio" austerității să adopte totuși un buget numit „disciplinat", dar care în mod sigur nu este doar pe gustul Domnului Hollande dar și pe gustul Doamnei Merkel. Să ne reamintim că timp de o vară subiectul suspendării președintelui devenise sinonim și cu sfârșitul austerității. Chiar dacă la nivel european familiile politice apar doar în viziunea politicienilor de la periferia continentului, invocarea lor este la București - în absența altor argumente concludente - este mereu o sursă de legitimitate. Rațiunea Domnului Ponta este cât se poate de simplă, precum a declarat sâmbăta trecută pentru Digi24, că dacă „președintele Franței a ținut la disciplină, nu la austeritate, dați-mi voie să fac și eu la fel". Am putea chiar crede că prin jocul său de cuvinte adesea plastic ne leagănă cu un „doamne ferește" și căința de s-ar putea chiar înghesui sub capotul Doamnei Merkel. Fanatismul austerității este totodată și o expresie a tensiunii între dreptate socială și legile pieței. Intenția acestei politici de austeritate impuse de Bruxelles este de a scuti statele din centrul Europei de costurile de transfer - oarecum firești într-o uniune care pretinde a fi și una politică - și de a face statele de la periferia Europei atractive doar pentru capitalul mondial.

Acapararea pieței și nu a cetățenilor este unica prioritate a politicii de austeritate, căreia nici socialiștii nu i se mai opun. Adepții fundamentaliști ai acestui mecanism rigid al economiei minimalizează dreptatea socială ca fiind una doar "politică" în sensul unei politici particulariste și atribuie economiei de piață calitățile unui model apolitic și incoruptibil. Ar fi fost de preferat să fi avut o disputa cu UE nu pe seama unui conflict instituțional ci pe seama unei politici bugetare curajoase, îndreptate în primul rând spre echitate socială. Ceea ce adesea se uită, este faptul că, în timp ce o piață funcționează prin indecizie, o politică socială - chiar una controversată - este rezultatul unor seturi de măsuri active. Spre deosebire de deciziile politice care sunt puse pe seama politicienilor, deciziile piețelor par să cadă din cer. Supunerea popoarelor europene doar sub reguli economice, se manifestă ca un act de credință, iar protestele sociale împotriva austerității par o mișcare de insurecție. Destinul stabilit de forțele neoliberare și economice va răpi însă treptat și ultima fărâmă de articulare politică, instaurând în Europa guverne tehnocrate fără chemare națională. Acest proiect de reforme inutile va dura chiar mai multe decenii și va culmina în înstrăinarea politică a țării, făcându-ne pentru prima oară în istorie - pe urma unei credințe oarbe doar în legile economice -, iobagi de bună voie.

În loc să ne complacem cu această politică neoliberală ar trebui să ne reamintim de instrumentul de depreciere monetară. Dreptul la depreciere este o formă instituțională prin care guvernele la periferia Europei și-ar manifesta respectul față de propriile popoare însărăcite care ar putea forma o comunitate de destin economic. Dacă o țară nu mai face față economic, își devalorizează moneda, deoarece reduce șansele de export ale exportatorilor străini și sporește șansele producătorilor interni. Ca urmare se creează oportunități de investiții și locuri noi de muncă în detrimentul forței de muncă a altor popoare. Altfel formulat, deprecierea împiedică  țările competitive să forțeze țări mai puțin competitive să taie pensiile cetățenilor care oricum câștigă mai puțin, pentru ca o elită mică autohtonă să cumpere în continuare produsele țărilor competitive la cursuri fixe. O comunitate economică europeană cu cursuri de schimb variabile ar avea și avantajul că nu ar mai fi nevoie de negocieri despre reforme structurale, compensări sau alte ajutoare. Ar pune sfârșit unei guvernări imperialiste a economiilor competitive asupra economiilor mai puțin dezvoltate.

Deficitul comercial al țării finanțat prin credite externe este tributul României pentru menținerea locurilor de muncă în centrul Europei. Un bloc est-european anti-auster ar exporta - dacă tot ne-a fost distrusă industria – în schimb inflație, lăsând ca reformele sociale să fie plătite de către centrul Europei fără a mai fi siliți să întindem o mână la niște fonduri ipotetice. Să nu uităm că decenii la rând Franța, Italia, Portugalia sau Grecia și-au permis să finanțeze o politică socială generoasă prin devalorizarea monedei, lăsând ca aceste costuri să fie suportate de către țările cu economii performante ale Europei. A renunța la Euro nu înseamnă a renunța și la Europa, dar ar asigura cel puțin un minim de suveranitate fără de care democrația și echitatea socială nu pot exista. footer