Revista Art-emis
Despre genii, dar ?i despre... al?ii PDF Imprimare Email
Constantin Barbu   
Sâmbătă, 14 Iulie 2012 13:38
Constantin Barbu art-emisSe spune c? „tot r?ul e spre bine!" Desconspirarea impostorilor ne ofer? prilejul prezent?rii un text prin care filosoful ?i eminescologul Constantin Barbu îi desecretizeaz? pe plagiatorii Andrei Ple?u ?i Gabriel Liiceanu - „cei mai importan?i figuran?i" ai zilei ?i filosofiei. Cei men?iona?i au uitat s? r?spund? la întrebarea lui Noica: „care v? este opera, dragii mei?", „L?sa?i-ne s? juc?m!"?

S? fim sistematici. Am scris demult un text intitulat „A pierde meciul nemaijucandu-l?", în care comentam „Provocarea lui Noica", text al lui Liiceanu. Liiceanu ?i Ple?u încercau s? ne mint? c? au pierdut meciul regizat de Noica, doar nejucându-l. Nu. Meciul nu l-au putut juca niciodat?, ei au r?mas în afara stadionului, în afara culturii de performan?? (cultura de performan?? nu l-ar fi putut „otr?vi" decât pe Liiceanu - dar lipsa de caracter, de onoare, lichelismul metastazic, dualitatea intelectual? de proast? calitate l-au „îngropat" în l?utarism cultural, politic, civic; pe Ple?u, hermeneul lui Radu Mischiu (poetul!), nu îl putea privi cultura de performan?? fiindca histrionul este un farseur, un metalambanist de tip Volkswagen, un aplaudac al sosirii minerilor în Bucure?ti, exact când el era membru al Guvernului..., fost corespondent al secretarului general al P.C.R., gurist, la Tescani. Hai s? v? delectez cu textul meu despre meciul nemaijucat:

A pierde meciul nemaijucându-l?

Într-un text intitulat „Provocarea lui Noica" Liiceanu încearc? s? explice cum a reu?it împreun? cu Andrei Ple?u pierderea meciului în cultura de performan??: „Pe scurt, ?i Ple?u ?i eu am pierdut meciul în unicul fel în care puteam s?-l pierdem: nemaijucându-l". Ple?u s-a for?at s? devin? „valet al Istoriei" iar Liiceanu administrator ?ef. Liiceanu încearc? s? explice aceast? tr?dare a lui Noica printr-o cedare în fa?a vanit??ii. La întrebarea veche a lui Noica, anume: „care v? este opera, dragii mei?", Liiceanu ?i Ple?u n-au nici un r?spuns. Noica le spusese în Jurnalul de la P?ltini? c? este stranie ?i dificil? condi?ia de „fiu nelegitim al lui ?tefan cel Mare", fiindc? în cultur? trebuie s? demonstrezi în fiecare zi c? meri?i titlul de prin?. În cultur? nu exist? ereditate. În U?a Interzis? Liiceanu încearc? un delir despre un altfel de meci, a?a cum l-ar fi iluminat Cioran. Numai c? strategia subversiv? e simplu??: n-ar fi putut juca nici meciul în varianta Cioran: „Nu pute?i pierde meciul decât într-un singur fel: nemajucându-l", ne spuse Noica, lui Andrei ?i mie. Nu ne-am întrebat atunci nici o clip? care era meciul pe care ni-l propunea Noica ?i dac? nu cumva mai exista ?i alt meci care ar fi putut fi jucat. Numai c? meciul lui Noica nu l?sa loc pentru un altul. El era Meciul, unicul care merita cu adev?rat s? fie jucat. Aici nu înc?pea negociere: era vorba de Meciul Culturii, adic? al Filosofiei, adic? al Gândirii în numele unei Unice Idei, în numele Conceptului. Autoritatea lui Noica era enorm?. Andrei a încercat la un moment dat s? conteste opunând, în Jurnal, legato-ului noician al ideii legato-ul dintre idee ?i via??. Acest gând subversil, pe care Noica s-a gr?bit s?-l condamne, ar fi trebuit s? ridice un semn de întrebare asupra oportunit??ii meciului pe care Noica ne propunea, ne cerea, ne obliga (în cele din urm?) s?-l juc?m. Trebuia oare meciul acesta jucat pân? la cap?t? Cioran a apucat s?-mi spun? în treac?t c? nu.

Mesajul lui era simplu, dar greu de perceput de prima dat?: „p?r?si?i o vreme terenul acesta de joc, sta?i o vreme pe tu??, atât cât s? în?elege?i c? acesta nu e meciul vostru, pleca?i în cele din urm?, deschide?i alt teren de joc, pune?i premisele altui meci, al meciului care va fi meciul vie?ii voastre". Noica îmi l?sase, înainte de plecarea mea în Germania „cu limb? de moarte" (?i Jurnalul de la P?ltini? se încheia aici) sarcina s? citesc Kant integral în edi?ia lui Cassirer (re?ele intermediare fuseser? Hegel în edi?ia Glockner ?i Goethe în edi?ia Propylaen) ca o condi?ie inconturnabil? pentru ajungerea mea la „concept". Aceasta era etapa final? a unei programate uit?ri de sine, a definitivei desp?r?iri de tine pe drumul împlinirii „performan?ei culturale", a topirii eu-lui în spa?iul impersonal al „Spiritului obiectiv". Acesta era cap?tul ini?ierii paideice, punctul terminus pentru mântuirea prin cultur?. Mi-au trebuit ani ?i ani de zile ca s? în?eleg c? problema nu era cât ?i ce anume cite?ti, ci în ce m?sur? lecturile sale r?mâneau atârnate de vibra?ia care e?ti, în ce m?sur? o slujeau, ajutându-te s? o modulezi c?tre expresia ei final?. „Vibreaz? ?i cite?te ce vrei", ar fi putut suna îndemnul lui Cioran. Iar Noica nu avea s? opun? acestui îndemn decât re?eta dopajului cultural. În numele „uit?rii bune" pe care o aduce cu sine cultura, în numele comandamentului de a-?i ucide „sufle?elul" (acest rezervor de remu?c?ri ?i regrete care bruiaz? gândirea), Noica ne preg?tise pentru un meci care nu era al nostru. „Care î?i e ideea?", ne întreba periodic Noica. „Care ?i-e vibra?ia?", ar fi trebuit s? sune întrebarea. Punctul de decurgere era totul. Vibra?ia, ?i nu ideea, trebuia s? ne ghideze lecturile. Când am în?eles asta era târziu. „Vreau s? fiu un întârzietor", a?a î?i definea Noica rolul lui pe lâng? noi. În cazul meu a reu?it în exces. ?i mai spunea: „Vreau s? v? înv?? dezv??ul", dar uitase s? spun?: „dezv??ul de el".

Povestea asta cu meciul pierdut pentru c? nu a fost jucat este suprarealist? ?i amuzant?. Sigur, e mai u?or s? publici tot felul de p?l?vr?geli decât s? scrii vreo metafizic? un pic mai nou?. Într-un dialog purtat între Liiceanu ?i Ple?u (Liiceanu, Ple?u ?i îngerii, Orizont) se vede cât de rigid este Liiceanu „în gândire" (ca s? spun? o vorb? despre îngeri el ocole?te un pic prin Kant, un pic prin Heidegger – exprimându-se cu greu, de parc? se traduce singur), Ple?u fiind ceva mai plastic dar nereu?ind s?-?i dep??easc? dilema. Ca s? vorbe?ti despre îngeri trebuie s? fi adulmecat un pic de Meinong, un pic de tetralem?, un pic de Corbin (Sohrawardi e prea subtil pentru Ple?u, chiar dac? nu l-a citit), ?i ceva Florenski (de?i treaba cu identitatea e altceva decât o bârf? la Coco?atu').

S? fie oare Liiceanu o coard? în cultur??

A?adar, a pierde un meci prin neprezentare înseamn? c? nu joci meciul pentru c? e?ti rezerv?, pentru c? nu e?ti preg?tit sau practici alt sport. Când încearc? s? ni se spun? c? aveau poate alt fel de meci de jucat noi întreb?m care e cel?lalt meci de jucat? Liiceanu, probabil, are de jucat meciul bârfei cu p?l?vr?geal? de jurnale. Unde chiar are succes, chiar dac? mai produce câte o capodoper?: „Totul este spus aici. A scrie nu înseamn? a avea „idei originale", ci a face s? intre în vibra?ie coarda care e?ti". Liiceanu ar sugera c? drama lui „destinal?", ca s? zic a?a, î?i are izvoarele în coarda care este. S? fie oare Liiceanu o coard? în cultur?? Dup? propriile m?rturisiri privind tr?darea lui Noica s-ar putea s? fie. Nu-i este îns? u?or nici coard? s? fie: „Simetric, în cazul în care coarda e flasc?, înseamn? c? poten?ialul (...) s-a risipit într-o proast? gospod?rire a lui".

Desigur pre?ioasele ridicole aveau mai mult talent. Un meci nu-l joci pentru c? e?ti figurant. Un meci îl po?i juca dac? ?tii regulile jocului, dac? rezi?ti în fa?a adversarului, sau dac? ?tii un sport omologabil. Bârfa ?i p?l?vr?geala par a fi viitoare sporturi olimpice. Liiceanu are dreptate: n-are idei originare, dar este o coard? care intr? u?or în vibra?ie. Faptul c? nu prea au oper? poate fi trecut cu vederea. Faptul c? Ple?u nu l-a citit pe Kant nu-i un lucru remarcabil. C? nu vrea s? guste o por?ie din Sein und Zeit nu-i o mare tragedie chiar dac? vorbe?te c?tre diverse cucoane cu oarece aplomb despre Dasein, wissen ?i alte chestii subtile ?i vesele. Cei doi figuran?i mânc?tori de mici la Coco?atu' îmi amintesc de Sinan Pa?a la C?lug?reni, de?i, ca s? fiu sincer, n-am participat la vremea cuvenit? la film?ri. Problema acestor figuran?i cu mult succes este nu plagiatul, nu lipsa de cinste intelectual?, nu culturica de tip ca?caval, nici limba român? inflamat? de cacofonii ?i pornografii f?r? voie - ci mentalul învechit, retardat. Un mental în stare de com?, chiar ingomflabil.

A pierde meciul nemaijucându-l? Asta înseamn? c? nici n-ai jucat meciul (?i n-aveai cum s?-l pierzi decât prin neprezentare), poate c? nici nu erai chemat s? joci meciul; poate c? nu ?tii jocul (?i atunci stai în tribun? ?i m?nânci semin?e). Nici autor, nici regizor, nici actor. Simplu figurant. ?i în fond ce-i r?u a fi figurant? Singura problem? este: nu ne mai asasina?i cu ideea c? a?i fi cei mai importan?i figuran?i! footer