Revista Art-emis
Un eşec repetat PDF Imprimare Email
Ec. dr. Radu Golban   
Duminică, 02 Decembrie 2012 20:48
Dr. Radu Golban, art-emis„Îndată ce un popor ținut în jug își recapătă libertatea și este recunoscut ca de sine stătător, iute așa numitul Concert European îi găsește un principe, pe care-l cocoța pe un tron nou, abia lustruit... Așa, imediat ce Belgia se separa de Olanda și este recunoscută ca stat deosebit i se oferă, ca dar de independență, un principe german... ."

Polemica lui Gheorghe Panu de la sfârșitul secolului al XIX-lea evidențiază faptul că pentru suveranitatea și autodeterminarea unei națiuni s-a plătit mereu un preț scump. Echivalentul în zilele noastre este nu doar libertatea recăpătată după căderea comunismului, dar și un suveran impus de Berlin sau Bruxelles după o suspendare eșuată, părtaș în definiția binelui național după așteptările străinătății, care din adâncă supușenie condamnă asocierea problemelor economice ale țării cu sacrosancta Uniune Europeană.

Cifrelor ascund modul de integrare a României în structurile europene

Bugetul U.E. pentru anii 2014-2020 și alocările pentru România sunt subiectele centrale din aceste zile. În ciuda unui grad de absorbție extrem de limitat din fondurile disponibile, de aproape 10%, așteptările Bucureștiului la suma alocată în următorul buget sunt mai mari decât la mărirea propriei capacități de absorbție. Diferitele strategii de negociere și jonglerii ale cifrelor ascund însă, în mare parte, o stare cronică a gradului și modului de integrare a României în structurile europene, mai veche de un secol. Patru decenii de comunism au șters din memoria colectivă încercările și consecințele integrării României în diferitele modele de colaborare europeană de dinainte de 1947. Realitatea unei Românii dezindustrializate pe urma integrării în U.E. nu este un termen neglijabil care să fie exclus din ecuație, aceasta fiind o problemă recurentă a țării, dezbătută pe larg chiar și de Eminescu pe urma semnării unor acorduri comerciale cu Austro-Ungaria și alte state în 1876 care au transformat țara într-o piață de desfacere și care au blocat dezvoltarea unei industrii proprii. În susținerea acestei idei a exprimat și Mihai Kogălniceanu opinia majoritară din acea epocă: „Dacă noi aveam un tarif autonom, când bunii noştri vecini unguri ar fi zis că închid graniţele pentru vitele noastre, atunci am fi zis şi noi: închidem graniţele pentru făinile şi vinurile ungureşti".

România nu este o ţară net beneficiară, ci un net contribuabil

Tocmai de aceea opțiunea pentru Bruxelles nu este doar în limitele unor negocieri într-o bandă îngustă de la veto la supuşenie totală; România împărtăşeşte soarta altor state est-europene care prin apartenenţa la UE şi-au sacrificat întreaga industrie, şi-au exportat forţa de muncă calificată, şi-au deschis frontierele transformându-se în pieţe de desfacere şi care întru-un timp relativ scurt au revenit la frământările economice de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În 1893, în urma presiunilor financiare interne şi externe şi datorită faptului că jumătate din datoria publică a ţării era faţă de Germania, s-a prodcedat la semnarea unei convenţii comerciale cu Berlinul. Efectele convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria şi cu Germania, la cererea lui Bismarck, au fost în privinţa distrugerii meşteşugului autohton şi transformarea ţării într-o piaţă de desfacere, operaţii similare cu efectele integrării României în U.E.. Acordurile vamale au stârnit un val de nemulţumire printre industriaşii români care au protestat vehement, deoarece taxele vamale nu mai erau menite să protejeze dezvoltarea industriei autohtone. Marele economist român Constantin Băicoianu (1871-1945) a scos în evidenţă: „în 1885, când Europa lua drumul autonomiei, noi înclinam spre convenţionalism". De acelaşi convenţionalism şi conformism au dat dovadă şi negocierile proaste ale României din cadrul aderării la U.E., dar şi dorinţa de a fi printre membrii docili ai „uniunii". În aceşti termeni, poziţia ţării nu mai poate fi negociată doar în cifre şi procente ci impune şi o discuţie mai largă pe preţul aderării şi sacrificiile necuantificate ale integrării ţării în UE. Astfel privind lucrurile România nu este o ţară net beneficiară a sistemului ci un net contribuabil care asigură, printr-un consum bazat pe credite, un excedent comercial şi locuri de muncă pentru centrul Europei.

Dar ce putem învăţa din istorie? România revine în final după eşecul politicii liber-schimbiste - similară cu cea a integrării în U.E. -, la o politica protecţionistă care după câţiva ani de aplicare a adus la o creştere a industriei româneşti fără precedent. Pentru economia României perioada 1876-1916 a fost una de creştere economică, în care s-au pus bazele unei industrii naţionale competitive, a cărei culmi va fi în anul 1938.

„Şefului statului domneşte, nu guvernează"

Nu în „Veto!" ar consta aşadar o replică a României, cât într-o poziţie demnă a rezervării dreptului de a explica mai pe larg cetăţenilor ceea ce înseamnă integrarea europeană. Nici o sancţiune nu poate fi mai nemiloasă pentru neosovieticii de la Bruxelles decât demascarea unei iluzii. Ne întoarcem la manualele de istorie pentru încă o dată şi citim o altă paralelă istorică halucinantă a realităţii văzute de Justus în revista Facla din anul 1912 (III, pp. 633-634), cu zilele noastre: „România liberă, şi cu ea întreg neamul românesc, fost-a zălogită Germaniei industriale? Fost-a ucisă din punct de vedere economic, politic şi etnic de dragul marii industrii germane şi al Triplei Alianţe?" La aceasta întrebare Justus preciza cu exact un secol în urmă că nu poate să răspundă decât „trădătorul intereselor vitale ale neamului nostru". Astăzi ne încadrăm şi politic pe aceeaşi traiectorie nefastă care după cuvintele lui Gheorghe Panu cu referire la rolul şefului statului, acesta „domneşte şi nu guvernează". Cu mult umor arată cum „la noi, întreg mecanismul constituţional complicat era stabilit într-un singur scop: de a menţine şi a da viaţă unei instituţii încurcătoare, a cărei necesitate nimeni nu o simte..." - astăzi o preşedinţie loială Bruxelluluii. footer