Revista Art-emis
Aspecte istorice şi moderne ale economiei în situaţie de conflict (1) PDF Imprimare Email
Cercetător dr. Gabriel Ungureanu   
Marţi, 17 Iulie 2012 23:09
Cercetător Drd. gabriel Ungureanuart-emisLa intrarea în Uniunea Europeană, nouă, românilor, ni s-a promis că vom intra într-o eră modernă cu o filosofie avansată a dezvoltării economice conform Strategiei de Dezvoltare Durabilă aplicată popoarelor europene integrate politic, economic şi cultural în spaţiul Uniunii. Această promisiune, s-a îndeplinit peste aşteptările câtorva mii de cetăţeni născuţi cu o karma bună şi sub o zodie norocoasă, dar steaua speranţei într-un viitor al bunăstării început să pălească pentru români, depărtându-se cu repeziciune ca o ,,fata morgana" la prima criză economică mai serioasă, de influenţă neeuropeană şi care în treacăt fie spus a generat efecte tragicomice în plan economico-financiar şi social datorită insolvenţei populaţiei împrumutate fără discernământ (...„doar cu buletinul"...) şi a greşelilor de management politic şi economic. Ceea ce trebuia să înţelegem mai de mult despre strategia economiei naţionale, am început să întrezărim abia acum când suntem puşi în faţa pericolului aproape inevitabil, când înţelegem că banii daţi pentru proiecte de catre Uniunea Europeană sunt prea puţini pentru nevoile de subzistenţă şi nicicum nu se poate pune problema de dezvoltarea economică promisă, că acei bani nu pot fi accesaţi de fermierii români datorită ignoranţei şi că în general odată veniţi ei dispar nu se ştie unde necontribuind deloc la bunăstarea mult visată a românilor. Proiectele care trebuie să capete prioritate acum sunt în sectorul agricol de dezvoltare, în domeniul apărării naţionale şi nu în ultimul rând în direcţia dezvoltării industriei de apărare, evitând la acest moment susţinerea excesivă a IMM-urilor sau a altor sectoare financiare, deoarece acum este ameninţat însăşi echilibrul macroeconomic statal, şi este clar că dacă s-a ajuns să fim ajutaţi cu făină şi zahăr din UE situaţia este foarte gravă. Trebuie înţeles repede cât încă nu este prea târziu că singurii care ne putem ajuta suntem noi ca popor prin orientarea judicioasă şi cu prioritate a finanţelor disponibile în direcţia unei organizări prioritar strategice.

Actual, odată cu apariţia fenomenului crizei economice chiar şi noi cetăţenii de rând, observăm în media dar şi în cotidianul apropiat, ruminaţiile ciclice ale vieţii noastre politice cu efecte finale devastatoare în plan macroeconomic şi individual pentru cei mai mulţi dintre noi. În aceste condiţii când aproape fiecare român a ajuns dator băncilor cu slabe perspective de a înapoia banii se adaugă şi povara datoriei naţionale a împrumutului de la FMI echitabil distribuit proiectiv ficăruia dintre noi şi pe care va trebui să o returnăm, fară nici o îndoială până la ultimul eurocent, Fondului Monetar Internaţional în timpul şi condiţiile hotărâte de ei. În aceste condiţii, neprietenii din interior şi exteriorul ţării, sesizând un „minor" dezechilibru financiar, aparenta vulnerabilitate şi discordia pervers-perpetuă a mediului politic precum şi starea de continuum electoral au găsit cu cale să acţioneze la vedere şi fară teamă împotriva intereselor economice legitime ale României, contestând simbolurile naţionale şi în final însăşi existenţa statului naţional unitar, domenii de drept consfinţite de voinţa poporului suveran în orânduirea democratică a ţării noastre şi legislate de Constituţia României, legile în vigoare ale Uniunii Europene, acte şi acorduri diplomatice internaţionale, precum şi de legile de drept internaţional.[1] Iată cum putem afirma pe drept cuvânt, conform zicalei că: „nu aduce anul ce aduce ceasul".

Toate problemele politice, sociale şi economice de anvergură internă şi interstatală se rezolvă fără îndoială pe cale parlamentară, diplomatică şi prin acorduri internaţionale convenind cu organismele europene din care facem parte, cele mai bune politici sociale şi internaţionale, dar dacă am proceda înţelept şi am pune răul înainte am observa că în situaţia unei posibile agresiuni militare provocate de orice contex general şi din orice cauză particulară străină nouă , România va proceda ca întotdeauna în istoria sa la manevre de apărare a teritoriului naţional cea ce va duce inevitabil la o solicitare maximală a industriei sale de apărare, chiar dacă în prezent nu există preocupări politice marcante pentru susţinerea efectivă a activităţilor în acest sector economic. Este total neînţelept ca această problemă să fie abordată ,,pompieristic", abia când vom fi puşi în faţa fapului împlinit aşa cum din păcate am procedat de multe ori în istoria recentă, pentru că nu se mai pune problema dacă se va întâmpla un eveniment crucial, ci când.

Corelaţia istorică: război şi economie

Aspecte economice ale metodelor de luptă. Încă din antichitate în timpul campaniilor militare s-a observat că apărarea sau atacul marilor imperii a fost condiţionat de pregătirea temeinică dpdv economic a respectivelor acţiuni militare. Astfel încă din timpul războaielor punice observăm două preocupări distincte şi opuse din punct de vedere strategic la actorii implicaţi. În timpul marşului spre Roma, conducătorul cartaginez Hannibal nu s-a preocupat de aprovizionare, forţând timpul de deplasare şi determinând soldaţii să se aprovizioneze cum se poate şi din mers cu cele necesare, logistica mai importantă urmând să fie corectată pe parcursul rutei de deplasare cu ajutorul galilor aliaţi sau apelând la jafuri.[2] În tabăra romană problemele economice erau apreciate diferit. Astfel istoricul şi strategul roman Vegetius scrie în lucrarea sa „Scurtă expunere a principiilor de bază ale meşteşugurilor armelor":" ...La începutul războiului trebuie bine cumpănite mijlocele de strângere a oamenilor şi banilor; trebuie rechiziţionate cereale şi furaje necesare şi depuse în locuri bine apărate. Tot ce ar putea cădea în mâinile inamicului, alimente vite, vin să se strângă în cetăţile sau oraşele cele mai bine apărate."[3] În aceste descrieri este lesne de înţeles care erau dinamicile de apărare şi atac precum şi amploarea strategiilor sedentare folosite de combatanţi la acea vreme. Într-o altă epocă, armata lui Alexandru Macedon a fost susţinută în deplasarea ei glorioasă până în India de un serviciu de aprovizionare special pus la punct, condus de un general care acţiona în spatele frontului şi care avea raţiunea de a transporta armele, muniţiile, alimentele şi apa precum şi taberele de campanie necesare uriaşei deplasări de oameni şi animale. În lucrarea sa, de Bello Gallico (despre razboiul cu galii) Iulius Cesar afirma cu privire la aspectul economic: „..în coordonarea aprovizionării operaţiilor de război constă greutatea artei militare...".[4] Mai târziu la asediul Sarmisegetusei se poate spune că dacii au fost înfrânţi economic, deoarece asediul propriu-zis a vizat în primul rând întreruperea oricărei aprovizionări cu alimente şi apă iar mai apoi după căderea cetăţii din cauzele mai sus menţionate, trădătorul Bicilis a aratat ocupanţilor romani locul aurului şi al comorilor dacice lipsindu-i astfel pe apărători de posibilitatea organizării oricărei ulterioare rezistenţe. După cucerirea Daciei vreme de 270 de ani romanii au exploatat (a se citi furat) bineânţeles tot aurul dacic existent în sistemele minerale trimiţându-l periodic la Roma sărăcind astfel posibila dezvoltare economică a provinciei care avea sa fie numită probabil ironic „Dacia Felix"?!.

Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare au rămas, în conştiinţa noastră pentru totdeauna, primul în 1462 si cel de-al doilea în 1476 ca învingători în faţa armatelor lui Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului datorită geniului lor militar în luptă dar şi datorită strategiei de pustiire a teritoriului în faţa coloanelor inamice. Şi unul, şi celălalt s-au retras din faţa invadatorului otoman şi au creat, prin evacuarea populaţiei şi distrugerea resurselor de aprovizionare un gol demografic şi economic apt să creeze vrăşmaşilor o imagine a unui teritoriu apocaliptic. Ca şi predecesori lor din antichitate, în evul mediu, o armată se autoadministra pe seama teritoriului cucerit, ea neputând fi aprovizionată prin poduri aeriene sau alte mijloace de transport rapid cum se întâmplă astăzi. Datele istorice arată că Vlad Tepeş şi Ştefan cel Mare au incendiat satele abandonate de populaţie, au ars recoltele şi au otrăvit sursele de apă, punând astfel ocupantul otoman într-o situatie de blocaj, în ceea ce priveste aprovizionarea cu cele necesare continuării campaniei. Aparent cuceritoare, pe măsura înaintării în teritoriul românesc, oastea otomană era slabită şi demoralizată ca urmare a lipsei de apă, fântânile fiind otrăvite şi a atacurilor neântrerupte de hărţuire date de mici escadroane de cavalerie ale românilor. Ce o fi simţit ostaşii semilunei înaintând prin înfiorătorul Codru al Vlăsiei, cu teama în suflet la vederea camarazilor ridicaţi în ţepe, de-a lungul drumului nesfărşit şi cu gâtul ars de sete putem să ne închipuim cu greu. Cu prilejul acelor evenimente Michael Bocignoli arată motivul retragerii otomane: „De aceea, Mahomed, cum nu avea nici aprovizionare pentru armată şi cum nu voia să-şi primejduiască ostaşii, a fost silit sa se întoarcă pe unde venise, fară pradă, fară izbândă şi după ce a pierdut pe mulţi dintre ai săi. „La fel consemnează şi Giovanni Maria Angiolello, vistiernicul sultanului, participant la campania din 1476: „Văzând sultanul ca-şi pierde vremea şi că foametea e mare deoarece pâine nu se putea avea, nici nutreţ pentru cai, câmpul fiind ars peste tot, s-a ridicat tabara şi am plecat peste Dunăre"[5] . Mai târziu, la 23 august 1595 Mihai Viteazul luptă la Călugăreni cu turcii lui Sinan Paşa şi se retrage spre Târgovişte, cu aceaşi tactică de pustiire şi lipsirea inamicului de orice mijloace de aprovizionare.

În Franţa la 1789 poporul francez suferea crunt de foame, de frig şi de tot felul de lipsuri economice din cauza lipsei de responsabilitate şi interes a stărilor conducătoare respectiv clerul şi nobilimea degenerată. Când i s-a atras atenţia reginei Maria Antoaneta cu privire la dezastrul naţional provocat de lipsa de pâine aceasta a replicat cu aroganţă „...dacă nu au pâine antunci să mânânce cozonac". Datorită exceselor decadente şi cheltuielilor nebuneşti această regină era denumită de apropiaţi Madame Deficit. Ce a urmat se ştie: reacţia poporului disperat a fost de a cuceri simbolul absolutismului Bastilia ceea ce sa şi întâmplat la 14 iulie 1789 şi astfel a debutat Revoluţia Franceză, ale cărei cauze se originează mai înainte de toate în catastrofa economică şi periclitarea fiinţei naţionale a Franţei acelor vremuri. Într-un alt context istoric, în timpul retragerii iniţiale din faţa lui Napoleon, ruşii au folosit tactica pământului pârjolit cu succes, acţiunile lor din 1812 fiind un exemplu clasic folosire indirectă a mijloacelor economice şi geostrategice, acest aspect fiind folosit în toate manualele de tactică militară. Astfel, când Napoleon şi armatele franceze au intrat în Moscova, au găsit oraş pustiu din care fuseseră evacuate toate rezervele de alimente şi combustibili la ordinul guvernatorului Fiodor Rostopcin.[6] Între 14 şi 18 septembrie 1812, Moscova a fost incendiată de sabotorii ruşi. Oraşul, ale cărui clădiri erau construite în principal din lemn, a fost dat flăcărilor şi distrus în întregime, lăsându-i pe francezi practic fără posibilităţi de încartiruire şi bază de operaţiuni militare. Ce a urmat s-a văzut: francezii sau retras din Rusia la 14 dec 1812 . Puteau fi număraţi 22.000 de oameni supravieţuitori din cei 771.500 ai Grande Armee cu care Napoleon traversase râul Neman la intrarea în Rusia. De la acel timp, teoreticienii militari din au început să aprecieze potenţialul războiului întregului popor, al naţiunii sub arme. Aspect de strategie care a fost preluat de şcolile militare ulterioare şi folosit mai târziu în următoarele conflicte cu raţiunea economică de a angrena toate forţele populare utilizând costuri relativ mici în echiparea, mobilizarea şi producţia de război. Din aceste câteva aspecte istorice surprinse aleator înţelegem importanţa capitală a rezervelor strategice şi economice precum şi a dinamicii de aprovizionare a armatei sau populaţiei în orice stare excepţională ce se produce cu prilejul ofensivei sau defensivei unei armate sau structuri de război.

Aspecte economice ale conflictelor în secolul al XX-lea

Cauzele conflictului anglo-german care a aruncat Europa în vâltoarea celui de al doilea război mondial pot fi căutate de analişti în teoria „Lebensraum" inţiată de Fredrich Raetzel (a spaţiului vital), a esoterismului unui conflict mocnit de mii de ani, în blocarea Germaniei de a nu construi un imperiu colonial, politica iresponsabilă a naziştilor etc. dar adevărul istoric şi ştiinţific demonstrează că Germania era la acea vreme într-un vârf de supraproducţie economică neavând practic unde să vândă stocurile uriaşe ale industriei sale producătoare de bunuri de larg consum sufocându-se în propria producţie. Astfel invazia a fost iniţiată de Germania prin atacul samavolnic asupra Poloniei folosindu-se un pretext minor într-un conflict de graniţă inventat de autorităţile naziste. Pe cale de consecinţă înţelegem că acele cauze care au declanşat cel de al doilea război mondial sunt în primul rând de natură economică înaintea consideraţiilor de natură strategică sau politice despre care se spune că au iniţiat marea conflagraţie mondială. Chiar şi metodele de luptă întrebuinţate apar ca fiind mai mult economice decât strategice. Astfel blocada britanică împotriva Reich-ului este o încercare de a obţine victoria provocând lipsuri economice. De cealaltă parte prin scufundarea masivă a flotei comerciale britanice de către U- Boat-urile germane se urmărea aceaşi slăbire a puterii de rezistenţă a Marii Britanii în domeniul economic. Prin bombardarea reciprocă a centrelor industriale şi ale nodurilor de cale ferată se încerca de fapt distrugerea şi micşorarea capacităţii de producţie şi distribuţie a inamicului.[7] Încă de atunci s-a observat cu prilejul conflictelor militare desfăşurate în Europa şi Asia-Pacific că doar ţările foarte puternic industrializate pot să-şi doteze soldaţii cu armament modern şi să asigure o logistică adecvată pentru reconversia capacităţii industriale în război. Una din cauzele Revoluţiei Române din 1989 a fost înfometarea populaţiei şi acoperirea necesităţilor de consum cu reziduri alimentare şi raţionalizarea pâinii pentru acoperirea datoriei externe pe care cuplul dictatorial şi iresponsabilii apropiaţi o contractaseră în decursul ultimilor ani fară nici un fel de consultare a organismelor de specialitate ale României care ar fi putut oferi soluţii la situaţia de impas economic.

Economia militară ca stiinţă

Definită de cei doi celebri autori români S.Pitea şi S. Stanciu în lucrarea lor „Războiul şi Economia" economia militară: „ este ştiinţa care studiază necesităţile şi cerinţele economice ale războiului, factorii care determină mărimea, izvoarele, dinamica şi structura acelor necesităţi, metodele şi procedeele pentru satisfacerea lor, legile şi legităţile care determină raporturile dintre economie şi război"[8]. Este acceptat la ora actuală că în cadrul economiei militare „logistica se poate defini ca fiiind ştiinţa care studiază problemele asigurării (producere, depozitare, planificarea consumului forţelor armate) cu mijloace materiale necesare şi ale transportului militar pe timp de pace şi de război".[9]

Despre aceste problematici speciale ale economiei de apărare au scris încă din vechime mulţi autori preocupaţi de corelaţiile războiului cu economia. Încă din vechime Sun Tzu delimitează în celebra lucrare „Arta Războiului" o serie de elemente ce ţin de: a) asigurarea resurselor necesare aprovizionării forţelor b) executarea de transporturi pe distanţe mici pentru a nu fi prea costisitoare c) evitarea urcării preţurilor produselor care ar conduce la sărăcirea populaţiei şi epuizarea resurselor regiunii respective.[10] Între sec. XVIII-XIX apare concepţia războiului total şi tot atunci Jaques de Guilbert pune problema corelării strategiei militare cu strategia economică. Adam Smith în celebra de acum „Avuţie a Naţiunilor" arată că: a) apărarea ţării este de mai mare importanţă decât avuţia b) subordonarea activităţii de comerţ exterior intereselor care vizează direct apărarea ţării şi forţa ei militară. Idei şi metode valoroase pentru abordarea ştiinţei economiei militare întâlnim şi la David Ricardo care descrie dinamica fenomenelor economice în lucrarea sa „Despre principiile economiei politice şi impunerii". La rândul său, Frederich List care face referiri şi aprecieri cu privire la asigurarea forţelor productive ale naţiunii în lucrarea „Sistemul naţional de economie politică". Evidenţierea corelaţiilor între economie şi război o regăsim şi la academicianul român Costin Kiriţescu care remarca faptul istoric că: „în perioada economiei naturale (economia romană, grecească, feniciană) războiaele s-au purtat cu mase mari de luptători şi atunci când s-a trecut la economia de schimb s-a apelat la armatele profesionale ca urmare a creşterii cheltuielilor de întreţinere ale acestor structuri".[11] Din perspectiva dezvoltării celor trei valuri economice Alvin Tofler apreciază evoluţia graduală a conflictelor militare ce antrenau economia în diferite grade de solicitare conform întinderii fizice şi în funcţie de formele specifice ale conflictelor militare. Doctrina militară actuală a României nu presupune „războiul întregului popor" aşa cum suna propaganda anilor dictaturii ci apărarea întregului popor şi a întregului teritoriu românesc în cadrul N.A.T.O şi UE iar acest lucru generează studiul ştiinţific continuu al acestor problematici extrem de complexe şi de o importanţă capitală. Actual această ştiinţă a econmiei de apărare este studiată şi pusă în operă în organismele superioare de inteligenţă ale ţării cum ar fi: CSAT, Oficiul de Stat pentru Probleme Speciale, Serviciile Secrete, Guvernul României precum şi factorii de decizie abilitaţi să dispună măsuri excepţionale.

Elemente ale organizării economiei de apărare

Schematic, potenţialul de apărare al ţării se prezintă astfel:
Potenţialul de apărare
Potenţialul politico-moral
Potenţialul militar
Potenţialul economic

Fără a detalia mai mult se poate spune că: „potenţialul economic exprimă posibilităţile maxime ale statului de asigurare a cerinţelor materiale ale societăţii, în condiţiile sociale şi naturale date, capacitatea de a obţine o producţie maximă într-un timp determinat".* Sprijinindu-se pe potenţialul economic distingem potenţialul de apărare, care, aflat în vârful piramidei trebuinţelor specifice acestui sector:" reprezintă posibilităţile economiei naţionale de a asigura forţele şi mijloacele necesare,la un moment dat, pentru îndeplinirea misiunii de apărare a patriei, de respingere a oricărui atentat la independenţa şi integritatea ţării". [12]

Potrivit prevederilor legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, Guvernul României răspunde de pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare şi asigură aplicarea măsurilor referitoare la aceste domenii, scop în care:
a) organizează, coordonează şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte autorităţi ale administraţiei publice;
b) stabileşte sistemul de priorităţi şi de alocare a resurselor pentru apărare;
c) înaintează spre aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Ţării proiectul planului de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare, proiectul programului cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare şi proiectul bugetului de stat pentru război;
d) aprobă planul de pregătire a economiei naţionale pentru apărare şi stabileşte măsuri aplicarea acestuia;
e) asigură resursele materiale, umane şi financiare necesare pregătirii economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare;
f) asigură aplicarea planului de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor care revin Guvernului României privind pregătirea economiei şi a teritoriului pentru apărare funcţionează Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale care desfăşoară următoarele activităţi în domeniul pregătirii economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare.

 Pe timp de pace:

- elaborează, pe baza cererilor de produse şi servicii necesare forţelor sistemului naţional de apărare, împreună cu ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale proiectele pentru: Planul de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare, pe care îl supune, prin Guvern, aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Planul de pregătire a economiei naţionale pentru apărare care se supune aprobării Guvernului şi Programul de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare care se supune spre aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
- transmite autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, instituţiilor şi agenţilor economici, sarcinile rezultate din Planul de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare, Programul de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare şi din precizările metodologice referitoare la măsurile ce urmează a fi întreprinse în vederea îndeplinirii acestora;
-actualizează, la solicitarea instituţiilor publice implicate, Planul de mobilizare şi coordonează măsurile privind punerea acestuia în aplicare în condiţiile legii;
- gestionează şi pune în aplicare sistemul de priorităţi şi alocare a resurselor pentru apărare pe baza listei cu produse şi servicii cuprinse în Planul de mobilizare, aprobată din timp de pace de Guvern;
- avizează, pe baza planului de mobilizare aprobat, propunerile ministerelor şi celorlalte instituţii cu atribuţii în caz de mobilizare sau război necesare elaborării Proiectului bugetului de stat pentru război;
- administrează rezervele de mobilizare şi actualizează nomenclatorul şi nivelurile de constituire a acestora;
- constituie, gestionează şi actualizează permanent baza de date referitoare la existenţa şi funcţionarea capacităţilor pentru apărare şi la situaţia rezervelor de mobilizare pe care le administrează;
- coordonează şi avizează lucrările de mobilizare la locul de muncă în vederea asigurării forţei de muncă necesară instituţiilor publice şi agenţilor economici la mobilizare şi pe timp de război cu personal cu obligaţii militare;
- organizează, coordonează şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte autorităţi ale administraţiei publice în domeniul pregătirii economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare;
- verifică prin exerciţii şi antrenamente de mobilizare, stadiul pregătirii economiei şi teritoriului pentru apărare, în condiţiile legii;
- conduce activităţile Comisiei Centrale de Rechiziţii şi acţiunile privind aplicarea hotărârilor acesteia; elaborează Nomenclatorul bunurilor rechiziţionabile;
- elaborează planurile de rechiziţii de bunuri şi prestări de servicii în interes public ale judeţelor, respectiv al Municipiului Bucureşti şi controlează periodic modul de ţinere a evidenţei şi de întreţinere a bunurilor supuse rechiziţiei;
- avizează la nivel naţional solicitările pentru concesionări de bunuri proprietate publică privind încadarea obiectului concesionării în infrastructura sistemului naţional de apărare;
- elaborează la fiecare judeţ şi la Municipiul Bucureşti Monografiile economico-militare şi pune operativ la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale datele şi informaţiile referitoare la potenţialul de intervenţie al agenţilor economici din zonă.

În timp de război:
- pune în aplicare, în colaborare cu ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, Planul de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare;
- urmăreşte realizarea sarcinilor din Planul de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare de către autorităţile administraţiei publice, agenţii economici şi instituţiile publice;
- urmăreşte şi prezintă Guvernului şi/sau Consiliului Suprem de Apărare a Ţării propuneri pentru adaptarea activităţii economico-sociale în vederea susţinerii efortului de apărare şi asigurării necesarului pentru consumul raţionalizat al populaţiei, în funcţie de situaţie;
- analizează la instituirea stării de asediu sau stării de urgenţă cererile de întrebuinţare a unor rezerve materiale, umane şi financiare prevăzute a fi utilizate în caz de mobilizare sau război şi face propuneri conform legii.[13]

-------------------------------------------------------
[1] http://www.tvr.ro/articol.php?id=68611 Ţinutul Secuiesc a mai făcut un pas către recunoaşterea internaţională
[2] Sorin Pitea, Sorin Stanciu Războiul şi Economia Editura Militară, Bucureşti 1970 p.16
[3] Idem p.16
[3] Idem p. 17
[4] http://www.cadranpolitic.ro/view_article.asp?item=1337 Războiul asimetric, ieri si astazi Florin Constantiniu
[5] http://ro.wikipedia.org/wiki/Campania_din_Rusia_(1812)
[6] Banciu Axente Sever Aspectul economic al războiului actual p.5-6
[7] Sorin Pitea, Sorin Stanciu Războiul şi Economia Editura Militară, Bucureşti 1970 p.71
[8] Idem p. 62
[9] Dumitru Nica Sistemul de Mobilizare al Economiei p. 7
[10] Idem p.11
[11] Sorin Pitea, Sorin Stanciu Războiul şi Economia Editura Militară, Bucureşti 1970 p.111
[12] http://www.ocsps.ro/pages.php?page=130
[13] http://www.ocsps.ro/pages.php?page=130 footer