Revista Art-emis
Uităm prea des PDF Imprimare Email
Remus Tanasa   
Duminică, 02 Decembrie 2012 20:36
Remus TanasăVorbeam cu un prieten despre unele lucruri ale vremii de azi și-am rămas întru totul în uimire când el nu putea pricepe și nici nu admitea că noi, mai înainte de orice, suntem un popor de țărani. România este, în genere, un sat mare, cum spunea într-o zi la „Radio" un scriitor, pentru că singura celulă vie pe care rezidă țara este, mai presus de orice, satul. Orașele noastre, în marea lor majoritate sunt niște sate camuflate - și de aceea ele se zbat într-o totală neputință de creare de valori sociale. N-avem decât să privim viața trândavă a orașului românesc pentru a ne da seama că el nefiind încă „oraș" în concepția largă apuseană, și, din nefericire, nemaifiind nici vechiul sat patriarhal, această viață este mai dinainte condamnată la o tristă sterilitate. Așa că, atât societatea, cât și Statul, nu-și pot pompa seva de viață decât din rețeaua de celule sociale, împânzite peste fața țării, satele. O cuminte și înțeleaptă sociologie de acolo ar trebui necontenit să pornească, o pricepută administrație ar trebui să se așeze pe această temelie, iar acțiunea ei de organizare și de conducere acest obiectiv mai ales ar trebui să-l aibă, o serioasă legiferare acolo ar trebui să-și exercite acțiunea, căutând ca, prin o cunoaștere cât mai aprofundată a nevoilor de acolo, să le canalizeze și să le satisfacă cât mai integral, prin dispozițiuni legale care să meargă direct la ținta urmărită, școala ar trebui să aibă cât mai îndeaproape în vedere viața satului, biserica, nici vorbă, același lucru, literatura și arta de acolo ar trebui să-și pompeze vlaga și sensul, într-un cuvânt, sângele trebuitor existenței noastre naționale de nicăieri nu trebuie așteptat să vie decât din marele și nesecătuitul rezervor obștesc, pentru ca din nou, îmbogățit cu ceea ce fiecare aduce de la sine în același sens, să se reîntoarcă în aceeași inimă, într-o nesfârșită pompare, care înzdrăvenește și ține viu întregul organism.

Să luăm de pildă literatura de azi. E de ajuns să ne întrebăm cât din sângele acestei literaturi pătrunde, la rândul lui, în țesăturile obștii românești? Vom ajunge, din nefericire, la constatări uluitor de triste. Din întreaga literatură românească, organismul nostru obștesc nu știu dacă pompează un procent măcar de unu la sută. O literatură străină de duhul obștesc cum va putea pătrunde în acest duh? Sunt milioane de români care habar n-au de vreun fel de litaratură „românească", iar literatorii români cred că fac un lucru de mare ispravă când își publică opurile care abia dacă ating în treacăt epiderma imensului trup al obștii noastre. De ce? Pentru că uităm (sau vrem să uităm) prea des că noi, mai presus de orice, suntem și rămânem un popor de țărani. Câte din acțiunile noastre nu se revarsă în ridicol, tocmai fiindcă disprețuim acest adevăr elementar și primordial. A vorbi azi de-o literatură pentru popor, cum și de orice fel de „cultură" pentru popor, este a sta pe un teren de activitate peiorativă. Care din literații noștri nu s-ar simți oarecum decăzuți din rangul lor scriitoricesc când li s-ar propune să scrie pentru săteni?

Toate acestea sunt îndeletniciri minore și, desigur, înjositoare, neartistice, neestetice sau mai știu eu cum. Se mulțumesc mai degrabă cu un pumn de cetitori care le susțin setea de actualitate și nesocotesc milioanele care flămânzesc necontenit după un scris bun, onest și românesc, care nu le mai vine niciodată. Nu-mi este câtuși de puțin în gând să jignesc pe cineva cu aceste rânduri, dar mi se pare că acesta este adevărul, adevăr care se verifică nu numai în ordinea literară și artistică, dar tot pe atât de mult în cea socială și economică.

Aceasta este, de altfel, după umila noastră părere, cauza cea mai de seamă a dezorientării generale la care asistăm, izvor, la rândul ei, al altor rele de care ne izbim la tot pasul. Ne zbuciumăm sus, la fața mării, în deșartă aparență că facem cine știe ce lucrare însemnată, iar de străfundul plin de viață al mării ne aducem doar aminte cu nu știu ce prilejuri electorale. Soarta aceasta o au toți cei care uită prea des adevărurile elementare. footer