Revista Art-emis
Armele culturale PDF Imprimare Email
Ben Todică, Australia   
Sâmbătă, 23 Iunie 2012 20:33
Ben Todică art-emisViitorul copiilor noştrii, viitorul civilizaţiilor este dictat de poveştile pe care le aud şi de eroii lângă care cresc. Spartacus, eroul trac, gladiatorul imperiului roman în filmul cu acelaşi nume din versiunea lui Stanley Kubric, în interpretarea lui Kirk Douglas a fost eroul copilăriei mele. Fiecare copil voia să fie Spartacus. Sigur, el este un pic demodat astăzi pentru că nu mai reprezintă valorile şi directivele cerute de societatea în care trăim. Douglas spunea într-un interviu că pentru a fi uşor de asimilat filmul şi acceptat eroul, a fost necesar ca povestea să fie cioplită şi structurată în jurul infrastructurii societăţii de azi, azi însemnând timpul realizării filmului, anii '60. Eroul trebuia construit să apere valorile trasate de societatea şi vremurile războiului rece - patriotism, naţionalism, dragostea de familie, de casă, de pământ, libertatea cuvântului, a dreptului de a alege etc. Trebuiau sădite aceste valori în conştiinţa tineretului pentru asigurarea unei Americi eterne.

Anul acesta, după şaizeci de ani de atunci, societatea şi ideologia americană este altfel. Am văzut trei versiuni ale „Albei ca Zăpada" realizate de Hollywood în ciuda faptului că sunt deja pe piaţă, mii de versiuni a poveştii Fraţilor Grim. Analizându-le, poţi să-ţi dai seama de scopul viclean care se ascunde în spatele lor. Dacă sistemul în care trăieşti vrea să te manipuleze şi să te pregătească în scopul serviciului ideologic urmărit de ei, atunci povestea sau filmul este cea mai bună formă de educare în masă. Ca să poată fi înţeleasă şi atractivă, noua versiune este construită pe calapodul noii orânduiri. Dacă orânduirea vrea să-şi asigure longevitatea, atunci ea foloseşte povestea în scopul spălării creierului redirecţionând-o. Ca să-i schimbe percepţia psihologică şi s-o redirecţioneze, atunci ei o împănează cu lovituri în direcţia ţintei. Dacă până acum, în poveste, Hollywood-ul a folosit elementele de bunătate, dragoste pentru cel slab, generozitate, dăruire, promovarea păcii şi a respectului reciproc, grija de familie şi ţară, apărarea adevărului şi a justiţiei, azi observăm cum Hollywood-ul prin ultima realizare „Alba ca Zăpada şi Războinicul Vânător", ne invită la o nouă atitudine şi schimbare psihologică, în special îi educă pe cei mici să privească viaţa prin alţi ochelari, să o vadă într-o nouă haină şi să abordeze o nouă formă de manifestare şi de rezolvare a problemelor din societate: rupere de aproapele, agresivitate, militarism şi eliminare ca fiind singurile soluţii spre success şi fericire. Renunţarea la bunătate şi angajare a unei violenţe mai mari şi mai deştepte în învingerea violenţei, deci ochi pentru ochi sau mai bine zis întregul cap pentru un ochi şi chiar întreaga familie. Ce declară America după septembrie, unsprezece? Că pentru unul de-al lor trebuie să moară doisprezece şi sigur această cifră fiind mare nu se mai ţine cont de numărătoare şi nu-i mai poţi opri nici la milioane, tot aşa cum nu l-a mai putut opri nimeni pe Gingis Han când a năvălit asupra Asiei şi Europei pârjolindu-le. În Hollywood nici măcar frumuseţea naturală nu a rămas neatinsă. Că frumosul nu mai e dat de Dumnezeu ci e dat de directivele Spartacusideologiei, de sistem, de „marele manipulator". Am ajuns complet debusolaţi şi deprivaţi de propriile noastre simţăminte, de propria noastră putere de a observa şi aprecia valorile logic naturale şi crestine. Actriţa, mama malefic-regină (CharlizeTheron) este mai frumoasă ca Alba ca Zăpada, (Christen Stewart) în realitate. Frumuseţea îţi este condiţionată, dictată. Frumos este ce spune organizaţia nu ce alegi tu prin simţire, prin recunoaştere ci prin ochire ca pe o respectare a unui regulament (Azi e la modă nasul mare?).

Joe Roth şi Sam Mercer sunt producătorii acestei realizări spectaculare, acestei viziuni. Dar este oare viziunea lor numai? Sau este şi contribuţia celor care au finanţat filmul. În această industrie, azi nu e mare diferenţă, dacă privim înăuntrul ei prin ochii jurnalistului şi scriitorului David L. Robb, între ea şi P.C.R.-ul lui Ceauşescu. Pentagonul ca şi Ceauşescu dictează conţinutul filmelor de azi în America. David L. Robb nominalizat de trei ori pentru Premiul Pulitzer scrie în cartea sa intitulată „Operatiunea Hollywood" (Cum Pentagonul conturează şi cenzurează scenariile de film), că toate filmele sunt filtrate de Pentagon şi aceştia le sprijină cu finanţare şi idei pe cele care le urmează politica, le dă acces realizatorilor la tehnica militară din dotare a forţelor militare americane, cam tot aşa cum îi dădea Ceauşescu armata românului Sergiu Nicolaescu. Toate aceste înlesniri în ciuda faptului că ei încalcă primul amendament din Constituţia americană privind libertatea în vorbire. Toţi au dreptul să se exprime în mod egal şi asta înseamnă că dacă dai unora accesul la armata americană şi altora nu, asta înseamnă ca pe unii îi opreşti în a se exprima pe ecran cu aceleaşi facilităţi - nu ai dreptul la informaţie, nu ai dreptul să informezi. Imaginea de pe ecran e informaţie. Sigur că nimeni nu-şi poate permite să închirieze forţele militare americane pentru filmări şi atunci toţi ar avea dreptul în mod egal să le folosească, însă nu e aşa. Deci se face discriminare încălcându-se astfel constituţia, scrie David. Ţinta Pentagonului sunt cei tineri, soldaţii de mâine care trebuie stimulaţi să iubească armata şi serviciul militar, industria de război şi lupta pentru a învinge, premierea necruţătorilor şi slăvirea eroilor. Nu sunt acceptate şi sprijinite filme care oglindesc ororile războiului, distrugeri şi crima de război, morţi, viol şi actul indisciplinar, militarul depravat, alcolic sau sub influienţa drogurilor, inuman, dezordonat etc. Filmele trebuie să-i arate mai eroi decât sunt ei, făcând doar fapte bune şi în serviciul naţiunii, transformând populaţia lumii prin filmele lor, într-o masă de războinici, iar seara în jurul focului, cam ca pe timpurile invaziei hoardelor lui Gingis Han spunând poveşti cu eroi care extermină şi jefuiesc familii şi ţări tăind fără milă copii, mame şi bunici. Asta-i direcţia în care mergem? Acesta-I viitorul?

Noroc că mai suntem din acei care mai credem în inocenţă, sinceritate, în pace, compasiune şi în frumosul cuminte, în cărţi cu Feţi Frumoşi şi Cosânzene care fac bine şi se bucură de frumuseţea munţilor şi a florilor, de cântecul mamelor şi doina bunicilor, de zâmbetul copiilor şi al celor care cred în poezie şi în cântecul de leagăn. Toate acestea stau ascunse în cenuşa secolului nostru gata să mocnească, să sară să ne apere. O vorbă românească spune: Vorba dulce mult aduce. Şi ce poate fi mai dulce decât o poezie pentru copii:

Alba ca Zapada-art-emisAncuţa - Ţi-am spus eu oare/ Că sunt o fetiţă mare?/ Fiindcă merg la grădiniţă,/ Ţopa, ţopa pe străduţă.// Căţelul meu Neghiniţă/ Vrea şi el la grădiniţă,/ Ţanţoş ţine coada sus/ Doar ţţ are de spus.// Miţurică miţurică/ O lăţoasă de pisică/ Mieuna ţâşnind drăguţă/ „Eu mă ţin de voi, Ancuţă".//
Zâna - Într-o zi de raze plină,/ Am zărit în grădină,/ Zăbovind pe o zambilă/ O zână cât o albină.// Ea zburase prin văzduh,/ Obosită de zăduh./ Părul cu zulufi de soare/ Scânteia din zare-n zare.// Gura roz, o zmeurea/ Ochii verzi de peruzea./ Bluza ca o fină pânză/ Era doar o verde frunză,// Aripile de zorele/ Cu zefir zimţat pe ele,/ Zvelte, ca un Zeppelin/ Zumzăiau uşor şi lin.// - Zână dragă, hai în zbor/ Să zorim către izvor,/ Să zburdăm, prin stropii mii/ Zvăpăiaţi şi zglobii.// Zâmbind, zâna pe furiş/ Se-azvântă în zmeuriş/ Şi de-acolo în zig-zag,/ Zbrr, zvâcni în vârf de fag.//
Furnica - Întâlnii lâng-o urzică/ O furnică-aşa de mică,/ Transpirată şi zorită,/ Cu cămaşa prăfuită.// Mai încolo, pe cărare,/ În a vântului suflare,/ Zeci şi sute de furnici/ Ca adevăraţi voinici// Cărau sacii câte doi,/ Hrană pentru muşuroi,/ Iarna dac-o fi geroasă/ Să aibă de toate-n casă.//[1] Scriam odată că, dacă o să fim vreodată învadaţi de „Alieni", eu o să-i întâmpin cu o doină, iarăşi zic că: dacă vom fi invadaţi de Hollywoodieni eu am să-i întâmpin cu o poezie pentru copii.

În cele ce urmează, redau câteva comentarii primite pe parcurs, la textul prezentat mai sus:
„Umanismul trăieşte atâta timp cât fiecare dintre noi mai păstrăm în suflet un strop al inocenţei de copil, iar literatura pentru copii sădeşte frumosul în devenirea lor şi nu perverteşte, schimonoseşte caracterele în formare şi le transformă în roboţi de gheaţă."[2]
„Omul s-a pierdut când a uitat să delimiteze democraţia cu libertinajul ş.a.m.d. Nu e de mirare că toţi s-au superficializat, uitându-şi rădăcinile. Şi cu atât mai mult că mass media promovează mahalagismul, scandalul şi minciuna."[3]
„Frumos şi... realist. Aş adăuga doar că din totdeauna Hollywood-ul, ca şi alte centre cinematografice au fost folosite în aceleaşi scopuri, nu numai de către Ceauşescu şi regimul său. Diferenţa este că ceilalţi o fac într-un mod mult mai talentat, dar şi mult mai periculos pentru că este mai atrăgător şi mai credibil. Filmele cu conţinut comunist clar, erau atât de slab realizate, că toată lumea se prindea ce şi cum şi se distra pe seama lor. Celelalte sunt bine ţesute şi greu de decelat de către marele public. Şi pe mine mă interesează un subiect similar, cum este folosită cinematografia în schimbarea mentalului colectiv. Dacă te uiţi la filmele româneşti premiate naţional/internaţional după '90, sunt aproape numai cele care respectă o anumită politică impusă românilor. Subiectele despre români trebuie alese în aşa fel încât să reiasă cât suntem de slabi, de răi, de degradaţi şi aşa mai departe. Nu lipseşte nici corectitudinea politică, că nu se poate altfel. Ţin minte când au aparut primele filme de după '90, numai cu subiecte sordide, lumea era revoltată şi unul dintre cineaşti şi dintre critici motiva alegerea prin faptul că artiştii se uită la ce e marginalizat şi aşa mai departe. Problema e că din acea marginalizare au facut un «drapel de luptă» şi totul apare degradant despre România, cu intesităţi diferite. Mai rar filme diferite... Referitor la această Alba ca Zăpada, eu nu am văzut filmul, dar am văzut reclama şi parte din filmul celălalt, făcut de britanici. Uită-te şi vei vedea povestea Albei ca Zăpada, că aşa se şi numeşte filmul, poveste transplantată într-o lume... multiculturală, dar în variantă „soft". Am folosit în mod intenţionat acest anglicism."[4]

Iar eu ce să mai zic?! Am început să folosesc metafora năravului comunist mai bine decât - şi împotriva - capitaliştilor care m-au antrenat s-o văd. Nu zic asta doar în ideea că ei abia au aşteptat să moară comuniştii ca să le ia năravul şi să-l şi altoiască, ci faptul că îmi sare-n ochi Spartacus!

Grafica - Ion Măldărescu
--------------------------------------------------------------
[1]Poezii din volumul „Raze de suflet pentru Sara" de Vasilica Grigoraş.
[2] CDS România
[3] HAC Iraq
[4] CM Canada footer