Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Dr. Nicolae Bala?a   
Sâmbătă, 23 Iunie 2012 20:07
Nicolae B?la?aCând de câ?tig nu ?ti s? te bucuri, el, câ?tigul, înseamn? pierdere înc? dinainte de a fi câ?tig. La prima vedere, cele spuse de noi par a fi un joc de cuvinte, ce tind spre sfera jocurilor de limbaj deja conceptualizat? de Ludwig Wittgenstein. ?i totu?i, nu! Într-adev?r, în ?i dincolo de cuvânt, stau adev?rurile înc? ascunse, ce pot pune în scen?, fie ?i numai contextual, ?i altceva decât a?teptarea receptorului, a omului, în genere, om care ascult? ?i sper?. Repet?m ultimele cuvinte ascult? ?i sper? pentru c? în ascultare se cuib?re?te ac?iunea mobilizat?, fire?te, de speran??, iar de aici, într-o oarecare m?sur?, mecanismele vie?ii. Pentru a v? convinge de cele spuse, vom apela la ?tiin?a, (la ?tiin?a ca filosofie, denumire folosit? pentru prima dat? de c?tre Kant), convin?i fiind de faptul c? truda omului, în istorie, spre luminare, nu a fost în zadar. În consecin??, amintim, mai întâi, considerarea noastr? sus?inut? în multe aricole anterioare, considerare conform c?reia, dintr-o anume perspectiv?, formulat? lapidar, comunicarea este transmitere de informa?ie printr-o combina?ie de semne ?i simboluri, ?tiut fiind faptul c?, pentru a împ?rt??i ceva semenilor, oamenii au libertatea de a recurge la coduri. Alegerea acestora este condi?ionat? de limbajul în care se produce comunicarea. Se ?tie îns? c? în lumea actual?, „întâlnim pretutindeni e?ecul încerc?rilor de comunicare între zone, na?iuni, blocuri, genera?ii, datorat faptului c?, la prima vedere, lipse?te un limbaj comun"[1] Nu este cazul, sper?m noi, s? repunem în discu?ie perechile conceptuale extensiune-intensiune sau denota?ie-conota?ie, cu trimitere, în special, spre cuvântl care genereaz? neîn?elegerile. Amintim îns? faptul c? a conveni asupra semnifica?iilor este regula num?rul unu la masa negocierilor sau în rela?ia eu (individ, partid, structur? politic?, guvern, institu?ii ale statului) ?i lume. În aceste condi?ii, trebuie spus c? a c?dea de comun acord asupra semnifica?iei depinde, pe de o parte, de rela?iile cuvântului utilizat cu „purt?torul" acestora, cum s-ar zice, cu „r?d?cina" lui, ?i, în al doilea rând, cu tradi?ia, locul de germinare ?i apari?ie a termenului.

Aceste rela?ii pot fi, fie libere, fie condi?ionate. În lumea ?tiin?ific?, (filosofia limbajului, analitic?, a ?tiin?ei, în general), referitor la aceste aspecte, se opun dou? viziuni: realismul, numit uneori ?i esen?ialism (termenul apar?ine lui Popper), ?i nominalismul. ?i pentru c? pu?in? istorie nu stric?, amintim faptul c? începuturile realismului sunt, în antichitate, la Platon. Pentru gânditorul grec ?i urma?ii s?i, pân? în Evul mediu, ideile generale preced lucrurile. Aceasta ar înseamna c? semnifica?ia cuvintelor exist? dincolo de om, care poate îns? s? o contemple. Realismul din zilele noastre are ca tez? faptul c? semnifica?ia cuvintelor se bazeaz? pe conven?ie social?. Nominalismul, cea de-a doua mare orientare, este opus? realismului. De aceast? dat?, ideile generale urmeaz? lucrurile. Altfel spus, adev?rata realitate const? din obiecte concrete care formeaz? o specie, cuvântul este un nume care nu desemneaz? nici o realitate a acelei specii. În zilele noastre, afirma?iile despre o func?ie cognitiv? a limbajului, de constituire a cunoa?terii sau de descifrare a lumii, sunt bine conturate. Practic, nu se poate vorbi despre eficacitatea unei strategii semantice, f?r? a se lua în calcul raportul dintre limbaj ?i gândire, deoarece atât experien?a cât ?i procesul de cunoa?tere sunt dependente de limbaj. Prin urmare, valoarea cognitiv? a informa?iei este dat? de valoarea cognitiv? a limbajului. În plan teoretic al cercet?rii acestor aspecte, se disting, în principal, dou? tendin?e: relativismul ?i universalismul.

Conform teoriei relativiste, limba delimiteaz? gândirea, cu alte cuvinte limba ne dirijeaz? interpretarea deci, în consecin?? ?i în?elegerea, iar de aici, ?i ac?iunea. În termenii lui Bolton, „obi?nuin?ele verbale ne predispun la anumite op?iuni de interpretare"[2]. Anumite interpret?ri pot lipsi dintr-o comunitate lingvistic? din cauza limbii sau mai bine spus: limbaje particulare promoveaz? diferite moduri de a vedea lumea, de a o interpreta ?i în?elege. „Lumea real? se bazeaz? în mare parte pe incon?tient, pe habitudinile lingvistice ale grupului. Diverse comunit??i tr?iesc în lumi diferite, nu în aceea?i lume în care doar denumirile difer?. Noi, ca indivizi, vedem, auzim sau ne tr?im experien?ele în felul nostru, din cauza obiceiurilor lingvistice ale comunit??ii c?reia îi apar?inem ?i care ne conduc la anumite op?iuni interpretative"[3]. Diametral opus relativismului este concep?ia universalist?, ce are ca reprezentant de prim? mân? pe Naom Chomsky. Potrivit acestei concep?ii, limba nu limiteaz? capacitatea de a gândi. Oamenii, în concep?ia lui Chomsky, apar pe lume cu ,,idei înn?scute". Copiii se nasc cu capacitatea de a recunoa?te limba pe care o folosesc. Punctul de vedere al lui Naom Chomsky este oarecum asem?n?tor cu teoria cunoa?terii la Platon, unde omul venit în lume este vector purt?tor de idei pe care, adat? cu întruparea, „le reactiveaz?'' adic?, le face ,,func?ionale'' prin reamintire. Omul recunoa?te albina pentru c? î?i reaminte?te ideea de albin? existent? în lumea ideilor ?i formelor pure.

Principiile universale fac parte din „structurile de adâncime", din acele structuri care regleaz? exprimarea, considerat? ca „structur? de suprafa??". Din aceast? perspectiv?, fiecare colectivitate î?i formeaz? limba pe baza acestor principii universal valabile. Dac? necesit??ile de exprimare se schimb?, atunci ?i limba se schimb?. Pe scurt, conform universalismului, limba st? la dispozi?ia gândirii. Cele dou? concep?ii conform c?rora „caracteristica cunoa?terii noastre de a fi mijlocit? prin limbaj poate fi interpretat? atât în sensul condi?ion?rilor sociale ?i istorice, cât ?i în sensul condi?ion?rilor transcendentale", sunt dou? tipuri ideale de abordare ?i analiz? a lumii. Dac? relativismul ne ofer? ideea conform c?reia libertatea de a comunica este legat? de limba pe care o folosim, universalismul pune în eviden?? evolu?ia limbilor ?i adaptarea lor la condi?iile sociale în mi?care.

În demersul nostru mai trebuie s? amintim c? una din dimensiunile fundamentale ale comunic?rii umane este cea simbolic?, care const? în a transmite mesaje cu ajutorul limbajului ce se bazeaz? pe coduri specifice. În jurul acestei idei, s-a constituit un model de comunicare, cunoscut sub denumirea de modelul lingvistic, modelul lui R. Jakobson (Jakobson, Essais de linguistique générale, Éditions de Minuit, Paris, 1963.), model care a ?inut cont de dubla situa?ie (informa?ional? ?i simbolic?) a mesajului. Trebuie precizat îns? faptul c? acesta, mesajul, se situeaz? la intersec?ia celor dou? procese: de comunicare ?i de reprezentare. Ideea reprezent?rii simbolice introdus? de gândirea modern? face distinc?ie între conceptele fundamentale: ideile (no?iunile), cuvintele ?i lucrurile, spre deosebire de prima perioad? a filosofiei (pân? în secolul al XVI-lea), când cuvintele se aflau în concordan?? direct? cu lucrurile, asem?n?tor adev?rului-coresponden??. F?r? a mai lungi discu?ia ?i f?r? a mai trece în revist? toate modelele de comunicare din perspectiva modernismului, suger?m doar faptul c? în analiza comunic?rii, prioritate trebuie dat?:
- realit??ilor, valorii lor informative;
- psihicului, (gândirii), adic? analizei mesajului în termeni de inten?ie, motiva?ii, pulsiuni etc.
- limbajului, cuvintelor cu ajutorul c?rora gândim, comunic?m, ?i, în acela?i timp, ac?ion?m.

Al?turi celor trei priorit??i trebuie s? mai avem în vedere faptul c?, pentru lingvi?ti ca E. Sapir sau É. Benveniste, viziunea asupra lumii ?i descrierea universului de c?tre individ sau grup este legat? de utilizarea limbii. La Benveniste exist? o leg?tur? indisolubil? între limb? ?i societate, afirma?ie pe care o face plecând de la eviden?a faptului c? nu exist? limb? f?r? societate, nici societate f?r? limb?. Iar de aici, comunicarea descompus? în trei rela?ii binare: rela?ia sintactic? ( ce desemneaz? rela?iile existente între semne), rela?ia semantic? (care vizeaz? rela?iile existente între semne ?i obiectele desemnate de aceste semne) ?i rela?ia pragmatic? (care se refer? la rela?ia dintre semne ?i vorbitori, cei care le utilizeaz?). Discursul nostru, oricum limitat din cauza spa?iului, dar mai ales de dimensiunea enorm? a temei, ?i-ar ad?uga înc? o lips? dac? nu am face m?car câteva preciz?ri, cel pu?in, asupra semanticii:
- în unele situa?ii, observ?m cum ea, semantica, alunec? spre func?ionalismul lui A. Martinet, conform c?ruia ,,limba trebuie studiat? pornind de la realitatea folosirii"[4]. Un principiu asem?n?tor a fost enun?at ?i de c?tre Wittgenstein. Dincolo de folosire, ad?ug?m noi, trebuie v?zut? în?elegerea ?i, evident, la nivel social, ac?iunea.
- în alte situa?ii, evolu?ia semanticii ?ine de influen?a pragmatico-enun?iativ? care nu reduce limba la o structur? abstract?, ci la concretul pus în mi?care (evident trecut mai întâi prin acela?i proces de în?elegere, altfel, vorba românului, „unde nu e cap, vai de picioare!").

În sfâr?it, mai spunem c? Benveniste, în analiza comunic?rii, subliniaz? importan?a lu?rii în considerare a situa?iei de comunicare pentru studiul func?ion?rii lingvistice. Dep??irea nivelului unit??ii „cuvânt" se îndreapt? spre „fraz?" pentru a sublinia importan?a unit??ii „discurs" (sau „text"), discurs care produce - mai ales în comunicarea politic? ?i în comunicarea de mas? -, ascultare ?i speran??. Cam mult? polologhie, o s? spune?i dumneavoastr?, pentru a justifica sau a face în?eleas? o fraz?: „când nu ?tii s? te bucuri de un câ?tig, el, câ?tigul, este deja un ceva, demult, pierdut!" Dac? îns? pliem toate cele spuse anterior pe, s? zicem, alegerile locale din România, din Fran?a sau de oriunde din alt? parte a lumii (alegerile, parte fireasc?, dar ?i joc al democra?iei), ?i dac? analiz?m conform principiilor enun?ate, cu alte cuvinte, profesionist, discursurile politicienilor angrena?i în campaniile electorale, precum ?i rezultatele, f?r? s? vrem, ne sar în ochi, cel pu?in, trei chestiuni ce claseaz? ?i se fac demne de luat în seam?:
- alegerile, ascultare ?i speran?? (termeni cu înc?rc?tura semantic? de mai sus);
alegerile, form? contextual? de dezamorsare a tensiunilor sociale la nivelul - promisiunilor sociale;
- alegerile, la nivelul gândirii îndividuale, prilej de bucurie pentru câ?tig, doar pentru câ?tig?tor ?i ga?ca sa în cursa electoral?.
În consecin??, dac? dup? alegeri speran?ele omului sunt ve?nic doar la nivelul „iluziilor pierdute", atunci „ascultarea", în condi?iile unei puternice stratific?ri sociale a lumii (sunt enorm de mul?i care rabd? de foame ?i foarte pu?ini care tr?iesc omene?te), va fi doar o no?iune goal? de con?inut. R?zboiul civil, ce parc? mocne?te, mai ales în zonele s?race, va fi doar chestiune de zile, iar de aici, evident, bucuria celui care a câ?tigat, este ?i ea doar un ceva deja pierdut. Sau chiar spaim? de moarte.
10 06 2012, cu o zi înaitea alegerilor locale din România.
------------------------------------------------------------------
[1] H. G. Gadamer, Adev?r ?i metod?, Editura Teora, Bucure?ti, 2001, p. 495.
[2] B. Bolton, The Psychology of Thinking, Methuen, London, 1976, p. 214.
[3] K.-O. Apel, Understanding and Explanation. A Transcendental Pragmatic Perspective, The MIT Press, Cambridge Massachusetts and London England, 1984, p. 61.
[4] P. Blanchet, La Pragmatique d'Austin ŕ Goffman, Bertrand Lacoste, Paris, 1995, p. 22. footer