Revista Art-emis
Democra?ie f?r? partide? PDF Imprimare Email
Gabriela Sonnenberg, Spania   
Miercuri, 07 Noiembrie 2012 21:04
Gabriela Calutiu Sonnenberg--art-emisDe?i este domeniul în care m-am specializat, am preferat dintotdeauna planul micro al economiei, ferindu-m? cu înc?p??ânare de corela?ia cu etajele macro ?i, implicit, cu politica. Nu subiectul m-a intimidat, ci iner?ia care deriv? din „usc?ciunea" sa aparent?. Cu to?ii critic?m lipsa de etic? a politicienilor, dar, ciudat mai nimeni nu propune o alternativ? de rezolvare. Chiar dac? nu zace-n fiecare dintre noi un geniu, nimeni nu ne împiedic? s? propunem solu?ii. Poate n-avem cu to?ii chemare de cercet?t?tor pasionat, a?a cum aveau carismaticii no?tri profesori universitari pe vremuri, dar o discu?ie interdisciplinar? poate purta roade surprinz?toare. Cineva m-a invitat recent s?-mi imaginez cum ar ar?ta o guvernare f?r? detestatele partide. De atunci ideea nu-mi mai d? pace. Societatea f?r? partide (S.F.P.) sau acel Science Fiction Politic, cum l-a botezat ?ugub?? interlocutorul meu, devine un subiect incendiar, mai ales acum, în prag de alegeri parlamentare. Pe fundalul crizei sistemice care se propag? pe planet? ca un virus, dezbaterea interna?ional? a început de fapt mai de demult, f?r? ca noi s? o fim observat. Cu toate acestea, ideea nu e nou?. Wikipedia ne lumineaz? sec: „Democra?ia f?r? partide este o form? de organizare politic? cu caracter reprezentativ, exercitat? în stat sau într-o parte din el, prin care se desf??oar? alegeri periodice f?r? participarea partidelor politice, to?i candida?ii la alegeri având statut de candida?i independen?i." Aha, deci s-a mai auzit „jos partidele"! Sigur c? da.

?tia?i c? în Grecia Antic? nu existau partide? Pe atunci func?iona democra?ia direct?, în care cet??enii cu drept de vot optau pentru anumite legi, f?r? s? mai recurg? la reprezentan?i. La fel, câteva din cantoanele Elve?iei se guverneaz? ?i azi dup? un model asem?n?tor. Canada ?i Spania au monarhi independen?i iar Israelul ?i India au pre?edin?i nepartinici. Chiar ?i Statele Unite ale Americii, administra?ia George Washington ?i prin primele sesiuni ale Congresului s-au înf?ptuit f?r? partide. Mai târziu, în perioada 1867-1876, Mexicul a dispus de un sistem politic democratic f?r? partide, în care a existat o real? diviziune a puterii în stat, respect fa?? de lege, suveranitate statal?, alegeri f?r? fraude, magistra?i independen?i ?i libertate de opinie.
A?adar, problema nu pare a fi punerea în practic?, ci men?inerea în stare de func?ionare a unui asemenea model de guvernare. A interzice partidele mi se pare cel pu?in la fel de riscant ca ?i m?sura de a le încuraja cre?terea lor aberant?. Nu m? refer aici numai la dictaturi - cea comunist? ne este cunoscut? -, ci ?i la interdic?iile impuse prin metode democratice, a?a cum s-a putut vedea recent în cazul Ugandei. Acolo, în anul 1986, pe baza unui referendum, s-a interzis înfiin?area oric?rui partid. Rezultatul a fost modest, politicienii func?ionând sub acoperirea mi?c?rii Movement Political System, care de fapt a operat ca un partid unic. Experimentului i s-a pus cap?t la scurt timp, în 2006 - culmea tot prin referendum! O ironie, c?ci plebiscitul este o metod? eminamente democratic?.

Abund? lu?rile de pozi?ie împotriva modelului democratic, care, pas?mite, ?i-a fi tr?it traiul, ?i-a mâncat m?laiul. Ziare de prestigiu precum Welt am Sontag sau Die Zeit acord? spa?iu acestei „utopii" ce pe alocuri îmbrac? forma unui curent cât se poate de realist. Dar nu p?rerea speciali?tilor are acum întâietate. Meritul principal al dezbaterii iscate azi este acela c? se poart? peste tot acolo unde de oamenii „obi?nui?i" încep s?-?i pun? întrebarea fireasc? dac? nu cumva suntem spectatorii unei înscen?ri nereu?ite. Pe scurt, la ce mai folosesc partidele, când programele lor sunt dep??ite, politicienii devenind ni?te actori autosuficien?i?

Îmi amintesc cât de consternat? am fost la scurt timp dup? decembrie 1989, când se înfiin?ase un Partid al Pope?tilor - evident cu numero?i membri - care n-avea un program viabil, dar era îndrept??it la subven?ii ca ?i toate celelalte partide concurente. Cât? demagogie! Farfuridi ?i-ar fi lins degetele. Lec?ia pe care am înv??at-o atunci este c? încurajarea for?at? a activit??ii politice - atunci când e perceput? doar ca o simpl? aflare în treab?, e la fel de ineficient? ca ?i interdic?ia de a face politic?. Apropo, ?tia?i c? în unele ??ri nereprezentarea la vot se pedepse?te prin lege? Cet??enii belgieni care absenteaz? repetat la vot risc? s? fie priva?i de drepturile lor cet??ene?ti (?tiu c? ?ti?i, dar e vorba printre altele de educa?ie, asisten?? medical?, acte, legaliz?ri, libertate de mi?care, asisten?? social? etc., deci nu sunt nimicuri). În Peru ?i în Grecia, bunuri ?i servicii publice pot fi refuzate cet??enilor care nu-?i exercit? dreptul la vot. Raportat la aceste pedepse, amenda cu contravaloarea a trei salarii lunare care se aplic? rezisten?ilor la vot din Bolivia pare o mustrare simpl?.

Cu to?ii suntem de acord c? se întâmpl? ceva, dar nimeni nu prea ?tie exact ce. Mul?i doar se prefac c? ar propune noi forme de guvernare, când, de fapt nu fac altceva decât s? instige la restructurarea în profunzime a partidelor existente. Vor s? le schimbe numele, transformându-le într-un fel de „cresc?torii" de politicieni profesiono?ti, adapta?i noilor cerin?e ale economiei. Cu alte cuvinte, se caut? aceea?i M?rioar?, dar cu alt? p?l?rioar?. Fire?te c? nu e suficient; ar fi doar o interven?ie cosmetic?. Cine opteaz? pentru instituirea meseriei de politician ca atare, încurajeaz? izolarea lui de realitate, încurajându-l s? comunice cu colegii de breasl?, în cerc restrâns, pe teme din ce în ce mai abstracte. Mai realist? este ideea de a depune puterea de decizie în mâinile celor care se pricep la domeniul respectiv: pentru s?n?tate - cadre cu preg?tire medical?, pentru înv???mânt - profesori, pentru armat? - ofi?eri etc. Distribuirea r?spunderii pe bresle - meritocra?ia - este o solu?ie de bun sim?. Nu ?tiu îns? de ce mass-media s-a obi?nuit s? prezinte meritocra?ia ca pe o alternativ? la democra?ie, pe post de antidot. De ce s? nu func?ioneze ele împreun?? În fond, poporul poate decide el însu?i, prin vot, pe care anume dintre tehnicienii merituo?i îl consider? apt pentru a exercita o func?ie de r?spundere. Prea acerb? e goana dup? senza?ional ?i prea mult se exagereaz? antagonismul celor dou? sisteme de guvernare. De fapt, dup? p?rerea mea, ele au ?anse optime de func?ionare concomitent?.

Nu e de ici colo nici modelul democra?iei bazate pe internet. Modul în care comunicarea prin calculator ?i globalizarea accesului la informa?ie a impulsionat recentele revolu?ii din Orientul Apropiat, din Estul Europei ?i din câteva state africane, la fel ca ?i reu?ita campaniei electorale a Pre?edintelui Obama, bazat? pe Twitter & co. încurajeaz? adep?ii acestei teorii. Cu atât mai interesante mi se par motivele care au provocat acest trend. O scriitoare german? din noul val - tân?ra jurist? Juli Zeh - ilustra gr?itor într-unul din interviurile ei din 2006 (pe când avea 31 de ani) aceast? nevoie de recalibrare a politicii. Iat?, pe scurt, ce sus?ine: „De?i, ca autor de beletristic?, ?tiu c? m? bag unde nu-mi fierbe oala, de câ?iva ani încoace lucrez la o nou? teorie de guvernare pentru Germania [...]. Mentalitatea noastr? a devenit din ce în ce mai individualist?. ?elurile omului modern sunt din ce în ce mai personale, axându-se pe fericire ?i pe mul?umire sufleteasc?. Libertatea individual? cre?te, în timp ce institu?iile colective bazate pe grup, precum biserica, familia sau na?iunea î?i pierd treptat din importan??. Democra?ia se bazeaz? pe centralizarea intereselor individuale, unindu-le în grupuri / materializate în ulim? instan?? prin partide. Din clipa în care nevoile individuale ale oamenilor nu se mai identific? cu ?elurile comune ale partidelor, sistemul reprezentativ-democratic înceteaz? s? ne mai fie de folos."

Pân? la ora actual?, conceptul „bani" a constituit substitutul succesului social ?i emo?ional. Suntem pe cale s?-l înlocuim prin respect ?i stim?, elemente care induc bucurie ?i satisfac?ie pe un plan superior, mai greu de cuantificat, dar mai durabile decât valorile consumului material imediat. Conform opiniei scriitoarei germane, statul „optim" ar trebui s? func?ioneze ca un costum elastic, care se muleaz? dup? formele corpului. Dac? sistemul partidelor nu mai corespunde nevoilor oamenilor, nu putem for?a oamenii s?-l accepte, ci trebuie s? adapt?m sistemul la cerin?ele cet??enilor. Fire?te c? acest deziderat este utopic. Sistemele se opun schimb?rii, din principiu. Niciun partid nu va consim?i desfiin??rii sale.

Principiul democratic presupune s? decid? majoritatea ce este bine, prin plebiscit. Dar, mai nou „plebea" este privit? ca o mas? manipulabil?. S-a r?spândit unanim ideea c?, la baz?, „boborul" ar fi needucat ?i obtuz, incapabil s? adopte deciziile optime. Autoarea de bestseller din Germania contrazice acest concept. Ea sus?ine c? omul de azi, individualist fiind, prefer? s?-?i formeze o p?rere proprie despre ceea ce e bine. El nu mai accept? programul unui partid în întregime, ci culege câte o idee de la fiecare.

Concluzia: a fi individualist nu înseamn? automat a fi ?i egocentric. Natura nu este a?a de neiert?toare cum am fost tenta?i s? credem pân? acum. În fapt, natura îns??i ne oblig? s? conlucr?m ?i s? ne baz?m unii pe al?ii pentru a supravie?ui. Mottoul „Homo homini lupus", la fel ca ?i ideea de familie ca „închisoare social?" s-a perimat. Am ajuns la un punct la care omul e dep??it de sarcina de a înfiin?a o familie ?i de a o men?ine la nivel de plutire, dar nici statul nu mai e în stare s?-l asiste corespunz?tor în acest demers aproape imposibil, în aceast? lume galopant?. În mijlocul unui climat de respect, polite?e ?i sprijin reciproc, accentul se deplaseaz? de la bunurile materiale spre valorile social-emo?ionale, mai armonioase.

Într-un eseu care circul? prin internet se pune accentul pe sentimentul isteriei ?i pe mitoc?nia agresiv? generalizat?. În replic?, se vorbe?te despre polite?e ?i despre efectul ei benefic asupra fluidiz?rii substan?ei sociale. Se spune acolo c? s-ar fi ajuns la punctul la care nu se mai tolereaz? avansarea social? ca rezultat al c?lc?rii peste cei blânzi. Cred c? la acest liman psihologic face referire ?i autoarea men?ionat? anterior. Tradus? în plan politic, solu?ia sugerat? de ea este s? propunem la vot puncte din programe, nu sisteme complexe. Nimeni nu mai este dispus s? acorde votul s?u pe patru ani unui program promovat de un anume partid. Ca alternativ?, ar fi mai indicat s? se acorde fiec?rui cet??ean posibilitatea de a decide singur, la sfâr?itul fiec?rui an, cui cedeaz? impozitele care-i revin, pe seturi pe care le consider? el oportune (de exemplu 30 % pentru s?n?tate, 20 % pentru înv???mânt etc.). În acest mod, fiecare cet??ean ar avea la dispozi?ie un instrument concret de participare la guvernare ?i, implicit, ar putea „amenda" anual acele domenii care nu l-au satisf?cut în anul precedent. Un astfel de sistem ar fi de o mie de ori mai eficient decât orice buletin de vot din zilele noastre.

Evident, sistemul parlamentar trebuie men?inut, c?ci este necesar s? poat? fi tra?i la r?spundere în mod operativ exact cei care provoac? situa?iile date. Cu toate acestea, nu e obligatoriu ca ei s? apar?in? unor partide. Pe buletinul de vot pot ap?rea foarte bine propunerile de reforme sortate dup? domenii, nu partidele, nici numele candida?ilor lor.
Cele dou? c?i principale prin care se propag? acest nou mod de a gândi sunt: în primul rând educa?ia – „cei ?apte ani de acas?" materializa?i în rela?ia p?rinte-copil ?i, în al doilea rând, dezbaterea public?, pe care iat? c? o ini?iem chiar noi, aici ?i acum, cu pa?i ?ov?itori, m?run?i. Sper c? am furnizat m?car câteva footer