Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.?.R.   
Duminică, 04 Noiembrie 2012 18:54
Armata Român? art-emisArmata Român? a avut un rol important în f?urirea statului na?ional unitar român în anul 1918[1]. Intrarea României în r?zboi, în august 1916, a stimulat con?tiin?a na?ional? nu numai din Regat, dar ?i din teritoriile aflate sub st?pâniri str?ine, iar prin jertfa de sânge a osta?ilor s?i a contribuit la m?cinarea for?elor Puterilor Centrale ?i la succesul luptei de eliberare a popoarelor din Austro-Ungaria. Noile realit??i geopolitice din Europa au fost ratificate prin tratatele de pace din 1919-1920, care au confirmat unirea Bucovinei, Transilvaniei ?i Basarabiei cu România. Dup? r?zboi, clasa politic? ?i românii în general, au tr?it într-o stare euforic?. Se considera c? Marea Unire era un act de dreptate istoric?, ?i care era atât de evident, încât nu mai trebuia s? fie demonstrat. Ca urmare, propaganda revizionist? ungar?, sovietic? ?i bulgar? - care contesta apartenen?a la România a Transilvaniei, Basarabiei ?i Dobrogei de sud - era cu totul lipsit? de temei ?i deci nu trebuia luat? în serios. Unul dintre pu?inii c?rturari ?i oameni politici români care a sesisat pericolul propagandei revizioniste a fost N. Iorga care, c?l?torind mult în str?in?tate ?i fiind preocupat de soarta României, afirma în 1926: „Nu se ?tie îndeajuns ce formidabil? e propaganda ungureasc? contra noastr? ast?zi ?i cât de adânc p?trunde pretutindeni, ce oameni de seam? din toat? lumea ajung s? se conving? c? noi suntem ni?te barbari r?pitori, balcanizatorii unor teritorii care revin Coroanei Sfântului Stefan. O s? ne întâlnim cândva cu rezultatele acestei propagande ?i o s? ne mu?c?m mâinile pân? la sânge pentru c? facem economii unde nu trebuie".

Semnalul tras de N. Iorga nu a fost ascultat. In 1940, dup? dictatul de la Viena, Liviu Rebreanu m?rturisea: „Noi n-am crezut, nimeni nu ?i-a putut închipui c? dreptatea româneasc?, ar mai putea fi judecat? vreodat?. Dreptatea noastr? s-a împlinit ca rezultat al unui principiu recunoscut de to?i, pretutindeni, pentru totdeauna [...] Etnice au fost grani?ele noastre, nu politice sau strategice. De aceea am crezut c? sunt eterne [...] Numai cine nu are dreptate trebuie s? se zbuciume, s? mint?, s? în?ele pentru a crea aparen?a împotriva eviden?ei". Anima?i de o asemenea concep?ie, guvernan?ii români au alocat fonduri derizorii pentru propaganda în str?in?tate, iar în posturile dipolmatice de ata?a?i culturali au fost trimi?i - cu câteva excep?ii notabile, Lucian Blaga, Mircea Eliade ?i înc? vreo doi-trei - clien?i politici, care nici nu se pricepeau ?i nici nu erau preocupa?i s? contracareze propaganda ostil? României. Mai mult, politicienii români, obi?nui?i înc? din evul mediu s? ob?in? avantaje politice ?i chiar conducerea ??rii lor de la Inalta Poart?, au continuat aceast? practic?, înlocuind Istanbulul cu Parisul ?i Londra. Aproape orice schimbare de guvern era precedat? de o ampl? campanie în Fran?a ?i Marea Britanie împotriva partidului aflat la putere, acuzat c? a creat o stare de tensiune în ?ar?, care era pe punctul de a se transforma într-o revolu?ie devastatoare. Ca urmare, Occidentul trebuia s? intervin? urgent în România, pentru lini?tirea spiritelor în aceast? zon? a Europei.

În aceste condi?ii, o parte a opiniei publice europene, precum ?i mul?i lideri politici au început s? dea crezare propagandei ostile României, apreciind c? acest stat era neviabil, deoarece ?i-a extins prea mult grani?ele în 1918. Astfel, politicienii români, chiar f?r? voia lor, au contribuit la deteriorarea imaginii României pe plan interna?ional ?i au dat ap? la moara propagandei revizioniste. Dup? cum bine se ?tie, principala for?? prin care se asigur? independen?a ?i integritatea teritorial? a unui stat este Armata. Ca urmare, statul na?ional unitar român, f?urit dup? grele lupte ?i jertfe, trebuia s? fie ap?rat de o armat? puternic?, bine instruit? ?i cu o dotare tehnic? adecvat?. Guvernan?ii români nu ezitau s? fac? declara?ii publice privind grija pentru armat?, s? dea asigur?ri c? aceasta era preg?tit? s? apere fiecare „palm? din p?mântul Patriei". S-au înregistrat unele progrese privind industria na?ional? de ap?rare. S-au înfiin?at câteva mari întreprinderi, din rândul c?rora se deta?eaz? I.A.R.-Bra?ov, Cop?a-Mic?-Cugir, Malaxa, Titan-N?drag-C?lan, Voina, ?.a. Totu?i, accentul c?dea tot pe importul de armament ?i muni?ii, din Cehoslovacia, Fran?a, Italia. Dar, între propaganda oficial? ?i realitatea concret? exista o mare discrepan??. Aloca?iile bugetare pentru Armat? erau printre cele mai sc?zute din Europa, iar starea material? ?i moral? a trupei extrem de dificil?.

Într-o not? informativ? a Sec?iei a II-a a Marelui Stat Major al Armatei datat? 23 iulie 1931 se men?iona:
„Corpurile de trup? nu se mai pot aproviziona cu nimic din cauz? c? nu au bani, nici nu au credit. Rezultatul acestei st?ri este:
- Soldatul este r?u hr?nit ?i pe viitor nici nu se mai ?tie cum va putea fi hr?nit, din lips? de bani ?i credit.
- Caii sl?besc, cei mai b?trâni se vor pierde din cauza mizeriei fiziologice în care vor ajunge.
- Trupa nu-?i prime?te solda de o,75 lei pe zi, ceea ce face s? sl?beasc? disciplina ?i încrederea în institu?ia armatei, care nu-i poate hr?ni nici pl?ti.
- Starea igenic? a soldatului, între?inerea caz?rmilor, echipamentului ?i materialelor, care se f?ceau din fondul de între?inere, care nu s-a mai primit din luna aprilie, nu se mai poate face ?i se ajunge la pierderea unui mare procent de echipament, harna?ament ?i materiale, care nu se mai pot repara la timp, iar soldatul va fi lipsit ?i de s?punul necesar cur??eniei sale corporale.
- Ofi?erii nu dispun de sumele necesare pl??ii chiriei, între?inerii familiilor lor, achit?rii datoriilor în restan?? ?i sunt nevoi?i a face noi datorii, implorând b?canii, m?celarii, proprietarii de case s? fie amâna?i cu plata datoriilor".

Replicând, în 1943, lui Constantin I.C. Br?tianu, care elogia politica fa?? de armat? a guvernelor liberale din perioada interbelic?, mare?alul Ion Antonescu ?inea s?-i aminteasc?: „Spectacolul dat zilnic în strad? de solda?ii în zdren?e ?i descul?i ?i de ofi?erii destr?b?la?i de demoralizare, nu s-a putut înc? uita ?i nu se va uita niciodat?". Numeroase sunt documentele care arat? c? bugetul armatei - atâta cât era - a fost devalizat de unii factori de conducere ai ??rii, începând cu regele Carol al II-lea ?i camarila sa. Înc? din 1930, pentru a spori aloca?iile bugetare, Carol al II-lea a cerut instituirea timbrului prentru avia?ie, aplicat la produsele de larg consum ?i la actele notariale. Dar, o bun? parte a sumelor adunate au avut o alt? destina?ie. Astfel, în februarie 1932 s-a realizat un acord între Carol al II-lea ?i fosta sa so?ie, principesa Elena. prin care aceasta urma s? se stabileasc? în str?in?tate, primind în schimb importante compensa?ii materiale. Pentru achizi?ionarea unei vile la Floren?a, principesa avea nevoie de 30.000.000 de lei, iar regele i-a cerut ministrului de Finan?e, Constantin Argetoianu, s? g?seasc? o solu?ie. Acesta avea s? relateze c?, neputându-l refuza pe suveran, a decis s? ia 27 de milioane din fondul timbrului pentru avia?ie ?i 3 milioane din fondul pentru încurajarea agriculturii. Ministrul îl scuz? pe Carol al II-lea, dar nu ?i principes?, „care s-a ar?tat ?i cu acest prilej de o implacabil? aviditate b?neasc?". A?adar, o bun? parte din banii pe care cet??enii îi pl?teau pentru dotarea armatei române au fost deturnat? de ministrul de Finan?e la cererea expres? a regelui Carol al II-lea.

Generalul Ion Antonescu, aflat în fruntea Marelui Stat Major, dup? o analiz? atent? a situa?iei privind utilizarea fondurilor pentru armat?, se declara „îngrozit". Într-un memoriu adresat regelui Carol al II-lea ?i pre?edintelui Consiliului de Mini?tri, Gheorghe T?t?rescu, în aprilie 1934, acesta conchidea: „Putregaiul este atât de mare, încât a r?mâne în mijlocul lui înseamn? a-mi lega numele de un dezastru care este inevitabil, dac? continu?m sistemul ?i metodele actuale". Replica lui Carol al II-lea ?i a lui T?t?rescu a fost demiterea generalului Antonescu din func?ia pe care o ocupa.

Timp de un deceniu ?i jum?tate armata român? a folosit armamentul r?mas din timpul Primului R?zboi Mondial, dep??it tehnic ?i uzat din punct de vedere moral. Abia în iulie 1934 s-a înfiin?at Ministerul Armamentului, care a fost desfiin?at în februarie 1937. În octombrie 1938 s-a înfiin?at Ministerul Înzerstr?rii Armatei, în fruntea c?ruia a fost numit Generalul Iosif Iacobici, iar din februarie 1939 economistul Victor Sl?vescu. În însemn?rile sale zilnice, ministrul Victor Sl?vescu noteaz? impresiile culese cu ocazia vizitelor f?cute în mai multe unit??i militare ?i fabrici de armament. Cit?m pe cele din aprilie 1939: La Divizia de Artilerie din Arad: „Multe lipsuri. Nici o arm? nou? la trupe". În Bucure?ti, la fortul Bragadiru: „plin de muni?ii. Halul în care se g?sesc aceste muni?ii m? umplu de jale". La Atelierul Central de Confec?ii al Armatei: „O impresie de jale. Ma?ini vechi, murd?rie, lips? total? de organizare".

Achizi?ionarea de armament nu s-a f?cut dup? un plan riguros, ci mai curând dup? interesele unor persoane apropiate puterii. Cu urmare, în dotarea trupelor de uscat se aflau patru tipuri de arme pentru infanterie, patru modele de tunuri de câmp, ?ase de obuziere, trei de tunuri de asediu, dou? de tunuri de munte etc. Situa?ia era similar? în domeniul aeronauticii, unde existau 25 de tipuri de avioane ?i peste 15 de motoare. Generalul V. Hentzescu aprecia c? aeronautica româneasc? „sem?n? cu un muzeu demn de a rivaliza cu o expozi?ie perfect organizat?". Cu toate eforturile financiare f?cute de statul român dup? 1935, nu s-a putut asigura dotarea necesar? armatei, a c?rei misiune era ap?rarea gani?elor na?ionale. Cercet?torii militari au stabilit c? în preajma r?zboiului lipsurile erau considerabile: 25-75% la micul echipament; 40-59% la îmbr?c?minte; 25-60% la marele echipament; 8-37% la obiecte de cazarmament etc. etc.

De?i cuno?tea situa?ia real?, Carol al II-lea continua s? ?in? discursuri patriotarde. Prezent la Chi?in?u în ziua de 6 ianuarie 1940, regele a rostit un patetic discurs în care a afirmat "drepturile noastre istorice asupra acestui ?inut moldovenesc", iar în Mesajul pentru deschidere a lucr?rilor Parlamentului, la 7 martie 1940, d?dea asigur?ri c?: „Toate resursele teritoriului, toate puterile de munc?, de produc?ie ?i de schimb au fost puse în slujba înzestr?rii militare cu ajutorul însufle?it al întregii ??ri, con?tiente c? Armata r?mâne chez??ia suprem? a independen?ei ?i integrit??ii fruntariilor".

Realitatea era cu totul alta. La 26 august 1940, în Studiul întocmit de Sec?ia Opera?ii a Marelui Stat Major asupra situa?iei politico-militare a României, se aprecia:
„1. Ne consider?m complet izola?i ?i lipsi?i de sprijin material ?i politic al oric?rei puteri str?ine.
2. Ne considerâm în situa?ia de a fi ataca?i:
- cu certitudine, simultan, de c?tre ru?i ?i unguri, deci la frontierele de Est, de Nord ?i de Vest;
- cu oarecare probabilitate, de c?tre bulgari ?i iugoslavi care vor c?uta s? speculeze situa?ia noastr? grea".

Desigur, este de discutat eficien?a politicii externe promovat? România în perioada interbelic? - despre care, de regul? se spun cuvinte frumoase - dac? s-a ajuns în situa?ia ca pân? ?i Iugoslavia, aliata noastr? în Mica În?elegere ?i în În?elegerea Balcanic?, s? fie inclus? în rândul probabililor inamici. Pe de alt? parte, se cuvine subliniat faptul c? valoarea unui armate ?i a comandan?ilor este apreciat? în func?ie de modul de ac?iune în momentele critice pentru intergitatea teritoriului na?ional. Din acest punct de vedere, realitatea s-a v?zut în vara anului 1940, când România a pierdut Basarabia, nordul Bucovinei, nord-estul Transilvaniei ?i Dobrogea de sud.

În Consiliile de Coroan? din iunie ?i august 1940, ?efii Armatei Române s-au pronun?at pentru acceptatea notelor ultimative sovietice ?i a dictatului de la Viena. În Jurnalul s?u, Carol al II-lea nota la 27 iunie 1940 c? a discutat cu generalul Ion Ilcu?, ministrul Ap?r?rii Na?ionale, ?i cu Florea ?enescu, ?eful Marelui Stat Major: „P?rerea lor este c? nu putem rezista pe trei fronturi ?i c? rezisten?a ar putea duce la pierderea for?ei noastre armate". Dup? cedarea Basarabiei ?i nordului Bucovinei, s-a format un nou guvern, în care generalul Gheorghe Mihail a devenit vicepre?edintele Consiliului de Mnini?tri, iar conducerea Ministerului Ap?r?rii Na?ionale a revenit generalului Constantin Niculescu. La Consiliul de Coroan? din 29/30 august 1940, ambii generali s-au pronun?at pentru acceptarea dictatului de la Viena, apreciind c? „spiritul o?tirii este pentru a se bate", dar c?, în cazul unui r?zboi cu Germania, Armata Român? nu ar putea rezista mai mult de dou? s?pt?mâni. Desigur, acest calcul este real, dar dac? de-a lungul istoriei, militarii ?i oamenii politici români ar fi adoptat atitudini similare - punând în balan?? raportul de for?e - este foarte probabil c? România n-ar fi existat ca stat, iar ast?zi nu am mai putea vorbi despre curajul ?i eroismul cu care românii, condu?i de Mircea cel B?trân, ?tefan cel Mare, Vlad Tepe? ?i al?i voievozi au înfruntat Imperiul Otoman, care avea o for?? armat? mult superioar? Moldovei sau T?rii Române?ti.

Istoria este, pentru cine vrea s-o cunoasc?, o adev?rat? „carte de înv???tur?". Din acest punct de vedere, perioada interbelic? poate oferi prilejul unor reflec?ii ?i judec??i de valoare, pentru a în?elege de ce statul na?ional unitar român s-a putut men?ine doar 22 de ani (1918-1940), dar ?i pentru a evalua, la scara istoriei, situa?ia actual? a României ?i a armatei sale.

Sf?râmarea statului na?ional unitar român, în vara anului 1940, a fost rezultatul presiunilor ?i amenin??rilor celor dou? mari puteri totalitare - Uniunea Sovietic? ?i Germania. Dar clasa politic? româneasc? nu poate fi exonerat? de r?spunderile ce-i reveneau ?i care au dus la aceast? catastrof? na?ional?. În primul rând, pentru c? nu s-a preocupat de imaginea extern? a României, l?sând inamicilor ei câmp liber de propagand? ostil? integrit??ii sale teritoriale, astfel c? o bun? parte a opiniei publice interna?ionale ?i mul?i oameni politici au fost convin?i c? extinderea teritorial? din 1918 a fost un „cadou" nemeritat, oferit acestei ??ri de înving?torii din Primul R?zboi Mondial În al doilea rând, pentru c? a promovat o politic? extern? unidirec?ional? - spre Fran?a, care nu a fost în stare s? se apere pe sine, capitulând ru?inos la 22 iunie 1940. Aceast? politic?, în momentule critice pentru existen?a României, s-a dovedit falimentar?, ?ara fiind complet izolat? ?i neputându-se bizui pe nici un sprijin extern. În al treilea rând, pentru c? guvernan?ii au dovedit o cras? iresponsabiliotate fa?? de dotarea ?i instruirea Armatei, iar comandan?ii militari au abdicat de la propria lor menire - de a ap?ra, cu orice pre?, integritatea teritorial? a ??rii lor.

Nu pot s? nu constat c? ast?zi lec?iile istoriei par a fi uitate - dac? au fost cu adev?rat cunoscute vreodat? de actuala clas? politic?.
În primul rând, imaginea extern? a României este dezastruoas?, fapt ilustrat de situa?ia din vara anului 2012, când ?ara s-a aflat într-o izolare aproape total?, fiind supus? unor ample critici în mass-media ?i în declara?iile a numero?i lideri politici din Europa ?i din S.U.A.. Pe acest fond, un parlamentar maghiar a putut declara, chiar de pe teritoriul ??rii noastre, c? se impune anularea Tratatului de la Trianon prin care se confirma unirea Transilvaniei cu România, iar la Congresul al Partidului Popular European, desf??urat în Bucure?ti în octombrie 2012, un cet??ean român de etnie maghiar? a cerut federalizarea României.

În acest context, se impune o regândire a modului în care oficialii români - ?i nu numai ei -, promoveaz? imaginea extern? a ??rii lor. Jalnicul spectacol din vara anului 2012, când fo?tii guvernan?i ?i pre?edintele au f?cut tot ce le-a stat în putin?? pentru a decredibiliza Parlamentul ?i de fapt imaginea României trebuie s? r?mân? o pagin? neagr?, dar definitiv închis? ?i care s? nu se mai repete niciodat?.

În al doilea rând, participarea armatei pe teatrele de lupt? ale N.A.T.O., cuvintele frumoase rostite la adresa osta?ilor români, se cuvin a fi mai mult popularizate, pentru a atenua percep?ia general-negativ? a ??rii noastre. Dar acest fapt nu trebuie s? o abat? de la ra?iunea de a fi a oric?rei armate na?ionale. Din p?cate, cu greu se mai poate vorbi ast?zi de educa?ie patriotic?, în condi?iile în care Istoria Românilor a fost scoas? din planurile de înv???mânt din liceele române?ti, iar tinerii sunt priva?i de cunoa?terea trecutului ??rii lor, astfel încât s? evite gre?elile înainta?ilor ?i s? duc? mai departe tradi?iile pozitive, înaintate acumulate de-a lungul secolelor. Istoria românilor a fost eliminat? ?i din planurile de înv???mânt de la Universitatea Na?ional? de Ap?rare. Concep?ia potrivit c?reia aceast? institu?ie preg?te?te speciali?ti este unilateral?, deoarece ofi?erii români nu trebuie s? fie ni?te robo?i, ci ni?te personalit??i con?tiente de faptul c? misiunea lor cea mai sacr? este ap?rarea Patriei, a integrit??ii ei teritoriale. Repunerea ISTORIEI în drepturile ei fire?ti pentru un stat civilizat, care-?i respect? înainta?ii, are responsabilitatea prezentului ?i promoveaz? o viziune tonic? despre viitor, poate constitui un pas important spre o adev?rat? educa?ie patriotic?.

În al treilea rând, Armata Român? trebuie s? fie dotat? corespunz?tor, pentru a-?i putea îndeplini misiunea fundamental? pentru care a fost creat?. Situa?ia actual?, când armata este nevoit? s? achizi?ioneze nave ?i avioane la mâna a doua, invocându-se motive bugetare, dar de fapt pentru ca guvernan?ii de la Bucure?ti s? câ?tige bun?voin?a liderilor politici din statele respective - arat? limpede o atitudine foarte asem?n?toare cu cea din perioada interbelic?. Iar lec?ia istoriei - a dramei na?ionale din 1940 - nu trebuie ocultat?. Apartenen?a României la N.A.T.O. este o garan?ie necesar?, dar nu suficient?. Nu trebuie s? ne hr?nim cu iluzii ?i nici s? d?m credit total unor declara?ii de complezen?? pe care le fac unii lideri ai respectivei alian?e militare. La scara istoriei, alian?ele nu sunt ve?nice, iar marile puteri î?i urm?resc întotdeauna propriile interese. S-a v?zut foarte clar la sfâr?itul perioadei interbelice, când alian?ele de care România î?i legase toate speran?ele, s-au pr?bu?it, dar ?i la sfâr?itul celui de-Al Doilea R?zboi Mondial, când liderii Uniunii Sovietice, Marii Britanii ?i S.U.A. ?i-au împ?r?it sferele de influen?? (domina?ie), ?inând seama numai de interesele lor geo-strategice. Nu exist? nici o garan?ie c? astfel de situa?ii nu se vor repeta într-un viitor mai mult sau mai pu?in apropiat, iar România s? redevin? victima conjuncturilor politice.

Ca istoric nu mi-am pierdut speran?a c? factorii politici responsabili vor în?elege c? numai o armat? bine instruit?, bine condus? ?i bine dotat? constituie, cu adev?rat, scutul de n?dejde al Patriei, ?i în primul rând al integrit??ii ei teritoriale.
--------------------------------------------------------------------------
[1] Comunicare prezentat? la Simpozionul Ministerul Ap?r?rii Na?ionale – institu?ie fundamental? a organiz?rii puterii armate a statului român, desf??urat? în ziua de 22 octombrie 2012, la Cercul Militar Na?ional. footer