Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Petre Turlea, Membru A.O.?.R.   
Duminică, 01 Iulie 2012 08:52
Prof. Univ. Dr. Petre ?urlea art-emis                       Note privind pozi?ia lui Nicolae Iorga

În România de dup? 1918, integrarea minorit??ilor na?ionale în via?a Statului era o problem? dificil?. Mai ales în leg?tur? cu unele minorit??i - precum aceea a ungurilor sau a bulgarilor -, situa?ia era agravat? de permanentele îndemnuri la nesupunere civic?, la înc?lcarea legilor ?i chiar la revolt?, venite dinspre Ungaria ?i Bulgaria, scopul fiind revizionist. La fel se întâmpla ?i cu ru?ii ?i ucrainenii din r?s?rit, înt?râta?i de U.R.S.S..

În Transilvania situa?ia era cea mai grav?. Aici, dac? germanii au acceptat imediat, ?i sincer, formarea României Mari, ungurii au considerat actul Unirii ?i recunoa?terea ei prin Tratatul de la Trianon ca pe o lovitur? nedreapt?, o injusti?ie istoric?, tendin?a general? fiind aceea de a-i considera pe români ca inamici.

La început, majoritatea ungurilor angaja?i în institu?ii de Stat au refuzat s? depun? jur?mântul de credin?? României, au refuzat s? înve?e limba român? de?i aceasta era oficial?, au acuzat mereu autorit??ile române de tratament discriminatoriu, înaintând nenum?rate plângeri Societ??ii Na?iunilor, chemând personalit??i occidentale în Transilvania pentru a constata relele tratamente. S-au ad?ugat foarte multe acte de violen??, cu autori unguri ?i victime dintre români, mergând pân? la asasinat. Despre toate acestea, Nicoale Iorga era informat permanent prin scrisori de la diverse persoane particulare ?i prin rapoarte ale unor institu?ii ale Statului, istoricul ocupând o perioad? func?ia de pre?edinte al Camerei Deputa?ilor. Fa?? de aceste fapte antiromâne?ti, Iorga ?i-a prezentat pozi?ia în ziarul s?u „Neamul Românesc", în Parlament, la Academie, în diverse conferin?e publice, la Universitatea Popular? din V?lenii de Munte.
O oglind? fidel? a atitudinii minorit??ii maghiare, ?i mai ales a conduc?torilor ei, fa?? de Statul Român este f?cut? în notele ?i rapoartele Siguran?ei ?i Poli?iei. La 14 mai 1920, subinspectorul general al Siguran?ei din Transilvania raporta Direc?iei Siguran?ei Generale de la Bucure?ti: „Guvernul maghiar lucreaz? cu toat? energia la r?sturnarea ordinei în Ardeal, pentru a demonstra Conferin?ei de Pace c? România Mare cu hotarele ei actuale este un stat artificial în care nemul?umirile cresc ?i se sporesc zilnic. În scopul acesta, de un timp încoace s-a început o campanie furioas? în presa din Budapesta contra noastr?. Aceasta pentru a ?ine vie ura popula?iei maghiare contra noastr?". Tot anul 1920, s-au trimis la Bucure?ti asemenea rapoarte. În 1921, au fost ?i mai multe. În cel din 10 aprilie 1921, trimis de Poli?ia din Oradea, se prezentau actele îndreptate „contra Neamului ?i Statului nostru" de c?tre elevii ?i profesorii maghiari, de c?tre clericii ?i func?ionarii maghiari din jude?ele Bihor, Satu Mare, S?laj, Maramure?. „Ungurii din aceast? margine - se scria - au fost crescu?i cu o mentalitate cu totul anormal?. ?i, de la început au dovedit f??i? o atitudine ostil? Neamului ?i Statului românesc. Au folosit toate mijloacele ?i prilejurile ca s? împiedice închegarea ?i consolidarea Statului Român. [...] Profesorii ?i elevii deopotriv? se unesc pentru a-?i manifesta ura lor. În noi, organele Statului Român, nu v?d altceva decât c?l?ii patriei lor pr?bu?ite. Ura e atât de adânc?, încât o traduc ?i în via?a privat?, întrerupând atingerea social? cu românii ?i cu acei unguri care au trecut în slujba Statului Român, cu cari înainte tr?iser? în prietenie. [...] În bisericile lor, publicul unguresc în lacrimi ?i în hohote de plâns cânt? la fiecare liturghie, cu mic, cu mare, cu tineri, cu b?trâni, Imnul unguresc ?i rug?ciune pentru Ungaria. Episcopii lor, de asemenea, reprezint? aceea?i mentalitate [...], îndeamn? la opunere ?i rezisten??". Aceea?i atmosfer? ?i în centrul ?i estul Transilvaniei. O prezenta Biroul de Contrainforma?ii al Marelui Stat Major, în adresa c?tre Ministerul Instruc?iunii Publice din 29 mai ?i în cea din 16 iulie 1921. În politica ungureasc?, ?ovinismul era stindardul tuturor curentelor, de la extrema dreapt? precursoare a fascismului horthyst, la extrema stâng? bol?evic?; ura împotriva românilor îi unea.

Imediat dup? r?zboi, o intens? campanie propagandistic? antiromâneasc? a încercat s? influen?eze în favoarea Ungariei Conferin?a de Pace, iar apoi s? determine revizuirea hotarelor hot?râte la Trianon. O serie de personalit??i occidentale au fost atrase la ideea revizuirii. Între acestea ?i francezul De Monzie (deputat), care a înaintat Parlamentului de la Paris o cerere în acest sens, publicându-?i argumentele în „Le Matin": „Ungaria mic?orat? e în pericol ?i e un pericol de r?zboi în Balcani. [...] Plenipoten?iarii no?tri obosi?i au trasat harta absurdului".

Nicolae Iorga era la curent cu toate acestea. ?i-a afirmat deseori atitudinea democrat? privind tratamentul ce trebuia aplicat minorit??ilor na?ionale în România Mare, dar ?i ferma condamnare a înc?lc?rii legilor, a actelor distructive ale minorit??ilor. Lui De Monzie îi r?spundea într-un ziar din Cluj[1]: „De o bucat? de vreme, c?l?tori streini se abat prin Ardeal. Privesc, ascult?, adulmec?, se duc. Unii se amestec? f??i? în rosturile noastre publice; o administra?ie f?r? con?tiin?? ?i demnitate se pleac? adânc, ca un valiu turcesc din vechiul regim înaintea unui secretariu de consulat englez în c?l?torie de inspec?ie în numele Europei. Ce-i aduce, ?tim. Sunt plângeri pe care nu le vedem, dar le b?nuim. „Valahii" se poart? r?u în Ardeal, administreaz? prost, p?rtenesc. Clauza minorit??ilor s? li se aplice! S? vie oamenii civiliza?iei ca s? vad? de ce sunt capabili s?lbatecii! [...] La întoarcere, cutare intelectual englez ne denun?? la Londra; d. De Monzie cere Camerei franceze s? corecteze un tratat nedrept. [...] O mie de ani au stat valahii ??tia supt cisme ?i supt copite. Ca ni?te câini au fost ?inu?i la u?a st?pânilor. Acuma, îns?, lucrurile s-au schimbat. Scriptura s-a împlinit: s-au coborât din scaun cei puternici ?i s-au ridicat cei umili. ?i ce r?zbunare cumplit? s-ar fi putut a?tepta! [...] ?i iac?, „valahul" s?lbatec n-a sucit gâtul la un pui de g?in?. ?colile func?ioneaz?, cet??ile biserice?ti sunt înconjurate de respect public, nici un gazetar n-a pl?tit un filer amend? pentru c? ne trateaz? de simpli „ocupan?i"; revistele ?i ziarele lor au avantajii cari lipsesc publica?iilor noastre. [...] Judec?torii judec? în ungure?te. ?i chitan?a care ?i-o d? domni?oara de la Po?t?, c?reia a trebuit s?-i vorbe?ti ungure?te, e tot în limba dumnealor. ?i a?a fiind, le spunem prietenilor no?tri c? mai mult nu putem, decât doar s? d?m înapoi ceea ce e al nostru". Istoricul f?cea un comentariu amar ?i pe tema proiectatului Tratat franco-ungar: „De aici rezult? dou? înv???turi: s? ne ferim zilnic de du?manii pe cari-i avem ?i în mijlocul prietenilor no?tri celor mai iubi?i ?i, totu?i, s? ne gândim la momentul când s-ar cere puterilor noastre s? ne apere singure"[2]. Constatarea c? trebuie s? ne baz?m în primul rând pe puterile noastre o mai prezentase odat?: „Un popor care ?tie singur s? ia toate m?surile pentru a se ap?ra cum ?i cât poate, st? mai bine, incomparabil, decât unul care face crima fa?? de sine de a se r?zima numai pe alian?ele ce a ?tiut s?-?i dobândeasc?"[3].
Atmosfera antiromâneasc? a fost ?i mai inflamat? de hot?rârea introducerii în programa ?colar?, între materiile ce trebuiau obligatoriu studiate, ?i limba român?, în iulie 1919.[4]. A urmat Ordinul Consiliului de Mini?tri 1674/1920, prin care tuturor func?ionarilor publici care nu ?tiau limba român? li se d?dea un an pentru însu?irea ei; dac? nu reu?eau sau nu voiau, î?i pierdeau posturile. Secretarul general al Justi?iei din Ardeal, dr. A. Marta, propunea, la 23 august 1920, înfiin?area unor cursuri de limba român? „la a c?ror cercetare s? fie obliga?i to?i func?ionarii care nu vorbesc române?te". Dup? aprobarea primului ministru, Al. Averescu, la 5 ianuarie 1921 Ministerul Instruc?iunii ?i Cultelor hot?ra: pe lâng? fiecare ?coal? secundar? ?i medie „din ??rile române surori" se vor deschide, pentru func?ionarii publici, administrativi ?i judec?tore?ti, cursuri de limba român?; se ?ineau în fiecare sear?; profesorii care predau erau pl?ti?i de c?tre Stat; manualele urmau s? fie procurate de Casa ?coalelor. În acela?i sens, au existat ?i ini?iative particulare, ca aceea de la Oradea[5].

Obligativitatea pred?rii limbii române în toate ?colile, inclusiv cele minoritare, ca materie de studiu, ?i mai ales obligativitatea cunoa?terii limbii române de c?tre angaja?ii la Stat, de?i erau cerin?e normale pentru func?ionalitatea societ??ii, au fost mul?i ani teme de incitare a minorit??ilor împotriva României Mari. S-a ad?ugat rezisten?a la predarea Istoriei Românilor ?i a Geografiei României în limba român?. În condi?iile acestea, Nicolae Iorga a încercat s? faciliteze rela?iile dintre români ?i minoritari, pornind de la ideea c? doar o bun? cunoa?tere reciproc? poate înl?tura izolarea. A considerat c? Universitatea Popular? de la V?lenii de Munte, pe care o înfiin?ase în 1908, oferea cadrul unei asemenea cunoa?teri în plan cultural; tot aici se putea asigura ?i înv??area limbii române. Astfel, s-au constituit dou? elemente de atragere a minoritarilor. La început au venit mai ales pentru înv??area limbii române; cu timpul, au venit ?i datorit? mediului cultural deosebit de aici.

Chiar ?i în discursul de deschidere a primei edi?ii interbelice a Universit??ii Populare, în 1921, Nicolae Iorga prezenta ?i dorin?a sa de a-i atrage pe minoritari: „Ne gândim ?i la aceia pe cari ca în patria lor i-am g?sit în aceste provincii (unite) ?i a c?ror cultur? ni e necesar? pentru întregirea propriei noastre culturi, dar înainte de toate pentru pacea ?i buna în?elegere na?ional? în acest Stat. Dorim s? li ?inem la dispozi?ie tot ce-i poate introduce în sufletul unui popor pe care au ?i tot interesul s?-l cunoasc? în ceea ce are, poate ?i vrea cu adev?rat. Pot fi siguri de respectul cuvenit sufletului lor de care nu în?elegem a ne atinge decât pentru a-i merita iubirea"[6].

Tema atragerii minorit??ilor a figurat în toate discursurile de deschidere a Universit??ii pân? în 1940. În 1924, Nicolae Iorga li se adresa: „Noi nu c?ut?m s? v? câ?tig?m, concet??eni sa?i ?i unguri, pentru a fi ceea ce nu sunte?i ?i ceea ce ave?i datoria s? nu fi?i. Ave?i întâia datorie de a fi credincio?i na?iei voastre, s-o iubi?i în tot trecutul ei, în binele ?i în nenorocirile ei. [...] Cet??eni, îns?, ave?i datoria de loialitate. [...] Noi suntem aici pentru a ne în?elege. Dar înainte de toate, pentru a ne iubi, câtu?i de pu?in pentru a ne urî"[7]. În 1925, afirma c? minoritarii au fost chema?i la V?lenii de Munte, unde „le deschidem larg visteria trecutului nostru, le facem cunoscut cu dragoste, dar f?r? preten?ii, tot ce cuprinde sufletul acestui popor, ?i, înainte de toate, le declar?m cu toat? sinceritatea c? noi în?elegem oricare alt suflet na?ional: îl respect?m ?i în datoriile ?i în aspira?iile lui. Dac? noi pretindem a fi l?sa?i ceea ce suntem, tot a?a d?m voie oricui s? r?mân? - cu credin?? fa?? de patria comun? - ceea ce Dumnezeu i-a f?cut pentru a reprezenta în alt? form? aceea?i cultur? general? a omenirei creiat? din aceste glasuri deosebite cari ispr?vesc totdeauna prin a se armoniza"[8]. În 1934, în cartea sa autobiografic? - O via?? de om. A?a cum a fost, ed. 1981, vol. III, p. 168-169 - Nicolae Iorga se ar?ta foarte mul?umit de venirea minoritarilor la Universitatea de la V?lenii de Munte: „M-am gândit c? ar fi o fapt? în adev?r de folos dac? li s-ar v?di (minoritarilor) c? suntem ?i altceva: un popor primitor ?i bun, gata de în?elegere, care se lipe?te u?or de inima str?inului, ?i c? st?pânim o cultur? adev?rat?, pe care am adunat-o, fr?mântat-o ?i organizat-o cu mult? trud? ?i cu o deosebit? inteligen?? de-a lungul unor veacuri pline de cele mai mari primejdii ?i de cele mai grele suferin?i. M-am întrebat dac? o întâlnire de câteva s?pt?mâni cu ungurii, cu sa?ii, cu secuii de la noi, ar?tându-ne ?i nou? ce mari calit??i, demne de imita?ie, au conlocuitorii no?tri, n-ar contribui s? creieze alte leg?turi, de ordine moral?, decât aceia a simplei prezen?e materiale în aceea?i ordine de Stat. Am v?zut a?tept?rile mele împlinite, mai ales în primii ani, când pentru cele ce se puteau vedea ?i dobândi în aceste cursuri, felurite, cu o bogat? participare de conferen?iari, s-a ar?tat recunoa?tere ?i recuno?tin??".

Chemarea minoritarilor la V?lenii de Munte a stârnit ecouri pozitive în presa acestora din Transilvania; pu?ine au fost vocile critice. Dup? edi?ia Universit??ii Populare din 1922, un participant ungur, dr. Dezideriu Burger din Satu-Mare, publica o relatare detaliat?, corect? ?i chiar entuziast?, în ziarul „Szamos": fuseser? la Universitate cursan?i maghiari din Târgu-Mure?, Oradea, Petro?ani, Odorhei; în primul rând, pentru a-?i întregi cuno?tin?ele de limba român?. Dintre cursan?i era remarcat dr. Kadar, profesor la Târgu-Mure?, care se integrase ?i în programele artistice. Concluzia ziarului s?tm?rean: „Domnul Iorga se ocup? mult de problema na?ionalit??ilor ?i în aceast? privin?? observ?m c?, dac? am putea g?si ?i la potenta?ii de acas? atâta r?bdare ?i în?elegere ca la acest mare român, atunci am fi cu mult mai înainta?i pe calea în?elegerii ?i, fire?te, ?i a consolid?rii ??rii"[9]. Asemenea aprecieri au venit în toat? perioada interbelic?. Iat? una de la sfâr?itul acesteia: la 19 iulie 1938, Szasz Arpad, profesor din Zal?u, scria lui Nicolae Iorga c? va publica un studiu despre Universitatea Popular?; „Am ferma convingere c? din atmosfera de fr??easc? iubire a V?lenilor vor r?s?ri zorile unei mai bune în?elegeri între români ?i minoritarii unguri, care, în na?ionalismul predicat aici nu trebuie s? vad? - cum, foarte bine a?i spus într-o or? de curs - o campanie îndreptat? împotriva lor"[10].Nicolae Iorga

Exista ?i o anumit? rivalitate între cursan?ii diferitelor minorit??i na?ionale. Expresie a acesteia, în 1924, ziarul „Keleti Ujsag", Oradea, sus?inea c? participan?ilor unguri li s-a dat mai pu?in? aten?ie decât altor minoritari („Keleti Ujsag", nr. din 9 august). Ziarului maghiar îi r?spundea ziarul „Adev?rul" din Bucure?ti (nr. din 16 august): La V?lenii de Munte fuseser? unguri, sa?i, ru?i; to?i au fost trata?i cu mare aten?ie. Cel mai interesant: chiar în ziarul care lansase acuza neadev?rat?, „Keleti Ujsag", s-a publicat o replic? documentat?, semnat? de c?tre unul dintre cursan?ii maghiari - Havanyi: „Dintre minoritarii din Ardeal noi (ungurii) am participat cei dintâi la cursurile Universit??ii Populare, atât ca ascult?tori, cât ?i conferen?iari. Primirea ce ni s-a f?cut nu a fost numai c?lduroas? ?i prevenitoare, ci a fost chiar str?lucit?, ?i ospitalitatea poporului român ?i personalitatea domnului Nicolae Iorga, care judec? obiectiv ?i în?elege sufletul minoritar, exclud ca aici cineva s? se simt? jenat, de prisos, orfan. Nu e nevoie ca omul s?-?i aleag? prietenii special, pentru c? în Universitatea aceasta nu sunt du?mani, întrucât spiritul ei de fr??ietate ?i în?elegere exclude a?a ceva"[11]. ?i majoritatea presei germane din România era pe aceea?i linie. Cele mai multe ?i laudative articole au fost semnate de Gustav Rosler, dr. Muller, dr. Molitons. „Siebenburgisch - Deutsche Tageblatt", din 9 august 1924, consacra toat? prima pagin? cursurilor de la V?leni; relatarea, foarte am?nun?it?, era f?cut? de inspectorul ?colilor s?se?ti, dr. Friederich Muller. Remarca adaptarea, dup? r?zboi, a programului Universit??ii Populare la noile probleme ale României; pe Nicolae Iorga îl prezenta cu o formul? original?: „Ca un patriarh p??e?te el printre numero?ii membri ai acestei comunit??i de credincio?i ai culturii". ?i constata: „Trebuie s? accept?m în chip special c? ei, românii, ne-au întâmpinat pe noi, cari voiam s? înv???m acolo ?i limba român?, cu cel mai des?vâr?it tact. Nimeni nu se gânde?te acolo la dezna?ionalizare, când înva?? limba celuilalt. Nimeni nu surâde de expresiile gre?ite, ci fiecare îl ajut? pe cel?lalt cu r?bdare la exerci?iul potrivit". Gustav Rosler publica, în „Kronstadte Zeitung", din 7 august 1924, un elogiu al Universit??ii Populare, mai ales pentru c? aici era comb?tut ?ovinismul ?i se propaga în?elegerea cu minorit??ile na?ionale.

Pentru a optimiza înv??area limbii române, Nicolae Iorga a înfiin?at la V?lenii de Munte, pe lâng? Universitatea Popular?, A?ez?mântul „Ferdinand I", pentru minoritari, în 1926. Aici erau caza?i, dar aveau ?i s?li de clas? unde erau îndruma?i de profesori de specialitate. Rezultatele au fost rapide ?i uimitoare, cursan?ii recunoscându-le ?i mul?umind pentru ele. În Memorii, III, p. 318, Nicolae Iorga scria, pe 31 august 1922: „Impresionant? seara de închidere a cursurilor. Havanyi, fiul rectorului Academiei de Drept din Oradea, ?ine în limba româneasc?, pe care a înv??at-o aici într-o lun?, o cuvântare matur? de politic? împ?ciuitoare între cele dou? na?iuni". Havanyi, dup? ce argumentase necesitatea în?elegerii între români ?i unguri pentru consolidarea României Mari, se adresase lui Nicolae Iorga: „Dumnezeu s? binecuvânteze munca dumneavoastr?, spre binele ??rii, ?i s? v? d?ruiasc? înc? multe zile ca s? pute?i vedea, ca rezultat al str?duin?elor dumneavoastr?, o Românie deplin edificat?, consolidat? ?i fericit?. S? tr?iasc? domnul profesor Iorga! S? tr?iasc? România Mare!"[12] Ziaristul care relata momentul nota: „R?spunde domnul Iorga, puternic mi?cat de accentul de sinceritate ?i preciziune ale tân?rului, mul?umindu-i. Îl asigur? c? va veni în curând vremea când toate col?urile ??rii vor fi armonizate ?i str?b?tute de aceea?i în?elegere de dreptate ?i de adev?r pentru care atâta sânge v?rsat ?i din partea unui neam ?i din partea celuilalt, când Patria care îl prime?te ast?zi va ?ti s? fie destul de larg? ca s? cuprind? pe to?i ?i destul de dreapt? pentru ca s? nu nedrept??easc? pe nimeni (aplauze prelungite, ova?iuni). S? comunici, deci, domnule Havanyi, p?rintelui dumitale [...] c? ai g?sit aici sentimente de fr??ie, de la cei de o seam? cu dumneata, ?i sentimente de p?rinte, de la cei care te consider? fiul Patriei noastre a tuturor ?i s? dea Dumnezeu ca ?i na?ia dumitale s? tr?iasc? în aceea?i fr??ietate cu toate neamurile cari tr?iesc acolo". Bathory ?tefan vorbea, în numele minoritarilor la încheierea cursurilor din 1925, subliniind „marele succes al acestor cursuri" ?i mul?umind pentru posibilitatea de a cunoa?te cultura poporului român („Neamul Românesc", 18 august 1925). Un sas, Gerhard Horedt, îi scria istoricului, în 1928: „Niciodat? n-am fi putut da bacalaureatul f?r? amabilitatea dumneavoastr?, care mi-a îng?duit s? m? perfec?ionez în limba ?i literatura român?. Totodat?, am avut prilejul s? cunosc ?i s? iubesc români adev?ra?i"[13]. Se p?streaz? foarte multe scrisori de acest fel la Biblioteca Academiei Române.

Num?rul cursan?ilor minoritari la Universitatea Popular? de la V?lenii de Munte este cunoscut, dar aproximativ, pentru perioada 1921- 1929, dintr-un articol ap?rut în revista „Boabe de Grâu", din 1930: total 558, din care în 1921 - 40, 1922 - 90, 1923 - 60, 1924 - 60, 1925 - 70, 1926 - 55, 1927 - 50, 1928 - 65, 1929 - 68. Îns?, chiar presa de limb? maghiar? indica, pentru anumi?i ani, un num?r mai mare. Pentru 1928, ziarul „Ulkelet", din Târgu-Mure?, afirma c? au fost 500 cursan?i, din care 150 minoritari (nr. din 17 august). Pentru întreaga perioad? 1921- 1938, C.R. Vasilescu, conduc?torul A?ez?mântului „Ferdinand I", care a ?inut mul?i ani aici cursul de limb? român?, indica 2.000 minoritari la Cursurile de Var?[14]. Se vor ad?uga edi?iile din 1939 ?i 1940, cu mai mul?i minoritari decât de obicei. Astfel, pentru întreaga perioad? interbelic? a Universit??ii Populare „Nicolae Iorga" de la V?lenii de Munte, num?rul minoritarilor participan?i se apropie de 2.500. Se vor transforma în propagatorii bunei în?elegeri cu românii.

Nicolae Iorga, dup? ce fusese unul dintre principalii ctitori ai României Mari, s-a ar?tat ferm ap?r?tor al acesteia în perioada interbelic?, comb?tând toate tendin?ele revizioniste; totodat?, a ac?ionat pentru crearea unui statut de egalitate în drepturi ?i obliga?ii pentru to?i cet??enii ??rii ?i pentru atragerea minoritarilor la o colaborare sincer? cu români, colaborare aduc?toare de beneficii materiale ?i spirituale pentru to?i. Ne ofer?, ?i în acest plan, o pild? de urmat.
----------------------------------------------------------
[1] „Patria", 13 decembrie 1920.
[2] „Patria", 28 noiembrie 1920.
[3] „Dacia", 27 octombrie 1920.
[4] DL 2780/3 iulie 1919, în MO/6 iulie 1919 ?i DL 2844/5 iulie 1919, în MO/8 iulie 1919).
[5] ANIC, fond Ministerul Instruc?iunii ?i Cultelor, dosar 416/1921, f.1, 3-4, 13; dosar 618/1924, f.37.
[6] „Neamul Românesc", 11 august 1921.
[7] Idem, 20 august 1924.
[8] Idem, 18 august 1925.
[9] Articol reluat în „Neamul Românesc", 1 august 1922.
[10] Idem, 23 iulie 1938.
[11] Articol reluat în „Neamul Românesc", 21 august 1924.
[12] „Neamul Românesc", 5 septembrie 1922.
[13] BAR, Coresponden?a N. Iorga, vol. 344, f. 193-194.
[14] O lupt? de afirmare cultural? ?i na?ional? 1908-1938, 1939, p. 13. footer