Revista Art-emis
Holocaust în libertate PDF Imprimare Email
Dr. Nicolae Balaşa   
Miercuri, 03 Octombrie 2012 06:40
Nicolae BălaşaDin punctul meu de vedere şi, în general, al omului normal la cap, după zeci de ani de aşteptare, de speranţe, cam totul ar trebui să fie altfel. Desigur, ca să nu fim acuzaţi, fie de orbul găinilor, fie de un extremism la nivelul limbajului, trebuie să spunem că unele chestiuni chiar sunt. Românul e liber să treacă graniţa spre Europa fără a simţi, ca pe vremuri, glonţul grănicerului în ceafă. Şi nu e rău. E liber trăncănească la orice colţ de stradă, fără a fi ridicat de către poliţia politică, în clipa următoare, şi iarăşi nu e rău. E liber însă să şi rabde de foame după marea privatizare care a transformat fabrici întregi în mormane de fier vechi vândut la kilogram peste hotare. Şi nu e bine. Ba, chiar mai mult, din perspectiva noastră, dărâmarea a tot, în manieră premeditată, în cabinete care mai de care, a însemnat, pentru muncitorul român, prigoana din propria-i ţară sau chiar condamnarea lui la moarte printr-o altfel de gazeificare. Păi cum să mai respire, domnilor, când burta i s-a lipit, prin înfometare, de şale? Cum, când, de la Washington sau te miri care bancă mondială, i s-a dictat taxă pentru aer şi chiar taxă pentru burta goală? Lăsând anumite „chestiuni" deoparte, ne întrebăm, fireşte, dacă noi, ca români, nu suntem cumva într-un plin holocaust? Repetăm, fără prea mari rezerve (doar semantica termenului ne împiedică), holocaust în condiţii de libertate?! În condiţii în care, ce-i drept nu îţi dai seama cam care îţi este marginea lagărului, deşi el există, în condiţii în care pe ofiţerul S.S. sau N.K.V.D., deghizat, nu-l poate vedea tot muritorul. În condiţii în care, lipsit de demnitate, nu îţi stă în faţă călăul.

Avea dreptate Wallerstein în lucrarea „Sistemul mondial modern", New-York, 1974 (Bucureşti, Editura Meridiane,1994), lucrare în care spune cum lumea, pusă în cercuri, este exploatată de la punct, adică de la un centru, spre periferie, prin intermediul semiperiferiei. De ani de zile, mă tot întreb cine este în spatele acestei societăţi „CEZ" din Cehia, societate care nu lasă o zi să treacă fără a mai pune măcar un bănuţ în plus de încasat de la consumatorul român de energie electrică, consumator ce i-a pus pe tavă s.r.l.-ului, cu ani în urmă, aproape gratis, un întreg sistem construit cu vieţi şi multă trudă. Ce Dumnezeu, doar ştiţi bine că nu cetăţeanul ceh a tras pe câmpuri de cabluri, nici nu a cărat pe dealuri stâlpii pentru susţinerea liniilor electrice, în spinare?! Nu am aflat, dar vremurile sunt înainte. E, în aceste condiţii, orb să fii şi tot vezi cum fumegă cazanul aici, la noi, între vârf de munte, Dunăre şi mare, cum sufletul acestui popor, spirit identitar, e pus în fel şi fel de „soluţii", evident, „suflet la dizolvat", în cosecinţă, spre dizolvare, fără a se face deocamdată din el şi purtătorul său, adică din om, săpun. Personal nu încerc să mă consolez spunând: „ferească Dumnezeu de mai rău!". Nu, câtă vreme îmi stă sub limbă o altă zicală (ferească Cel de Sus să ne ajungă la toţi cuţitul la os!), proverb nu de puţine ori manifest şi în istoria noastră, a românilor ('89 nu e chiar departe), şi a lumii. Pe de altă parte, mă simt obligat să reamintesc unul din principiile enunţate de către Habermas, un gânditor german, , în mai multe lucrări, despre ceea ce „Şcoala de la Frankfurt" a numit „capitalismul târziu": „partea demnă de specificat ca fiind o trăsătură aparte a capitalismului târziu, constă în faptul că în el deciziile statului nu mai sunt supuse discuţiilor publice. În această situaţie, tendinţa societăţii de pierderea sensului şi a motivaţiei pentru acţiune este înlocuită prin ceea ce numeşte „consumul stimulat". Cu alte cuvinte, acest tip de societate modernă, marcată de capitalismul târziu, găseşte în comunicarea de masă prin oferta de stimulare a consumului, un instrument de legitimare şi de integrare a indivizilor, de recuperare şi de blocare a conflictelor şi insatisfacţiilor sociale. Habermas precizează însă, că această formă de organizare societală satisface un interes şi oprimă altul, adică satisface nevoia de consum şi de timp redus de muncă pentru muncitor, în detrimentul acestuia de a participa direct la viaţa politică, la luarea deciziilor de care depinde viaţa sa. (J. Habermas, Cunoaştere şi comunicare, Editura Politică, Bucureşti, 1983; A. Marga, Acţiune şi raţiune în concepţia lui Jürgen Habermas, Cluj Napoca Editura Dacia; J. Habermas, Discursul filosofic al modernităţii, 12 prelegeri, Bucureşti, Editura All, 2000)

Cum la noi, societatea este într-o stare de-a-valma, aproape neîncadrabilă în şabloane, fie ele şi numai teoretice, ferească Cel de Sus să ne ajungă la toţi cei din periferie, la români în special, cuţitul la os! Nu de alta, dar într-o astfel de situaţie, chiar şi centrul şi semiperiferia vor fi fiert deja de mult în propriul suc, în cazanul nuclear de ei inventat ca mijloc de oprimare. Până..., ferească Dumnezeu de o astfel de situaţie!, ni se spune, de la care mai de care tribună, „răbdare''! Păi, desigur, rabdă poporul, rabd şi eu dacă - vorba lui Machiaveli în Principele -, finalitatea şi scopul sunt nobile. Dacă nu, nu! Ori, ca să rabd, mi-ar trebui măcar o fărâmă din siguranţa de a exista ca om şi o altă fărâmă din demnitatea de a fi. Tot de la tribună, fie în Parlament, fie în piaţa publică, se bate cu pumnul trâmbiţând cât se poate, că nicicând cetăţeanul român nu a fost mai... ca acum! Poveşti! footer