Revista Art-emis
Pink Embassy PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Duminică, 19 August 2012 00:03
Ion Coja - Vin americanii, Pink, EmbassyAdică Ambasada Roz, așa ajunsese să fie poreclită, par les connaisseurs, Ambasada Statelor Unite din România. Mai pe românește spus, Ambasada homosexualilor. Asta pe vremea când la București ambasador al Statelor Unite ajunsese unul, Michael Guest. Ne-am tot crucit noi, românii, homofobi - parcă așa se zice -, homofobi cum ne-a lăsat bunul Dumnezeu. Un homosexual declarat, fudul de beteșugul său, pe care nu se sfia să-l afișeze cu ostentația unui bulibașă care-și pune pe el toate lanțurile de aur pe care le poate duce. Cu un astfel de individ ne-am pomenit la București ca ambasador al Americii, desemnat de Bill Clinton. Îi așteptam pe americani de o veșnicie să vină să ne învețe democrația și toate libertățile lăsate Omului, iar americanii ni-l trimiteau pe acest ciudat, pe această curiozitate a naturii. Mai deplorabilă reprezentare a Statelor Unite nici că se putea imagina!

Ceea ce nu înțeleg nu admit, spun unii. Nu e cazul meu. Ceea ce nu înțeleg, asupra a ceea ce nu înțeleg, eu tac. Nu scot o vorbă. Cazul homosexualilor, de pildă. Dacă nu reușesc să le înțeleg ciudata aplecare, în schimb înțeleg și nu pot accepta prozelitismul homosexual, care denotă intenția de a produce anumite efecte asupra celorlalți, în sânul societății care te-a acceptat. Intenția de a propaga un comportament deviant de la normalitate. Așa ceva nu este de acceptat! Prozelitismul este ceva de prost gust în general vorbind, oricum, dar mai ales atunci când îl practici într-un mediu în care ești musafir, ba chiar musafir nepoftit, nedorit. Această regulă, căci regulă este, nu am inventat-o eu. Este o regulă pe care o respectă și o aplică chiar și cei care din acest neica nimeni au făcut ambasador american, adică Departamentul de Stat, celebrul! Curând după instalarea lui Michael Guest la București au început să ajungă la înaltul for american informații tot mai detaliate despre prozelitismul deșucheat practicat de ambasador. Informații însoțite de fotografii de la orgiile organizate la reședința domnului ambasador. Am văzut și eu câteva poze și filme de-astea, absolut cutremurătoare. Dezgustătoare până la milă și compasiune pentru actori. Iar majoritatea actorilor erau tineri români, unii minori chiar, pentru a căror racolare la Pink Embassy se organizase o adevărată rețea de proxeneți, bine plătită.

De unde știu eu toate astea? De la ancheta declanșată la Departamentul de Stat al Statelor Unite. Această anchetă a ținut seama și de opinia unor cetățeni români pe care i-a considerat reprezentativi pentru societatea românească. Pe o listă destul de lungă, alături de mine mi-aduc aminte că au mai figurat opiniile și semnăturile lui Aurel Șeitan și Matei Boilă. Alte nume, ale unor persoane în viață, nu-mi îngădui să mai dau. Prezența mea pe lista respectivă se datora, probabil, faptului că protestasem public atunci când ne-am pomenit că Washingtonul ne pricopsește cu așa ambasador. Ca om și ca român mă simțisem jignit, desconsiderat și ultragiat de venirea lui Michael Guest la București.

Din discuția cu trimisul Departamentului de Stat am aflat însă că guvernul american trimisese la București o listă cu câțiva, vreo trei, posibili ambasadori ai SUA, dintre care să alegem noi ambasadorul! Iar cineva din fruntea guvernului român, spre mirarea Departamentului de Stat, l-a ales să vină la București pe Michael Guest! Deci bietul Michael nu fusese un musafir chiar așa de ne-dorit la București, cum îl considerasem eu. Se găsise printre noi nevrednicul care să-l placă pe Michael ca ambasador al Americii la București. Pe scurt: ancheta Departamentului de Stat s-a încheiat cu demiterea din funcție a lui Michael Guest, care nu a apucat să-și ducă până la capăt mandatul său de ambasador exhibiționist. O demitere mai discretă, dar demitere, pe care mass-media românească a trecut-o sub tăcere.

Uitasem de individul care poartă numele Michael Guest. Iată însă că individul nu a uitat de noi și a intervenit zilele trecute în disputa legată de demiterea preşedintelui suspendat, ceea ce ne obligă să ne aducem și noi aminte de ipochimen şi de cât rău a făcut nu numai Statelor Unite, dar și multor români și, în general, României. O bună parte din acest rău este probabil secret de stat și nu vom ști niciodată prețul integral al acestui ambasadorlâc jalnic și penibil. Mult a mai pierdut prestigiul american de pe urma acestui nefericit individ!

Cu asemenea apărător, e de sperat să piardă și preşedintele suspendat. Eram îngrijorat de sprijinul tot mai vizibil, mai jenant și mai inacceptabil pe care ambasada S.U.A. și unele autorități americane îl arată faţă de individul cel mai odios din viața noastră politică din ultimii doisprezece ani. Demis pentru incompetență de colegii săi, în ianuarie 1990, preşedintele suspendat a revenit imediat la suprafață cu sprijinul unor entități oculte, nici până azi identificate fără niciun dubiu. Bâjbâim atunci când încercăm să înțelegem pe cine trebuie să punem la stâlpul infamiei, vinovat pentru o ascensiune atât de nemeritată. Oare la Departamentul de Stat nu se știe cât de „pușcăriabil" este preşedintele suspendat, și asta nu de ieri, de azi, ci chiar de dinainte de 1990?!

Eforturile unor politicieni de la Bruxelles și Washington, împinse până dincolo de orice limită a decenței politice și diplomatice, sunt eforturi de a susține un cadavru politic intrat în descopunere. Un hoit! Ne-au derutat total aceste eforturi americane! Ce să înțeleg eu că mai rămâne din Occidentul de la care am sperat atâtea, dacă Occidentul își pune obrazul pentru un neobrăzat pe care, în chipul cel mai democratic, electoratul român l-a declarat demis?! Cum să nu te apuce disperarea că nici măcar în Statele Unite nu mai putem să ne punem nădejdea noastră de mai bine, atât de omenească?! La cine să mai nădăjduim dacă la America nu se mai poate? Noroc cu neisprăvitul de Michael! Perversa hahaleră s-a făcut hârtia de turnesol de care aveam nevoie. M-a făcut să pricep: Occidentul trebuie privit și luat numai și numai așa cum este! Și așa cum este normal să fie o lume atât de vastă! Trebuie prizat în toată complexitatea sa, în toată lipsa sa de omogenitate și consecvență! Am greșit, naivi și generoși, imaginându-ne înainte de 1990 o Americă și un Occident idealizate, sedii statornice ale valorilor la care țineam noi cel mai mult! Iar după 1990 decepția noastră a crescut zi de zi, ceas de ceas...

Nu trebuie să ne dezguste prea mult alde Philip Gordon ori Michael Guest, așa cum nici un George Patton sau J.F.K. nu trebuie făcuți prototipul americanului. Homo americanus, la fel ca și homo sovieticus, este mai i-real decât orice alt prototip uman din istorie, așa că n-am să fac dintr-un ambasador demis al Statelor Unite un reprezentant al poporului american, la fel cum nu fac nici din președintele demis al României un reprezentant al românilor! Amândoi, îmi vine să zic, sunt niște accidente ale naturii! Dar greșesc, căci sunt și ei reprezentativi, chiar foarte reprezentativi, pentru realitatea care azi, se pare, este predominantă, este cea mai impozantă realitate: realitatea Răului! Omni-prezența Răului, inclusiv și îndeosebi în structurile politice superioare, așa zis înalte, oricât de josnică ar fi făptura celor care funcționează în interiorul acestor structuri, ca ambasadori, ca miniștri, ca președinți! Omniprezența Răului, pentru care depun dovadă numiții Guest și Băsescu, Barroso și Gordon. Și dracu' îi mai știe pe toți câți or mai fi fiind, pe toate meridianele minunatei noastre planete.
Cât ai să-i mai rabzi, Doamne?!

Aranjament grafic - Ion Măldărescu
footer