Revista Art-emis
Experimente reformiste PDF Imprimare Email
Prof. Mihaela Stroe   
Joi, 15 Noiembrie 2012 00:58
Prof. Mihaela StroeRealitatea coşmarului cotidian

Singurii pași buni care s-au făcut după '89 în zona învățământ au fost:
- reducerea numărului de elevi dintr-o clasă la maximum 25 (măsură excelentă, care, ca orice măsură bună, trebuia... remediată. Ceea ce s-a și întâmplat: acum, iarăși avem 30-35 de elevi/colectiv);
- posibilitatea ca elevii să repete, la bacalaureat, doar proba la care au picat, (măsură corectă, întrucât nu văd în virtutea cărei rațiuni o probă picată le-ar anula pe cele trecute cu bine. Totuși, ilustrul Funeriu avea de gând să revină și asupra acestei măsuri, bine că n-a mai apucat!) În rest, dacă analizăm treptele așa-zisei reforme, constatăm că mai tot s-a făcut din interes economic și mai nimic în folosul învățământului. De-asta avem de-a face predominant cu trepte descendente spre hău. Noi, profesorii, am tot tras semnale de alarmă, însă a fost un fel de-a vorbi de-a surda, ba, mai mult, ades am fost priviți (e un deja-vu aici) ca „reacționari", potrivnici modernizării și evoluției. Să le luăm pe rând: după '89, întâi ne-am pricopsit cu programe școlare haotice, plagiate „original" - de ici - de colo, de prin vest. Manualele alternative - haotice și ele, după chipul și asemănarea programelor, evident, dar ce contează?! - sunt o imensă afacere profitabilă. Pe cât de profitabilă, pe atât de păguboasă! Tiraje foarte mari, prețuri mari, piață de desfacere garantată, drepturi de autor substanțiale, asigurate pe termen lung. Și uite-așa, dă-l naibii de-nvățământ, important e să se țină strâns de mânuțe noul grup de interese: făcătorii de programe cu cei de manuale. Aa, și, hopla! - că au apărut și ăștia din cețurile oportunismului - cu evaluatorii de manuale! Să încerce cineva să spargă marea gașcă dacă poate! Dacă o lungă perioadă după '89 s-au tot făcut experimente reformiste ce păreau un vis întunecat străpuns arar de câte-o rază de lumină, în ultimii trei ani visul întunecat a devenit realitate de coșmar cotidian.

Oricine își poate da seama că, dacă se lucrează cu un colectiv restrâns de elevi, procesul instructiv-educativ este mult mai eficient. Da' de ce să fie eficient?! La loc comanda! Înapoi, la colective mari! Colective mari de elevi înseamnă normă didactică tacit mărită. De ce să lucreze bine un profesor cu 20-25 de elevi la clasă, în favoarea învățământului, când poate, pe aceiași bani, să lucreze slab, cu 35, în favoarea... economiei la bugetul statului?! Colective mai numeroase înseamnă implicit clase mai puține, clase mai puține înseamnă că se rezolvă cel puțin parțial problema disponibilizărilor din învățământ (poruncite de UE, sau de FMI sau cine-o fi „binevoitorul"). „Motivarea" profesorilor s-a făcut în tranșe: întâi ni s-a promis creșterea cu 50% a salariilor (farsă prezidențială!), apoi ni s-a promis că (măcar atât!), nu ne vor scădea salariile (altă farsă!), apoi ne-au scăzut salariile cu 25% pe hârtie, tot un fel de farsă, pentru că, de fapt, ne-am pomenit cu o lipsă de vreo 37% din buzunar. Din același registru al „stimulentelor" - ni s-a tăiat al 13-lea salariu, sporul de 2%, sporul de doctorat, bonusul pentru cărți! Ce să zic?! Să tot fii entuziast și dornic de performanță profesională cu asemenea măsuri stimulative! Sau nu?! Prin mult-prețuita lege nouă, reformistă, funeriană, s-a mărit cu 2 ore/săptămână și norma profesorilor cu vechime și grad didactic I, adică deh, ia să le luăm noi din drepturi și să mai ciupim niște bănuți! Bineînțeles, toate măsurile au fost gândite întru binele și sănătatea învățământului. Sau nu?!

„Reformă de reformă", că mai bine n-oi putea zice!

Am sperat, după '89, la o depolitizare a învățământului. S-a înfăptuit?! Da' de unde! Așa-zisa depolitizare a fost o re-politizare, după cum bate crivățul. Vorba ceea: soarele nostru și-a strămutat răsăritul în apus. Altă măsură „reformistă" în ultimii 2-3 ani: comasări de școli. Idee bună, să zicem, dacă s-ar fi aplicat în cazul școlilor foarte mici, cu doar câteva clase. Dar s-au comasat abuziv școli mari, care funcționau bine, de sine stătătoare. S-au ivit, așa, școli supraaglomerate, în care procesul didactic este îngreunat, dar, iarăși! - ce contează?! Comasările au vizat, de fapt, economii bugetare, mult mai importante decât calitatea învățământului. Astă vară eram în comisia de bac. A venit cineva din minister să ne viziteze. Nu ca să ne întrebe cum o ducem, ci să constate eventuale nereguli. Dacă a venit, și dacă tot n-a găsit nereguli, l-am întrebat noi când o să pună capăt ministerul aberației cu certificatele de competență, hârtii lipsite de relevanță ori valoare, pe care absolvenții de liceu le obțin în urma unor probe penibile. S-a uitat la noi, a zis că mai are puțin și vrea să iasă fără griji la pensie, apoi ne-a șoptit că n-o să se pună capăt aberației pentru că e... model U.E. Buuun așa!

Schimbările frecvente și de-a valma, petrecute după '89 în sistem, și mai cu seamă în ultimii ani, au afectat și ele calitatea învățământului. Dacă nu mă înșel, în psihologie efectul unor schimbări haotice, inutile, se cheamă transfer negativ sau interferență negativă, schimbările provocând stres și frustrări subiecților (în cazul nostru - elevilor, profesorilor, părinților deveniți cobaii reformei). Încă nu-mi dau seama dacă aceste schimbări nocive au fost făcute din orgolii și prostie sau au fost deliberate, deci au fost făcute din inteligentă ticăloșie. În fine, un produs extrem de stufos al reformei este birocrația. Multiplicată infernal, sufocantă. Aduce și ea prejudicii învățământului. Poate că nu aduce și economii la buget, dar cu siguranță trag foloase producătorii de hârtie, de cerneluri, de toner... și organele de control, întrucât toate hârțoagele ce ni se poruncesc nu ne folosesc nouă, pălmașilor de la catedră, ci controlorilor care vin în inspecții. Dascălul „reformat" e, de fapt, constrâns să devină conțopist. Scriitor de rapoarte, statistici, dosare, evaluări și autoevaluări, procese-verbale, proceduri, măsuri remediale... tone de hârțoage care-i sugușă, ca un boa constrictor, menirea. Birocrația comunistă, greu suportabilă, în loc să scadă, după '89 s-a înzecit. Are, precum se vede, resurse genetice de buruiană care proliferează și distruge din fașă roadele bune în orice fel de așa-zisă democrație. Ca să nu mai spun de resursele noului limbaj de lemn, mult mai viguros decât cel comunist. Rigiditate, alambicare, prețiozitate, „formă fără conținut", limbă română moartă, de ne și crucim uneori încercând să descifrăm ce vor de la noi documentele venite de sus în jos. Pe același tipar sunt elaborate, adesea, și cerințele din probele de examen, așa încât îi zăpăcesc pe candidați (e și acesta un motiv, deloc neglijabil, al rezultatelor slabe de la examene: nu atât că elevul n-ar ști să răspundă, însă este pus în fața unei cerințe execrabil formulate, care-l derutează total).

Învățământul românesc nu scoate tâmpiți

Celebrele, de-acum, camere instalate la porunca lui Funeriu în sălile de examen, relevă efectul unei îndelungi degringolade postdecembriste la care a contribuit și el, din plin, chiar mai mult decât antecesorii. Camerele lui, el însuși - sunt doar ca o pastilă de antinevralgic prescrisă unui pacient bolnav grav, în fază terminală, de către un medic obscur - pe formula ce-o fi, o fi! Eventual evidențiază și calmează temporar simptomele, dar nicidecum nu vindecă boala, întrucât ignoră, desfid (din nepricepere, din rea-credință?!) atât diagnosticul corect cât și cauzele bolii. Nu, învățământul românesc nu scoate tâmpiți, cum are impresia un contemporan (din nefericire!) de-al nostru. Dar reformarea se pare că asta urmărește: să fie adus învățământul în starea în care să scoată cât mai multe rebuturi. Ar fi încă multe de spus, dar v-am ocupat deja prea mult din timpul personal cu amărăciunile mele de dascăl. footer