Revista Art-emis
Uniunea Europeană - Premiul Nobel pentru decapitarea democraţiilor europene PDF Imprimare Email
Ec. dr. Radu Golban   
Marţi, 25 Decembrie 2012 21:58
Ec. dr. Radu Golban, art-emisCei ce au urmărit decernarea Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene şi-au pus întrebarea dacă să plângă sau să râdă: A acorda Uniunii Europene Nobelul pentru pace este la fel de ridicol precum ar fi să acorzi o distincţie Armatei Salvării pentru că nu face afaceri cu alcool, droguri şi proxenetism sau cum ar fi o distincţie pentru Crucea Roşie pentru că nu întreţine lagăre de concentrare. Incontestabilă este valoarea simbolică a decernării acestui premiu în Norvegia, o ţară care de două ori a refuzat aderarea la UE.

Spiritul păcii europene la discreţia lui Hitler şi Mussolini

Autocelebrarea unei elite politice în manieră sovietică şi oborul vanităţilor de la Bruxelles ne mai amintesc şi de faptul că în zona noastră a continentului mai toate intervenţiile politice din timpul Războiului Rece au fost sub sloganul luptei pentru pace. Pe această traiectorie a păcii prin definiţia unei nomenclaturi se înscriu şi momente centrale din istoria României. Chiar să fi uitat că însuşi tovarăşul Nicolae Ceauşescu, distanţându-se faţă de intervenţia Moscovei la Praga (tot sub pretextul păcii) sau fluturând între Israel şi palestinieni, a fost cel mai avântat porumbel al păcii de la răsărit? Să nu ne mai amintim nici de spiritul păcii europene la discreţia lui Hitler şi Mussolini când am fost obligaţi tot în spiritul păcii cu vecinii noştri să cedăm în 1940 Ardealul, Basarabia, Bucovina şi Cadrilaterul?

Ar trebui totuşi să ne întrebăm la ce fel de pace, concret, se referă astăzi acest premiu. În timp ce în România predomină o percepţie a păcii ca învingere a comunismului şi a ieşirii din sfera de influenţă sovietică, pentru Germania pacea este una de natură economică, ce vizează dreptul de a penetra pieţele europene. Dacă în ultimele decenii nu am avut război în Europa şi totodată astăzi o mare parte dintre cetăţenii Europei sunt victimele dezindustrializării şi a pieţei comune, în timp ce Berlinul străluceşte prin sclipiciul construcţiilor megalomane, ajungem la concluzia că accesul necondiţionat pe piaţa europeană şi monoplul Germaniei pe producţia industrială este preţul acestei păci. Dar care este particularitatea acestei păci şi prin ce se deosebeşte ea de altele?

O stare permanentă de război fără a se trage vreun foc...

În decembrie 1939, se întreba Ernst Freiherr von Weizsäcker, secretar de stat în M.A.E. al Reichului şi tatăl unui fost preşedinte al R.F.G., cum ar transforma victoria germană Europa: „Continentul ar trebui să fie împărţit între noi şi Rusia, în sfere de interese, având în vedere anumite necesităţi ale italienilor, spaniolilor şi câtorva state mici. Astfel şi nu altfel ar trebui să ne imaginăm pax germanica. O pace de acest fel ar fi o stare permanentă de război fără a se trage vreun foc. Ar fi durabilă numai dacă statele implicate ar vedea în noul lor stăpân în acelaşi timp pe cel ce le eliberează de un jug vechi, cumva în sensul că noi am fi cei ce aduc concepţii sociale noi şi progresiste. Ar trebui să contăm pe ordinea tradiţională a libertăţii acestor state şi am putea să depăşim aceasta într-o domnie germană lungă, întinsă pe generaţii întregi. Creatorul unei asemenea ordini le-ar transmite urmaşilor o problemă deosebit de grea ce ţine de ştiinţa guvernării."

„Douce violence care ţine laolaltă întregul".

Şi cum se prezintă astăzi promovarea viziunii Germaniei asupra Europei după mai bine de şaptezeci de ani de la întocmirea acestui material de lucru din cancelaria Reichului? Arta guvernării germane este cel puţin astazi la nivel european în privinţa politicii economice şi fiscale fără alternativa şi, în viziunea Berlinului, singurul model acceptat de redresare economică.

După raţiunea acestui porumbel nazist al păcii, efortul german consta din punct de vedere al politicii externe în 1939 în „contra-marşul Europei împotriva democraţiilor occidentale şi în special împotriva emisferei vestice. În Europa poate fi vorba în cel mai bun caz de o „douce violence (dulce violenţă) care ţine laolaltă întregul." Acest premiu este aşadar şi un premiu pentru decapitarea democraţiilor europene, care împotriva spiritului social optează mai degrabă cu preferinţa pentru tehnocraţie ca arta de guvernare de sorginte germană decât pentru democraţie. Termenul tehnic al acestei forme a păcii, ca fiind o dulce violenţă, adica o stare de război fără a trage un glonţ, este atât de genial încât Premiul Nobel pentru arhitectura acestei „pax germanica" ar trebui împărtit în memoriam şi cu Ernst Freiherr von Weizsäcker. footer