Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Nicolae Radu   
Miercuri, 15 August 2012 12:37
Prof. Univ. Dr. Nicolae Radu
România - Destinul unei genera?ii?
Percep?ii asupra vizibilit??ii sociale

„Confuzia st?pâne?te tiranic istoria românilor. R?mân destule întreb?ri f?r? un r?spuns pe m?sura lor. De ce Diktatul de la Viena ne-a g?sit nepreg?ti?i de lupt? ?i f?r? prieteni? De ce marile puteri au l?sat ?i au încurajat Uniunea Sovietic? s? ocupe politic, economic, militar, ideologic România? De ce mecanismul democratic n-a mai func?ionat, din momentul în care s?n?tatea liderului comunist s-a deteriorat ?i reactivitatea lui a devenit negativ??(...). Cum poate interveni poporul în?elat în desf??urarea evenimentelor ?i în schimbarea necesar? (...), înainte ca România s? se lipeasc?, însângerat?, de fundul pr?pastiei?" (A.P?unescu, 2010).

Con?tiin?a unit??ii etnice

În încercarea de a în?elege atitudinea ?i responsabilitatea pentru prezent, ce revin poporului nostru, apelul la istorie este mai mult decât esen?ial. Exist? alt? posibilitate s? în?elegem cine suntem cu adev?rat? Mecanismele de conformare si obedienta ale majoritatii, functionarea controlului social si posibilitatile schimbarii atitudinii prin interactiune sociala sunt aspecte larg dezbatute de cercetatori, precum: Doise, Deschamps si Mungny (1999). Nu o singura data intentia noastra de a intelege cum se transforma normele sociale, ce reactii induce presiunea pentru uniformitate si cum induce le inovatia, ne impinge cu gandul spre „psihologia multimilor", respectiv spre Gustave Le Bonne. Considerand acestea, conformismul fata de grup si obedienta fata de autoritate sa insemne calea cea mai sigura spre succes? Ce poate sa insemne succesul in astfel de conditii ?

Dincolo de mecanimele unui posibil raspuns, sa nu uitam ca indivizii pot sa se sustraga presiunilor si sa-si recastige indpendenta, acolo unde aceasta este deja pierdut?! Cum, suntem poate tentati sa ne intrebam? Cum altfel, daca nu printr-o polarizare colectiva si printr-un sentiment de apartenenta la un neam si la o tara.
Cum altfel, tindem spre a fi europeni, uitând de fapt c? înainta?ii no?tri sunt cei ce au dat con?inut Europei? Ce înseamn? Europa? S? fie oare posibil? definirea identitatii, chiar si dintr-o perspectiva neofreudian?[1], în afara constiin?ei unei identit??i individuale, în afara caracterului personal ?i în absen?a solidarit??ii interne cu idealurile si cu identitatea de grup? Câ?i dintre cei din tân?ra genera?ie mai ?tiu despre str?mo?ii geto–daci, pecetlui?i spre nemurire pe

Columna lui Traian?

In registrul de responsabilitate-moral?-datorie, continuitatea trecut - prezent - viitor este definit?, firesc, de c?tre Papa Ioan Paul al II-lea (n?scut Karol Josef Wojtyla, 1920-2005, pontificat 1978-2005), în timpul primei sale vizite din 7 - 9 mai 1999, al?turi de regretatul P?rinte Patriarh Teoctist (pe numele de mirean Toader Ar?pa?u, 1915-2007, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007): „fiecare este responsabil de fra?ii s?i ?i de viitorul ??rii".

Ast?zi, într-un început de noiembrie, câ?i dintre noi mai cunosc c? la 13 noiembrie 1594, la Bucure?ti se declan?eaz? insurec?ia antiotoman? prin ac?iunea asasin?rii comandantului garnizoanei otomane ?i a c?m?tarilor levantini? Oare câ?i dintre noi cunosc faptul c? prin atacul lui Mihai Viteazul asupra cet??ilor de la Dun?re - Giurgiu, Hâr?ova ?i Silistra, a deschis drumul incursiunilor în Balcani, strategul voievod reu?ind s? ajung? pân? la Varna?

Dincolo de r?spunsuri, cu siguran?? c? nimic nimic nu ar putea c?p?ta esen?? asupra realit??ii imediate f?r? s? în?elegem adev?rul istoric.
Despre ge?i s-a scris foarte mult[2].La fel de mult s-a scris ?i despre daci[3]. Nu mai spunem despre blahi, olahi, vlahi sau români. Chiar ?i numai printr-o simpl? decodificare a simbolismului heraldic, specific secolului al XVII-lea, Dacia, in vechile ei hotare, este marcat? prin „Pas?rea cruciat?", între Soare ?i Lun?, reprezentând Valachia (?ara Româneasc?) ?i „Capul de bour" ce reprezint? Moldova[4].Dac? „Soarele" ?i „Luna" î?i au originea într-un trecut indep?ratat, perpetuat la daci, la daco-romani ?i români, lumina zilei reprezentând fertilitatea, iar lumina nop?ii desemnând ve?nicia, „pas?rea" simbolizeaz? Dacia ?i Provincia Roman? „Dacia Felix".

2. Traian ?i romanizarea

Inal?i, robu?ti, deprin?i cu greut??ile muncii la câmp sau la p?dure, geto – dacii sunt ?i cei ce au l?sat neamului nostru mai mult decât bruma de onestitate ?i curajul de a duce lucrurile pân? la cap?t. Nu se poate spune îns? c? geto – dacii au fost ?i buni juc?tori pe scena compromisului! Regele Burebista avea s? se implice în conflictul dintre Cezar ?i Pompei, sus?inându-l pe acesta din urm?. Împ?ratul roman Iulius Cezar a pl?nuit ulterior o campanie împotriva dacilor, dar a fost asasinat în anul 44 î.Hr [5]. Câteva luni mai târziu, Regele Burebista a avut parte de aceea?i soart?, fiind asasinat de unul dintre slujitorii s?i.

Cucerit în anul 106 d.Hr., împ?ratul roman Traian, statul geto-dac, aflat sub administra?ie roman?, întâlne?te invazii succesive ale triburilor germanice[6]. Administra?ia roman? se retrage din provincie dou? secole mai târziu, anul 271 d.Hr., fiind considerat drept anul „Retragerii Aureliene". Ce s? însemne acest lucru? S? fie oare politica de cu mult mai târziu „petrol contra pace"?! Petrecut? în timpul Împ?ratului Aurelian, „retragerea" a semnificat de fapt o rea?ezare strategic? a grani?elor de la Dun?re ale imperiului pentru o administra?ie mai eficient? ?i ap?rare mai eficace a provinciilor din aceast? zon?[7], cu atât mai mult cu cât se ?i cunoa?te deja c? imperiul roman ocupase peste 10.000 km, cu o popula?ie de circa 70 milioane de locuitori.

Factorii romaniz?rii au fost administra?ia, armata, veteranii, coloni?tii, urbanizarea, religia, dreptul ?i înv???mântul în limba latin?. Impactul acestor factori asupra autohtonilor, a fost asimilarea, în mod con?tient, a civiliza?iei romane[8]. A?ez?rile daco-romane nord-dun?rene cunosc o locuire neîntrerupt?, precum vechile centre urbane: Sucidava, Dierna, Sarmizegetusa, Napoca, Porolissum. Îns?, o parte a locuitorilor vechilor ora?e se retrag spre ?inuturile rurale din cauza migratorilor ?i întemeiaz? noi a?ez?ri[9]. R?spândirea cre?tinismului în limba latin? la nordul Dun?rii demonstreaz? romanizarea ireversibil? a dacilor ?i continuitatea european? a daco-romanilor[10].

3. Migratori ?i amenin??ri succesive

Secolele IV-XIII nu sunt lipsite de evenimente, teritoriul vechii Dacii fiind str?b?tut de valuri de invazii: hunii în secolul al IV-lea, gepizii în în secolul al V-lea, avarii în secolul al VI-lea, slavii în secolul al VII-lea, ungurii în secolul al IX-lea, pegenegii, cumanii ?i alanii în secolele X-XII ?i t?tarii în secolul al XIII-lea[11]. Invazia slav? din secolul al VII-lea va avea ?i efecte nefaste pentru români. Întâi, va permite grecilor s? includ? teritoriile de peste Dun?re în Imperiul Romanic Bizantin (prin termenul de romanic se atesta c? Imperiul Roman de R?s?rit, având capitala la Constantinopol, e continuatorul Imperiului Roman distrus de c?tre barbari). Slavii ?i bulgarii vor separa astfel pe românii de la sud de Haemus (Mun?ii Balcani), de cei din nord. Românii sudici ?i vestici vor r?mâne astfel separa?i de cei din forma?iunile statale române?ti, ap?rute în Evul Mediu, din cauza slavilor, bulgarilor ?i turcilor[12]. Alte ramuri ale poporului român - românii din Dalma?ia ?i Istria, cei din Crimeea, Zaporojia ?i Caucaz - vor disp?rea aproape în totalitate.

4. Evul Mediu ?i România Modern?

Cnezatele ?i voievodatele, forma?iuni prestatale române?ti, precum cele conduse de Litovoi, Seneslau, Ioan ?i Farca? în ?ara Româneasc?, de Gelu, Glad ?i Menumorut în Transilvania, de Drago? ?i Bogdan în Moldova ?i de Dobrotici în Dobrogea, marcheaz? începutul de Ev Mediu[13]. Statul modern român a fost creat prin unirea principatelor Moldova ?i Muntenia (?ara Româneasc?), în anul 1859, odat? cu alegerea concomitent?, ca domnitor în ambele state, a lui Alexandru Ioan Cuza[14]. Acesta a fost obligat s? abdice în anul 1866 de c?tre o larg? coali?ie a partidelor vremii, denumit? ?i „Monstruoasa Coali?ie", din cauza orient?rilor politice diferite ale membrilor s?i, care au reac?ionat astfel fa?? de manifest?rile autoritare ale domnitorului[15]. Unirea nu fusese garantat? decât pe parcursul domniei lui Cuza, momentul fiind dep??it prin introducerea unei case domnitoare str?ine, de Hohenzollern din ramura catolic?: din 1881, regi. România a devenit independent? în urma particip?rii covar?itoare la r?zboiul ruso-turc din 1877 - 1878, odat? cu Serbia.

În urma P?cii de la Bucure?ti, din 1913, Romania ob?ine Cadrilaterul[16]. Dup? Primul R?zboi Mondial, Transilvania, Bucovina ?i Basarabia sunt retrocedate, în cea mai mare parte, prin aplicarea politicii „autodetermin?rii na?iunilor"[17]. Dou? decenii mai târziu, în 1940, Bucovina de nord ?i ?inutul Her?a, dar ?i Basarabia, au fost încorporate Uniunii Sovietice[18]. În anul 1941 au fost din nou recuperate, ca 3 ani mai trâziu, în 1944, s? fie din nou încorporate în Uniunea Sovietic?. Ast?zi, cele trei provincii se afl? în componen?a Republicii Moldova ?i a Ucrainei. În anul 1940, Cadrilaterul a fost predat Bulgariei.

Dup? cel de-Al Doilea R?zboi Mondial, România ajunge, in conformitate cu in?elegerile suprastatale ?i „imp?r?irea" Europei, sub influen?a Uniunii Sovietice[19]. În decembrie 1989, la cap?tul unei serii de evenimente sângeroase, edificiul politic comunist s-a pr?bu?it[20].
La simpla privire, se poate pune întrebarea: pentru ce aceast? retrospectiv?? La ce mai folose?te oare? Pe cine intereseaza trecutul nostru istoric? Cu toate acestea, în prezen?a unor r?spunsuri ce sunt la fiecare dintre cititori, nu o singur? dat? suntem tenta?i s? ne întreb?m, încotro merge România dup? 1989?
--------------------------------------------------------------
[1] Zavalloni, 1973
[2] Cri?an, 1993; Dumitrescu, 1998.
[3] Babo?, 1979; Petolescu, 2000; Vulpe, Zaharide, 1987.
[4] Cionchin, 2010.
[5] Daicoviciu, 1972.
[6] Opreanu, 1995, Stanciu, 1997
[7] Lupu, 1993; Ruscu, 1998.
[8] Bârzu; Brezeanu, 1991.
[9] Bichir, 1984; Rostovtsev, 1971.
[10] Pârvan, 1911; Zugravu, 1997.
[11] Opreanu, 1995.
[12] wikipedia.org.
[13]   Bratianu, 1945.
[14] Riker, 1944.
[15] Hitchins, 1996.
[16] Scurtu, 1996.
[17] Le Breton, 1996.
[18] Scurtu, 2002.
[19] Soulet, 1998; Niculescu-Mizil, 2001.
[20] Domenico, 1992; Gallagher, 1999; Lupu, 2001.
footer